Consiliul Superior al Magistraturii a hotarat, joi, declansarea unei anchete in legatura cu modul in care au ajuns la televiziunea publica imagini care ii incrimineaza pe Decebal Traian Remes si Ioan Avram Muresan. Aceasta decizie a fost luata la o sedinta la care a participat si ministrul Justitiei, Tudor Chiuariu.

De asemenea, comsiile de cultura ale Parlamentului se reunesc, luni, pentru a discuta despre temeiurile legale ale demersului jurnalist facut de televiziunea publica

TVR 1 a difuzat miercuri, in jurnalul de la ora 19.00, o inregistrare video cu momentul in care ministrul Agriculturii, Decebal Traian Remes, primeste de la fostul ministru al Agriculturii, Ioan Avram Muresan, plicul in care procurorii sustin ca s-ar afla cei 15.000 de euro mita de la omul de afaceri Gheorghe Ciorba.

Televiziunea publica a redat si doua inregistrari audio ale unor convorbiri telefonice pe care Muresan le-a avut cu Ciorba si respectiv Remes.

Reactii la difuzarea imaginilor de catre TVR

Presedintele Comisiei de control parlamentar, Radu Stroe: "Ne vom interesa si noi luni, cand vor incepe lucrarile Parlamentului, sa vedem in ce masura SRI a avut o participare la aceasta operatiune, daca din sfera SRI au ajuns documentele acolo".

Presedintele Comisiei de cultura a Senatului, Adrian Paunescu: "Nu e un semn bun ce s-a intamplat din punct de vedere al neutralitatii. Pentru un gazetar este tentant, dar televiziunea publica nu poate face orice. Exista niste limite".

Vicepresedintele PSD Cristian Diaconescu: "Orice televiziune ar fi difuzat acest material". El a adaugat ca aparitia in presa a unor mijloace de proba din dosare instrumentate de DNA arata ca in sistemul judiciar prevaleaza mai mult lupta mediatica.

Presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu: "Comisiile de cultura se vor sesiza si ii vor audia pe sefii TVR, care trebuie sa dea explicatii".

Pesedintele-director general al Societatii Romane de Televiziune, Alexandru Sassu, a declarat, miercuri seara, la Antena 3, ca a aflat de pe agentiile de presa despre imaginile difuzate de televiziunea publica. "Consider ca trebuia sa fiu informat, chiar daca nu era obligatoriu. Singurul lucru pe care am apucat sa il cer a fost sa fie invitata si cealalta parte. Muresan a fost contactat telefonic, iar Remes nu a raspuns" - a adaugat Sassu.