Convocarea partidelor la Cotroceni, in cazul unui esec al referendumului, pare un nonsens cata vreme legea spune ca daca nu se prezinta noua milioane de cetateni, scrutinul nu este valid. Dar Traian Basescu a dat semnale ca are un plan de rezerva daca va esua vand totusi 6-7 milioane de voturi in favoarea sa.

Cheia planului sau se afla, potrivit unor surse de la Cotroceni, in Parlament si in prezenta la referendumul de duminica. Basescu spera, spun apropiatii sai, sa realizeze o majoritate parlamentara care sa sustina varianta sa de uninominal in doua tururi. Singura coalitie posibila este intre PD si PSD.

Liberalii sustin evident varianta sistemului de vot uninominal mixt, pentru care Guvernul si-a asumat raspunderea in Parlament. Iar PRM, UDMR si PC joaca pe fata impotriva presedintelui.

Purtatorul de cuvant al PSD, Cristian Diaconescu, spune ca utilitatea unei eventuale consultari cu partidele dupa referendum s-ar putea concretiza numai intr-un act normativ supus spre aprobare Parlamentului. Si secretarul general al PD, Vasile Blaga a facut vineri declaratii care sugereaza ca batalia pentru sistemul propus de Basescu va continua si dupa referendum, eventual in Parlament.

“Nu poti sa nu tii cont de vointa celor sase-sapte milioane de romani care vor fi de acord cu varianta sefului statului, mai ales ca este vorba de romanii cu cel mai inalt spirit civic, cei care merg la vot”, a declarat Blaga.

Vadim Tudor a anuntat deja ca nu va merge la consultarile de la Cotroceni, PC pare indecis, iar Calin Popescu Tariceanu il acuza pe adeversarul sau ca “si-a pierdut capacitatea de a juca rolul de moderator, de mediator in societate pe care i-l confera Constitutia”.

Ce se intampla daca referendumul trece

Daca referendumul va fi validat, iar propunerea presedintelui va fi votata in proportie covarsitoare, atunci va fi dificil pentru celelalte partide, mai putin PD si PSD - care sustin proiectul, sa se opuna in Parlament variantei de uninominal in doua tururi promovat de Traian Basescu.

Totusi, nici legea referendumului, nici Constitutia, nu obliga Parlamentul sa transpuna vointa poporului intr-o lege. Numai ca va fi un gest sinucigas pentru oricare partid i s-ar opune. Anul viitor vor avea loc alegeri locale in primavara si generale in toamna.

In timpul campaniei, seful statului a incercat sa demostreze ca Parlamentul este obligat sa tina cont de vointa poporului, interpretand doua articole din constitutie.

Articolul 2 prevede ca “suveranitatea apartine poporului roman, care o exercita prin organele sale reprezentative (...) precum si prin referendum” iar articolul 90 spune ca pesedintele poate chema poporul “sa-si exprime vointa cu privire la probleme de interes national”.

Din cele doua articole, Basescu a tras concluzia ca Parlamentul va fi obligat sa respecte vointa si suveranitatea poporului. Dar si aceasta interpetare va trebui validata printr-o hotarare a Curtii Constitutionale ca sa devina obligatorie.

Ce se intimpla daca referendumul este invalid

Daca referendumul nu trece, dar se inregistreaza 6-7 milioane de voturi in favoarea sistemului de vot propus de Basescu, seful statului trage nadejde sa obtina in sfarsit sprijinul PSD pentru un proiect de lege sustinut de PD si PLD in Parlament. Apropiatii presedintelui sustin ca situatia este diferita de esecul ultimei motiuni de cenzura.

Si atunci au avut loc negocieri cu Geoana, dar o mare parte din parlamentarii PSD (aripa Iliescu) au votat in favoarea Guvernului. Potrivit unor interpretari, PSD va trebui sa tina cont acum de votul popular, fiind vorba de sustinerea unei legi care i-ar putea aduce mai multa popularitate inaintea alegerilor de anul viitor.

La negocierile de la Cotroceni, PSD va solicita probabil sustinere pentru proiect de uninominal depus deja in Parlament ca sa evite un eventual proiect initiat de PD si PLD. Aici exista riscul unor neintelegeri majore, pentru ca fiecare va incerca sa-l convinga pe celalalt sa-i sustina initiativa. In plus, PSD si-a pierdut unitatea de monolit.

Acum cateva zile, aripa Hrebenciuc s-a aratat din nou dispusa la negocieri cu PNL privind o eventuala cooptare la guvernare. Dar negocierile post-referendum vor fi influentate in mod cert si de procentele obtinute de fiecare partid in urma alegerilor pentru Parlamentul European.

Este de presupus ca alegatorii care se vor prezenta duminica vor fi cei din nucleul dur, care vor vota si in primavara la locale si in toamna la generale.

Varianta castigatoare pentru PNL

Mai exista insa si varianta unei prezente reduse la referendum, Traian Basescu obtinand un milion-doua de voturi in favoarea propunerii sale. Aceasta situatie ar echivala cu o infrangere pentru ca seful statulului nu va mai putea invoca vointa cetatenilor pentru a-si impune proiectul, daca numarul de voturi obtinute va fi foarte mic.

In mod previzibil, PNL va calcula diferenta dintre voturile obtinute la referendumul din mai si voturile obtinute la cel de duminica incercand sa demostreze ca presedintele a pierdut masiv din popularitate. In situatia unui esec cu voturi putine la referendum, va fi infinit mai usor pentru liberali sa-si promoveze in Parlament propriul proiect.

Soarta uninominalului sustinut de Tariceanu. Si daca va pierde si daca va castiga, Traian Basescu se va bate sa-si impuna proiectul chiar daca se afla sub presiunea unui proiect de lege votat in Parlament prin asumarea raspunderii Guvernului. Basescu a mai castigat timp contestand proiectul de lege la Curtea Constitutionala iar pana cand judecatorii se vor pronunta vor mai trece cateva saptamani.

Dupa ce Curtea va da un verdict, Basescu are posibilitatea sa intoarca proiectul Guvernului in Parlament iar acolo, in cazul in care va obtine majoritatea visata, il va putea modifica in acord cu propunerea sa, adica vot uninominal in doua tururi de scrutin.

Toate aceste proceduri vor lua timp iar in acest interval, Guvernul ar putea pierde sustinerea de care s-a bucurat pana acum in Parlament mai ales daca va performa slab la europarlamentare.