Rusia va continua sa importe produse de origine animala din Uniunea Europeana si dupa 1 ianuarie 2007. Anuntul a fost facut de ministrul rus al Agriculturii, Aleksei Gordeev, care a semnat, marti, un acord in acest sens cu Markos Kyprianou Comisarul UE pentru Sanatate si Protectia Consumatorului, relateaza AFP.

"Am acceptat semnarea unui tratat intre Rusia si UE in privinta importurilor de produse de origine animala”, a afirmat Gordeev in cursul unei conferinte de presa organizate la Moscova, impreuna cu oficialul european, Markos Kyprianou.

"Incepand de la 1 ianuarie 2007, livrarile de produse din spatiul UE - ma refer la cele care au toate autorizatiile necesare - vor continua in regim normal", a adaugat ministrul rus al Agriculturii.

Rusia a amenintat ca va interzice importurile de carne din UE, incepand cu 1 ianuarie, sub pretextul ingrijorarii suscitate de aderarea Romaniei si Bulgariei, tari unde au fost depistate focare de pesta porcina si unde sanatatea veterinara constituie in general o problema.

Moscova a refuza, in acelasi timp, sa ridice embargoul impus importurilor de carne din Polonia in urma cu un an. In schimb, Varsovia s-a opus lansarii de negocieri pentru un acord de cooperare intre UE si Rusia.

Interzicerea totala a importurilor de carne, produse lactate si peste din UE de catre Rusia ar provoca Uniunii pierderi anuale de 1,7 miliarde euro.