Preliminarii EURO 2008

Bulgaria-Romania 1-0 (VIDEO) Dar tot noi mergem la EURO

de S.N.     HotNews.ro
Sâmbătă, 17 noiembrie 2007, 0:00


Foto: Rompres

Romania a pierdut pentru prima data in preliminariile EURO 2008, intr-un joc in care Bulgaria a facut exact ce trebuia. A marcat rapid (in minutul 6 prin Dimitrov), apoi s-a aparat exact si a incercat sa contraatace periculos. Tricolorii au evoluat modest, calificarea deja obtinuta si absenta lui Adrian Mutu, accidentat, fiind principalele cauze ale acestui esec.

"Orice infrangere este dureroasa. Felicit echipa Bulgariei, a reusit o victorie mare. Se pare ca baietii au intrat putin deconectati, n-au trecut peste momentul calificarii. Orice meci trebuie tratat foarte serios, chiar si unul amical, dar astazi acesta a fost momentul pe care l-am prins. Am avut si ghinion, daca reuseam sa inscriem un gol, altul ar fi fost rezultatul. Un egal era mai echitabil."
Victor Piturca - selectioner Romania, pentru TVR1

"Puteam obtine mai mult, pentru ca am avut patru-cinci ocazii pe care le-am ratat insa cu multa usurinta. Mi-as fi dorit sa vad o dorinta mai mare din partea unor jucatori. Urmeaza insa meciul cu Albania, sper sa vina cat mai multi suporteri la ultimul meci de pe Lia Manoliu si sa castigam acel joc."
Ionut Lupescu - director general FRF, pentru Radio Romania

"Este bine ca am pierdut acum, sper sa nu o facem si la Campionatul European. Absenta lui Mutu s-a vazut, este greu sa joci fara principalul marcator din calificari. Nu suntem multumiti, pentru ca am pierdut in fata unei rivale, dar ce conteaza este ca noi suntem la Campionatul European si ei stau acasa."
Daniel Niculae - Romania, pentru TVR1

Victor Piturca a facut modificari fata de formula standard a tricolorilor, trioul ofensiv fiind complet nou, alcatuit din Nicolita, Niculae si Mazilu, fata de clasicul Florentin Petre-Mutu-Marica, folosit in actuala campanie de calificare.

Apararea a fost insa cea clasica, insa tocmai aici au venit problemele, in urma gafelor extrem de dese ale lui Gabriel Tamas, care i-a pierdut de cateva ori din marcaj pe atacantii bulgari, dar a si pasat gresit de cateva ori.

Dupa un inceput echilibrat, in minutul 6 Bulgaria a reusit sa marcheze unicul gol al intalnirii. Dupa o actiune rapida de atac pe partea stanga, Martin Petrov a centrat perfect pentru Velizar Dimitrov si acesta, aparut intre fundasii Goian si Rat, a reluat cu capul sub transversala, Lobont ramanand fara reactie.



Echipa Romaniei a fost rupta intre linia de mijloc, alcatuita din trei jucatori defensivi care au jucat foarte retras (Codrea, Ov.Petre si Chivu), si tridentul ofensiv. Astfel, fazele periculoase au venit din mingi aruncate de cei doi fundasi laterali, Ogararu si Rat direct spre varfuri.

Primele mari ocazii de gol ale tricolorilor au venit dupa un sfert de ora. Mai intai Niculae a trimis alaturi dupa pasa lui Ogararu, apoi Rat a centrat pentru Nicolita si acesta, liber la sapte metri, l-a luat la tinta pe portarul bulgar Ivankov care a prins in doi timpi.

In minutul 37, Cristian Chivu a avut o actiune solitara, urcand in careul advers cu un balon pe care l-a pasat in stanga spre Rat, iar centrarea acestuia a fost reluata din pozitie buna de Niculae, portarul Bulgariei fiind obligat sa se intinda pentru a respinge de sub transversala.

Finalul primei reprize a apartinut suporterilor. Cei romani au aprins torte in tribuna de la Sofia, peluza lor fiind acoperita in intregime de fum. Unele dintre torte au fost aruncate spre fanii bulgari care scandau "Tiganii" la adresa romanilor.

In repriza secunda, prima ocazie de gol a venit la poarta lui Lobont, Goian avand o interventie magistrala in fata lui Dimitrov pe care l-a deposedat exact in momentul sutului.

Piturca a remarcat problemele din centrul apararii, create de Tamas, si l-a scos pe fundasul lui Auxerre, retrangandu-l in defensiva pe Chivu. In locul sau, la mijloc a fost introdus Razvan Cocis.

A treia mare ocazie de gol a lui Niculae a venit in minutul 60, la un contraatac rapid al tricolorilor la care Mazilu a preluat excelent si l-a deschis pe atacantul din hexagon in marginea careului mare, dar acesta a sutat din prima si mingea a trecut milimetric pe langa poarta bulgarilor.

Nici intrarile lui Marica din minutul 65 si Trica, in minutul 81, nu au revitalizat atacul tricolor si poarta lui Ivankov a ramas intacta. Mai mult, bulgarii isi puteau dubla avantajul, dar Stilian Petrov a luftat din pozitie favorabila, starnind amuzamentul tribunelor.

Suporterii romani si-au dat din nou in petec. Pe drumul spre Sofia sustinatorii dinamovisti care au mers la meci au agresat o echipa de filmare de la Antena 3, spargand capul unui cameraman si a taiat cauciucurile masinii ProTV.

In pauza meciului, romanii au aruncat tortele inspre fanii bulgari si inspre fortele de ordine care au intervenit si au arestat cateva persoane. Mai multe persoane intre care si un jandarm bulgar au fost ranite. Doi suporteri romani au fost retinuti: unul pentru ranirea jandarmului, celalalt pentru introducerea in stadion a tortelor si facliilor.

Stadionul Vasil Levski din Sofia a fost aproape gol. Bulgarii au vandut doar 3.000 de bilete, in timp ce din Romania au venit doar 400 de suporteri.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


499 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    mamalijkiiiiiiiiiiiii (Sâmbătă, 17 noiembrie 2007, 20:17)

    etalon (becalul & vanghelul) [anonim]

    a facut implozie
  • 0 (0 voturi)    
    Dar tot suntem in RAHAT (Sâmbătă, 17 noiembrie 2007, 20:19)

    danila [anonim]

    ...si ne-am afundat si mai rau!
    dupa evenimenul asta cu suporterii, cred ca nici permise de munca la BG nu vom mai avea
    Ne mai trebue meciuri cu TR,GR ... si ne mutam in Africa
  • 0 (0 voturi)    
    bulgaria 1-0 romania (Sâmbătă, 17 noiembrie 2007, 20:25)

    valentin fechete [anonim]

    HAI ROMANIA,HAI ROMANIA,HAI ROMANIA,HAI ROMANIA,HAI ROMANIA,HAI ROMANIA,HAI ROMANIA,HAI ROMANIA,HAI ROMANIA,HAI ROMANIA,HAI ROMANIA,HAI ROMANIA,HAI ROMANIA,HAI ROMANIA,HAI ROMANIA,HAI ROMANIA,HAI ROMANIA,HAI ROMANIA,HAI ROMANIA,HAI ROMANIA,HAI ROMANIA,HAI ROMANIA,HAI ROMANIA,HAI ROMANIA,HAI ROMANIA,HAI ROMANIA,HAI ROMANIA,HAI ROMANIA,HAI ROMANIA,HAI ROMANIA,HAI ROMANIA,HAI ROMANIA,HAI ROMANIA,------TIGANI SUNT EI -bulgarii-TIGANI SUNT EI -bulgarii-TIGANI SUNT EI -bulgarii-TIGANI SUNT EI -bulgarii-TIGANI SUNT EI -bulgarii-TIGANI SUNT EI -bulgarii-TIGANI SUNT EI -bulgarii-TIGANI SUNT EI -bulgarii-TIGANI SUNT EI -bulgarii-
  • 0 (0 voturi)    
    depinde si cum mergi (Sâmbătă, 17 noiembrie 2007, 20:36)

    betsy [anonim]

    daca am avut noroc si bulgarii au dat din lopeti gresit la un moment dat, ar fi fost bine sa si confirmam ca suntem mai buni, dar n-am facut-o. practic ei ne-au luat TREI (3) PUNCTE. pe hartie in meciurile directe sunt mai buni ca noi!!
  • 0 (0 voturi)    
    Bulgaria - Romania 1-0 (Sâmbătă, 17 noiembrie 2007, 21:36)

    Nenei [anonim]

    Rusine!!! Rusine!!! Rusine!!!
    Oricat da mult va veti da din gura cum ca sunteti egalii 'generatiei de aur', va spune baiatu' ceva: nu veti fi niciodata egalii lor, nu sunteti curati, aveti sufletul murdar, nu aveti mentalitate de invingatori, va multumiti cu putin, ce mai... sunteti varza...
    Plange inima in mine cand vad ce se intampla. Sunteti multumiti cu faptul ca sunteti deja calificati si a-ti uitat ca a-ti fost calcati in picioare. Ce sa mai spun... inca o data, i-mi este rusine ca voi ma reprezentati pe mine in lume. Mai invatati mai baieti... cand jucati un meci de fotbal, ar trebui sa va ganditi ca nu jucati pentru conturile voastre, ci ca reprezentati o natiune...
  • 0 (0 voturi)    
    Astia suntem! (Sâmbătă, 17 noiembrie 2007, 21:40)

    Vali [anonim]

    Pai daca tot ne-am calificat, la ce dracu sa ne mai chinuim? De ce sa incercam sa ajungem in urna 1 valorica? Ne doare in pix daca ajungem in grupe cu alde Italia sau Franta! Avem noi timp sa ne facem de ras cu aia la Euro!
    Si de ce sa incercam sa il contrazicem pe alde Stoichkov & Co.? De ce sa avem mandrie si spirit combativ? Doar suntem romani!
    Aaaa, ba nu! Avem spirit combativ: sa ne batem cu ailalti "romani" de la sud (vorba lui Dinu: fratii nostri traci de la sud de Dunare)! Si sa taiem cauciucurile propriilor echipe de filmare! Ca in rest nu suntem in stare de mare lucru.
    Sunt curios ce le mai facem fratilor nostri traci din Albania... Sau mai exact ce o sa ne faca ei noua... ;-)
  • 0 (0 voturi)    
    natiune fara ambitie (Sâmbătă, 17 noiembrie 2007, 22:55)

    Romica [anonim]

    Asta e, nu avem nici ambitie nici mandrie.
    Nu era absolut necesar sa castigam (desi asta trebuia sa facem) dar macar sa fi jucat cu dorinta de a castiga.
    Cu un astfel de joc vom obtine sigur a doua varianta prezentata de Dnul. Piturca, adica nu vom castiga nimic la Euro. RUSINE.
    Apropo ce cauta in echipa nationala Mazilu? Dar Niculae, ce daca a nimerit ( caci nu cred ca a marcat) 5 goluri in Franta, dar Nicolita care de mult nu mai joaca nimic nici la Steaua.
  • 0 (0 voturi)    
    meci (Duminică, 18 noiembrie 2007, 0:04)

    juv [anonim]

    Ne-au luat 4 puncte si ne batem caramida-n piept ,ca suntem pe locul 1.MECI PROST PREGATIT DE PITURCA,JOCI FARA NICI UN MIJLOCAS DE CONSTRUCTIE,PRIMESTI GOL IN MIN 5 SI NU SCHIMBI NIMIC,I-L INTRODUCI PE TRICA CU 10 MIN INAINTE DE FINAL.DACA NU PIERDEAM CALIFICAREA ,DE CE AM JUCATCU O ECHIPA RUPTA LA MIJLOC !!??NU MAI VOBESC GAFELE DIN APARARE SI ATAC!!??
  • 0 (0 voturi)    
    bAA (Duminică, 18 noiembrie 2007, 2:07)

    BAA [anonim]

    NU NOI AM SPART CAPU LA JANDARM .. EI NOUA ,,, A DATT SI LA STIRI ,,, AM FOST UMILITI ... HUIDUITI IN TIMP CE SE AUZEA IMNUL NOSTRU . SA VA FIE RUSINE
  • 0 (0 voturi)    
    bulgaria romania 1:0 (Duminică, 18 noiembrie 2007, 2:33)

    BGfan [anonim]

    First its not tiganiii its tzigani and second we are the better team,third good luck on euro 2008
  • 0 (0 voturi)    
    mutu dependenta (Duminică, 18 noiembrie 2007, 10:04)

    laurentiu [anonim]

    sper sa fie fie in forma Mutu la europene caci altfel vom acumula exact atatea puncte cat a luat steaua sezonul asta in CL!
  • 0 (0 voturi)    
    Tineret mandria tarii! (Duminică, 18 noiembrie 2007, 10:29)

    Arthur [anonim]

    Daca cu astfel de tineri vrem sa devenim o tara intradevar europeana atunci sansele sunt slabe. Mai repede cred ca vom stabili o premiera si ne vor da afara din UE!Sa te numesti"suporterul" echipei nationale si sa te duci in stadion ca sa te bati cu rapidisti, stelisti,dinamovisti asta intrece orice inchipuire de om civilizat! Deci nici macar cu adversarii,ar fi avut un sens in mintea lor bolnava dar asa...La fel fac si acasa unde cu suporteri ca ei o echipa nu are nevoie de dusmani! Nu mai spun ca mai se si declara ca "ei sunt echipa"! Vai de capul lor si al nostru!
    PS
    Sa intrati pe un forum de ziar sportiv si sa vedeti ce nivel de limbaj mizerabil gasiti la tineri care stiu cu PC_ul! Cum o fi la ceilalti nici nu poti sa-ti inchipui!
  • 0 (0 voturi)    
    Dormi popor! (Duminică, 18 noiembrie 2007, 12:11)

    Florin [anonim]

    Discutati fratilor despre meci.
    Romanii dadeau plebei (la rusi se zice narod, la noi prostime) circ si paine. Si poporul inghitea hapul si lasa pe cei mari sa faca averi pe seama lui.
    Discutati de meci si de restul nu. Nu ne intereseaza altceva decat Mutu si ai lui. Nu credeti ca sunt lucruri mai importante pentru noi. Unde sunt dezbaterile despre uninominale de exemplu? Unde sunt dezbaterile despre salriul minim pe economie? ...
    Dormi popor ca smecherii fac averi si tu discuti despre fotbal.
    Cand te vei trezi din somn (se va intampal vreodata?) va fi prea tarziu.
  • 0 (0 voturi)    
    ce aveti frate cu ei (Duminică, 18 noiembrie 2007, 12:18)

    Alex [anonim]

    ce, trebuie sa castige fiecare meci? io sunt multumit de ceea ce au facut pana acum, si ii astept sa isi atinga nivelul maxim la europene oricare ar fi el.
  • 0 (0 voturi)    
    for BGfan (Duminică, 18 noiembrie 2007, 12:23)

    laurentiu [anonim]

    the better teams are going to euro 2008...no need to say more...
    have a nice euro tv watching
  • 0 (0 voturi)    
    For bg fan & danila (Duminică, 18 noiembrie 2007, 19:13)

    Buster [anonim]

    Danila tu ai nevoie de permis de munca in Bulgaria?? Bafta o sa castigi 50 Euro/luna cel putin....dar la cat te duce capul este prea mult.

    BG fan ...better team?? In which field ...pickled cucumber ???

Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by