PD a dat un ultimatum premierului, iar liberalii spun ca democratii nu s-au dovedit a fi parteneri in demersul de relansare a Aliantei D.A. Declaratii in acest sens au fost facute dupa ce conducerile celor doua partide au discutat luni dimineata, in Consiliul National de Conducere al Aliantei.

Presedintele executiv al PD, Adriean Videanu, a declarat la final, ca democratii i-au cerut lui Tariceanu sa gaseasca urgent o solutie, pentru ca Guvernul "nu prea merge". In replica, vicepresedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat ca liberalii vor lua o decizie cu privire la formula de restructurare in sedinta Biroului Politic.

Aceasta ar trebui sa se desfasoare la aceasta ora, dar a fost amanata pana la sosirea lui Calin Popescu Tariceanu. Liderul PNL s-a aflat la o intalnire a Asociatiei Municipiilor.

Inainte de discutii, presedintele executiv al PD, Adriean Videanu, a declarat ca partidul sau este pregatit sa accepte oricare dintre variantele de restructurare a Guvernului, "cu PD sau fara PD".

"Se impune luarea unei decizii rapide", a adaugat Videanu. El a spus ca asteapta decizia premierului in acest sens.

La finalul intalnirii, vicepresedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat ca liberalii nu au gasit un partener in PD. El a afirmat ca PNL va lua o decizie cu privire la formula de restructurare in sedinta Biroului Politic. Aceasta a inceput in momentul in care premierul Tariceanu s-a intors de la intalnirea cu primarii din Asociatia Municipiilor.

Potrivit unor surse liberale, Tariceanu si Boc au avut o convorbire in cursul zilei de duminica, ajungand la un acord de principiu: democratii raman la guvernare si nu vor vota o eventuala motiune de cenzura depusa de PSD sau PC, iar liberalii nu sustin suspendarea presedintelui Traian Basescu.

Aceleasi surse spun insa ca discutiile de luni dimineata au ajuns in impas in momentul in care s-a discutat soarta ministrilor Vasile Blaga, Monica Macovei si Radu Berceanu.

Democratii nu intentioneaza sa retraga sprijinul politic al niciunuia dintre ministrii pe care-i are in Executiv, in timp ce liberalii le reproseaza lui Blaga si Macovei lipsa de solidaritate guvernamentala.

Si liderii PD se afla in acest moment in sedinta, ei nefacand nicio declaratie dupa incheierea discutiilor cu liberalii.

HotNews.ro va tine la curent cu desfasurarea evenimentelor