Dintre cei nominalizati in faza finala a proiectului, in platoul emisiunii moderate de Mihai Tatulici au fost prezenti reprezentanti mai degraba ai celei de-a doua categorii: Irinel Columbeanu, Cristian Tantareanu si Silviu Prigoana.

Lor li s-a alaturat Monica Tatoiu, care nu s-a calificat printre finalisti, dar s-a remarcat ca una dintre femeile manager de succes.

Oameni de afaceri versus oameni cu bani

„E sectiunea oameni de afaceri? Eu am crezut ca suntem comici vestiti ai ecranului!”, a exclamat Tantareanu, lansand astfel discutiile in contradictoriu.

„Eu cred ca invitatii din platou sunt perceputi mai mult ca oameni cu bani si mai putin ca oameni de afaceri”, a fost opinia psihologului Aurora Liiceanu, membru in juriul emisiunii.

Irinel Columbeanu, devenit cunoscut in primul rand datorita aparitiilor sale mondene si al reality-show-ului in care a acceptat sa-si expuna public viata de familie, a incercat sa demonstreze ca asta nu-i afecteaza calitatile de businessman:

„Nu ma simt inferior ca om de afaceri domnului Patriciu, de exemplu.

Ideea pentru care eu am acceptat sa apar in acest reality-show, care este al sotiei mele, e ca am sperat ca, peste un timp, prin acest reality-show voi arata nu numai Rollsul, ci si cum se ajunge la el, ceea ce ar fi un mare pas inainte pentru oamenii care se uita la televizor”.

Prigoana, suparat pe Patriciu

Silviu Prigoana s-a aratat indignat de faptul ca Dinu Patriciu a refuzat invitatia la emisiune pentru ca nu a dorit sa apara impreuna cu el pe micul ecran: „Daca domnul Patriciu ar fi fost invitat intre doua vizite la Parchet, ar fi fost aici”.

Prigoana a reprosat, de altfel, si televiziunilor ca nu doresc sa-l prezinte decat ca pe un bogatas excentric, si nu ca pe un om de afaceri serios.

Integral in Evz