Gaz de France vrea sa se implice in proiectele Transgaz de intreconectare a retelelor de gaze naturale ale Romaniei cu Bulgaria si Ungaria, a declarat, miercuri, Jean-Francois Carrier, vicepresedintele companiei franceze la un semninar pe probleme de energie.

“Suntem interesati sa investim in astfel de proiecte, precum constructia conductelor de gaze Giurgiu-Ruse si Arad-Szeged, pentru a ne optimiza portofoliul de clienti. Suntem implicati in proiecte si in Ungaria, unde avem 800.000 de clienti. Dacã am realiza aceste interconexiuni, am putea optimiza fluxurile in toata regiunea”, a spus Jean-Francois Carrier.

Acesta a mai spus ca Gaz de France doreste sa investeasca in Romania in centrale termice pe carbune si pe gaz. “Suntem interesati de privatizarea CET Galati”, a precizat Carrier fara a da detalii asupra ofertei companiei franceze. “Fiecare candidat trebuie sa faca o propunere, astfel incat nu o putem face publica pe a noastra”, a continuat vicepresedintele Gaz de France.

Totodata, Jean-Francois Carrier a declarat ca Gaz de France urmareste sa detina 25% din capacitatea de stocare a gazelor naturale din Romania pana in 2012, de la 12% in prezent.

Capacitatea totalã de stocare a gazelor din Romania este de trei miliarde de metri cubi si, potrivit lui Carrier, ar trebuie sa ajunga la cinci miliarde de metri cubi in 2012.

Conducta de interconectare intre Romania si Bulgaria (Giurgiu-Ruse) va avea o lungime de opt kilometri, va costa 3,4 milioane de lei si va fi finalizata in 2008.

Conducta de transport de gaze Nadlac-Arad va avea 27 de kilometri, va costa 35 milioane de lei si va fi realizata in 2008, in timp ce magistrala de interconectare intre Romania si Ucraina (Cernauti-Siret) va avea 41 de kilometri, va costa 36,2 milioane de lei si va fi terminata in 2008.

De asemenea, se doreste interconectarea cu Republica Moldova (Drochia-Ungheni-Iasi).

Termoelectrica doreste crearea unei firme mixte, impreuna cu un investitor, pentru realizarea de noi grupuri de producere a energiei in cadrul termocentralei Galati. Companiile care s-au aratat interesate de acest proiect au fost Edison (Italia), Electrabel (Belgia), Enel (Italia), CEZ (Cehia), AES Corporation (SUA) si Gaz de France.