Programul de lucru la servicul de eliberare a cartilor de identitate a fost prelungit, birourile fiind deschise si sambata si duminica intre orele 8:00 si 20:00. Autoritatile au luat aceasta decizie pentru ca si alegatorii care nu au actele de identitate in regula sa poata vota la euroalegeri si la referendum.

Cei care nu au cum sa dovedeasca, cu acte, unde locuiesc sau nu au certificatele de nastere sau de stare civila, vor primi carti de identitate provizorii.

In Bucuresti, in noaptea de duminica spre luni, vor circula atat metroul cat si mijloacele de transport in comun de suprafata pentru a asigura deplasarea membrilor sectiilor de votare la Biroul Electoral Municipal. Garniturile de metrou ar urma sa circule la un interval de 20 de minute, iar RATB va pune in circulatie 24 de autobuze.

CFR a suplimentat, de asemenea, numarul garniturilor de tren pe relatia Bucuresti-Brasov.