Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a respins, ieri, recursul formulat de avocatii lui Bivolaru impotriva unei decizii prin care Curtea de Apel abilita magistratii TB sa confirme ori sa infirme mandatul de arestare a yoghinului. Curtea de Apel s-a pronuntat dupa ce avocatii lui Bivolaru au recuzat intreaga instanta a TB.

La 31 mai, Judecatoria sectorului 5 a emis pe numele lui Gregorian Bivolaru un mandat de arestare preventiva pentru relatii sexuale cu o minora, mandat valabil timp de 26 de zile de la data prinderii yoghinului. Avocatii au atacat decizia judecatoriei la Tribunalul Bucuresti, instanta care urma sa confirme ori sa infirme mandatul.