"Clasicul" Romaniei sub lupa unui fost golgeter stelist si dinamovist

Jean Vladoiu: "Steaua si Dinamo au fost distruse de antrenorii italieni"

de Viorel Grigoroiu     HotNews.ro
Vineri, 23 noiembrie 2007, 0:00


Foto: Rompres

Reporter: Domnule Vladoiu, ce impact are in acest moment eternul derby: Steaua-Dinamo, in conditiile in care "cainii" ocupa locul 5, iar ros-albastrii se afla pe 7?
Vladoiu: Intr-adevar, parca niciodata in ultimii 15 ani, aceste echipe nu s-au aflat atat de departe de locul intai si cu tristete o spun, CFR Cluj are sanse foarte mari de a castiga titlul. Oricum, chiar si in aceste conditii, orgoliile sunt foarte mari. Steaua-Dinamo, intotdeauna va ramane un derby si cu siguranta ambitiile vor fi la fel de mari.

Indiferent de pozitiile din clasament, incarcatura unei asemenea partide este speciala, ca si cum ai juca un meci in Cupa UEFA sau in Champions League.

Reporter: De ce credeti ca cele doua mari echipe bucurestene au ajuns atat de jos in clasament?
Vladoiu: Este simplu de explicat. Ambele echipe nu mai joaca fotbalul pe care-l practicau acum cativa ani. Pe vremea mea, dar si inainte, atat Dinamo, dar mai ales Steaua "nu stiau" sa joace defensiv. Nu credeam ca o sa ajunga Steaua, sa se apere si sa traga de timp intr-un meci disputat acasa cu o echipa de mijlocul clasamentului.

Este dureros, pentru ca de-a lungul vremii, antrenorii acestor doua echipe nu si-au pregatit niciodata jucatorii sa evolueze defensiv si sa se multumeasca cu "ce-o iesi" pe contraatac.

Reporter: Despre Dinamo ce spuneti? Are aproape acelasi lot care reusea 13 victorii consecutive in campionatul trecut.
Vladoiu: La Dinamo chiar e de neinteles ceea ce se intampla, pentru ca are un lot extrem de valoros si nu s-au facut multe schimbari la acest nivel. Desi au jucatori foarte buni, precum Niculescu sau Danciulescu, dar si tinerii din jurul lor, dinamovistii au avut o cadere inexplicabila.

Reporter: Cine sunt "vinovatii"?
Vladoiu: Acesti antrenori italieni care au adus in campionatul nostru asa zisa "scoala" a lor. Fotbalistul roman nu e facut pentru asa ceva si nu stie sa joace la 0-0, iar in minutul 90 sa dea lovitura. Poate sa-ti iasa acest lucru de cateva ori, dar nu mereu. Din punctul meu de vedere, tehnicienii italieni nu au ce cauta la Steaua si la Dinamo.
Au distrus jocul acestor echipe care pana acum, evoluau spectaculos. Dinamo, mai bine, l-ar readuce pe Cornel Dinu pe banca tehnica, pentru ca nici acasa nu mai reuseste sa joace bine.

Reporter: Va propun sa dam timpul inapoi. Ce amintiri aveti de la aceste meciuri de traditie?
Vladoiu: Erau cele mai frumoaste meciuri, pentru ca acolo iti aratai adevarata valoare. Am numai amintiri placute, in special de pe vremea cand jucam pentru Steaua. Am marcat in poarta dinamovistilor foarte multe goluri, fiind artizanul victoriilor obtinute de Steaua. Imi aduc aminte, intr-un meci din 2000, am punctat de trei
ori castigand cu 4-1 in fata lui Dinamo, in conditiile in care Steaua a incheiat jocul in 10 oameni. In acel sezon (2000-2001), Steaua, desi era o echipa in formare, a castigat titlul, ultimul din cariera mea de jucator. Lui Gigi Becali, nici nu-i venea sa creada, dupa ce declarase ca spera cel mult la un loc 2.

Reporter: Ati jucat 5 ani la Steaua si aproape 2 la Dinamo. Cu cine veti "tine" sambata seara?
Vladoiu: Sunt impartial. Mi-au ramas in suflet toate echipele la care am evoluat, in special Steaua, Dinamo si Rapid, si voi fi alaturi sambata de ambele formatii, indiferent de rezultatul meciului. Eu am lasat loc de "buna ziua" peste tot, pe unde am fost si sper ca cel mai bun sa castige acest derby.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


163 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    asteapta (Vineri, 23 noiembrie 2007, 15:05)

    jol [anonim]

    probabil se asteapta sa ajunga el antrenor la aceste echipe. daca -si dadea altul cu parerea. cine a fost si Vladoiu?
  • 0 (0 voturi)    
    I-auzi ce zice maretul antrenor! (Vineri, 23 noiembrie 2007, 15:24)

    foamea de fotbal [anonim]

    Mare lucru, dom'le! Marele antrenor Vladoiu ii cearta pe antrenorii italieni (!?!) ca au stricat calitatea jocului la echipele romanesti! Asta ai facut in ultimii ani? Ai analizat cum antreneaza italienii?
    Si, apropo, care calitate? Si unde ? Caci acum se vede calitatea fotbalului romanesc! Atat de bine joaca si Dinamo si Steaua, si Rapid! Toate isi merita pozitiile din clasament! Asa se face de cand fotbalul este vazut doar ca o afacere: se ia un jucator putin peste medie, se pompeaza in el multa publicitate gratuita(circul si declaratiile binecunoscute) si i se ridica artificial cota, dupa care se vinde cu profit minim 100%!
    Iar la asta a participat nu demult si Piturca, prin folosirea la nationala a multor jucatori "expirati" sau "obositi" in detrimentul multora care joaca excelent la cluburile lor! Pai ia vedeti declaratii lu' jiji de acum vreo 2 saptamani, ca vinde tot ce-i la Steaua!
    Halal fotbal mai avem!
  • 0 (0 voturi)    
    Derby inseamna locul 1 impotriva locului 2 (Vineri, 23 noiembrie 2007, 15:44)

    vasile [anonim]

    Domnilor in primul rand acesta nu e derby, apoi sa negandim cate titluri si meciuri au castigat echipele departamentale prin "ordin de sus". Incet incet se intra in normalitate. E fireasca si nostalgia unora care au avut de castigat din situatia de pe timpuri.

Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by