Miercuri am avut inca o sedinta bursiera cu scaderi importante ale cotatiilor si cu un volum de tranzactionare ridicat. Sentimentul negativ s-a mentinut la niveluri ridicate, iar ordinele de vanzare au fost destul de agresive, mai ales la mijlocul zilei, dupa ce dimineata piata parea ca va cunoaste o tendinta de stabilizare sau doar o usoara scadere.

Pana la final insa, toti cei patru indici au inchis cu pierderi de circa 2 procente, singura exceptie fiind BET-FI, pentru care scaderile au depasit 3,3 procente.

Volumul de tranzactionare a fost similar celui de marti, valoarea tranzactiilor pe cele doua segmente de piata insumand aproximativ 23,4 milioane de euro. Cele mai lichide actiuni au fost din nou SIF-urile, dar in acest top s-a strecurat si Petrom Bucuresti.

A fost interesanta prezenta acestei actiuni printre cele mai tranzactionate de miercuri, mai ales in conditiile in care ea a fost printre foarte putinele titluri care la final de zi consemnau o usoara apreciere (±0,62%).

Scaderi ample s-au observat in cazul titlurilor Altur Slatina, Aerostar Bacau, Condmag si santierul Naval Orsova.

Titlurile companiei Turism Felix SA, detinuta majoritar de SIF3 Transilvania si la care SIF Oltenia are, de asemenea, o participare cu 16% din capitalul social, au suferit o depreciere de 3,45%.

de Iulian Panait

integral in Romania Libera