Jacqueline McGlade, directorul executiv al Agentiei Europene de Mediu (AEM), a anuntat ca incepand din aceasta vara, Uniunea Europeana va introduce o alta ierarhizare a combustibililor.

“Anul acestam, mai exact in vara, va exista o alta ierarhizare a tipului de combustibil. Mai exact, vom lega tipul de combustibil cu tipul de masina”, a declarat Jacqueline McGlade intr-o conferinta de presa desfasurata la Bucuresti.

Directorul AEM a refuzat sa faca aprecieri asupra taxei de prima inmatriculare din Romania. „Sunt unele tari unde deja s-a implementat o taxa de mediu. In Danemarca taxele pentru masini sunt foarte mari, dar acest lucru nu s-a facut in relatie cu incalzirea climei ci cu poluarea aerului”, a spus McGlade.

In prezent, Agentia Europeana de Mediu (AEM) numara 32 de membri: toate cele 27 tari membre U.E, precum si Islanda, Liechtenstien, Norvegia, Elvetia si Turcia. Tara noastra a devenit membra a AEM inca din anul 2000.