Guvernul a majorat nivelul taxelor si al tarifelor percepute pentru unele dintre operatiunile la Registrul Comertului si a stabilit taxe unice pentru o parte dintre aceste servicii. Astfel, potrivit unei hotarari, taxa pentru depunerea situatiilor financiare anuale a fost majorata de la 65.000 la 100.

000 lei, iar cea aferenta preschimbarii certificatului de inregistrare, ca urmare a unor modificari fata de datele initiale, a crescut de la 75.000 la 100.000 lei. Taxa pentru eliberarea unor duplicate dupa certificatele de inregistrare sau anexele depuse la Registrul Comertului a fost majorata de la 50.000 la 100.000 lei.

Actul normativ prevede ca, pentru obtinerea unui certificat constatator privind inregistrarea sau lipsa unui anumit act sau fapt, se va achita o taxa unica de 300.000 lei, in conditiile in care, pana in prezent, se solicitau 60.000 lei pentru persoanele fizice si 180.000 lei pentru persoanele juridice. Pentru copii dupa certificate se va percepe o taxa unica de 40.

000 lei, la care se vor adauga 2000 lei pentru fiecare pagina. Pana in prezent, taxa aferenta acestor copii era cuprinsa intre 23.000 lei pentru persoane fizice si 40.000 lei pentru persoane juridice.

Hotararea introduce, totodata, o taxa unica de 1,2 milioane lei pentru inmatricularea persoanelor juridice in Registrul Comertului, in conditiile in care tarifele percepute pentru astfel de servicii erau cuprinse intre 345.000 si 3,8 milioane lei, fiind calculate in functie de capitalul social si statutul firmei respective.

Inregistrarea autorizatiei acordate persoanelor fizice si asociatiilor familiale va fi taxata cu 300.000 lei, in timp ce pentru modificarea uneia sau a mai multor inregistrari se va percepe o taxa de 100.000 lei. Obtinerea codului unic de inregistrare si a cazierului fiscal costa 100.000 lei.