Delegatia Comisiei Europene a sustinut marti, o conferinta de presa, anuntand trei evenimente culturale importante: lansarea proiectului Phare “Dezvoltarea si consolidarea sectorului audiovizual romanesc”, acordarea Premiului Publicului Festivalului European distribuitorul filmului german “Kebab connection” si acordarea premiului “cel mai bun documentar

european” in cadrul Astra FilmFest 2006 peliculei slovace “My zdes”, de Jaroslav Vojtek.

Datorita Uniunii Europene care considera industria audiovizuala ca fiind un sector de importanta strategica, datorita potentialului economic si impactului cultural in formarea de mentalitati si comportamente, incepand cu 1990, politicile comunitare au lansat un Program specializat de sustinere financiara a acestei industrii si anume: Media I, Media II si Media Plus.

Din 2007 Programul Media va ajunge la a IV-a generatie, sub denumirea de MEDIA 2007. “Marcam un eveniment foarte important pentru sectorul audiovizual din Romania, inainte chiar de integrarea acesteia in Uniunea Europeana.

Pe masura ce Romania se apropie de statutul de stat membru, cetatenii sai au din ce in ce mai multe asteptari dar si mai multe oportunitati de interactiune cu celelalte societati europene”, a declarat Giorrgio Ficcarelli, seful departamentului de coordonare a asistentei de pre-aderare.

Deoarece Romania nu avea acces la Programul comunitar Media Plus, pana in momentul aderarii, Comisia Europeana a decis In cadrul Programului Phare de sustinere financiara a statelor candidate, sa acorde Romaniei un sprijin financiar nerambursabil, menit sa stimuleze dezvoltarea si consolidarea sectorului audiovizual si racordarea acestuia la fenomenul audiovizual european.

“Proiectul isi doreste aducerea publicului in salile de cinema, prin crearea unor distributii mai puternice, mai stabile, mai vizibile, cu o structura narativa si mult mai clasice”, a completat Eugen Serbanescu, presedintele Centrului National al Cinematografiei.

Potrivit Fisei de proiect si a memorandumului de finantare semnat intre Guvernul Romaniei si Comisia Europeana, proiectul „Dezvoltarea si consolidarea expertizei profesionale in sectorul audiovizual romanesc” are doua componente distince.

Prima doreste a intarii capacitatea CNA-ului de a aplica Acquis-ul comunitar, iar cea de-a doua de a dezvolta sectorul audiovizual romanesc prin promovarea diversitatii culturale europene si prin dezvoltarea unei industrii nationale viabile.

„Principalul obiectiv e acela de a implementa cresterea vizibilitatii programelor europene de catre publicul romanesc si invers” a adaugat Renate Roginas, Coordonatorul echipei de Asistenta Tehnica a Programului Phare Pre-Media.

Programul dispune de 1400000 de euro si se va derula pe parcursul a15 luni urmarind dezvoltarea proiectelor romanesti in domeniul audiovizualului, prin accesarea shemei de imprumut nerambursabil adresate producatorilor independenti(300.000de euro), pregatirea profesionala a specialistilor(350.000) din industria audiovizuala cuprinzand domeniile administrarii si organizarii proiectelor,

administrarii resurselor, marketingului, promovarii si vanzarii, si difuzarea operelor audiovizuale europene non-nationale in Romania(250.000de euro).

Bugetul total al celor trei scheme de finantare este de 900.000 de euro.

In cadrul aceluiasi eveniment s-au acordat premii pentru castigatorul Premiului Orange, la cea de-a zecea editie a Festivalului Filmului European si pentru castigatorul editiei 2006 a festivalului Astra FilmFest.

Editia din 2006 i-a revenit filmului german „Kebab connection”, ce urmeaza a fi distribuit de New Films International, care a beneficiat de premiul oferit de Orange(25.000RON).

Autorul celui mai bun documentar european, desemnat de Astra FilmFest, regizorul slovac Jaroslav Vojtek, si-a prezentat in cateva fraze filmul si a primit din partea Delegatiei Comisiei Europene in Romania premiul castigat in octombrie la Sibiu.