Delirul nostru politic se tempereaza nitel pentru a fi inlocuit de un altul. Alegerile, chiar daca n-au fost prilej de spintecari, crestari de nas si taiat de urechi (prin aceste trimiteri la imagini violente nevoind sa subliniez decit absenta scandalurilor monstruoase), ne-au stors de venin. Acum nu ne mai sapam groapa.
Nu ne mai intereseaza dezonoarea nu stiu carui mahar care se batea si pentru coarne politice. Adio! Acum sintem cu totii egali in fata mingii. Astazi incepe delirul de chibit al unei mari parti din populatia planetei. Undeva, nu departe de Catedrala din Cantebury (unde scriu aceste rinduri), circiumile sint pavoazate cu invitatii la pub pentru a vedea meciul de miine dintre Franta si Anglia, live.
Pe viu, zic englezii, stiind ca n-au cum sa deschida un perete al circiumii direct spre stadionul pe care se joaca meciul. Si totusi, pe vitrinele pub-urilor scrie “live”. E, mai degraba, o invitatie la a trai pe viu, cu o bere sau cu zece, drama de chibit. Suferinta a inceput de saptamini.
Poate chiar de luni, de cind iubitele lui Beckham se dau in stamba si se devoaleaza publicului larg. Tony Blair, grijuliu cu aceasta valoare a Angliei, a si sarit in apararea bucaticii de tezaur: lasati-l in pace! David Beckham este pe sapte din zece reviste de taraba.
Toate masinile circula cu un stegulet al Angliei, toate casele de pariuri ii dau pe Thierry Henry si pe David Beckham pe primele locuri la posibili marcatori in primele minute.
Miine, in toata Anglia, oamenii se pregatesc de o seara la pub. Daca Anglia trece de Franta, Albionul e razbunat. Si pentru Manchester United, si pentru toate celelalte absente de pe podium din ultimii ani.
Incepe delirul fotbalului european, si noi stam acasa, cu unghia-n git, sa vedem un regal al batrinului continent. Am ramas acasa ca niste elevi pedepsiti de doi arbitri cretini. Dar am ramas acasa si pentru ca nu mai avem campionat national, ci o biata crescatorie de iepurasi pentru export. Platim, de fapt, o factura a nenorocului.
N-aveam cum sa-l prindem pe Dumnezeu de haina cu niste unii care i-ar fi golit buzunarele si Celui de Sus. Fotbalul romanesc ne-a umplut de analfabeti si tunari. Teparii fac cariera intr-o Romanie in care furatul meciurilor este distractia de duminica a hotilor de fabrici si banci.
Dupa Mondialele din Japonia, Europenele din Portugalia ne tin tot ca mina moarta. Stam la cucurigu si ne tinem gura! Nu sutam, n-avem pareri, nu contam printre fortele importante. Bine macar ca se transmite la TV, ca nu cumva sa nu stim ce se intimpla in Portugalia.
Altfel, la tupeul lui Mircea Sandu si Dumitru Dragomir, ar fi in stare sa ne spuna ca sintem egalii Angliei, ai Frantei si ai Italiei, dar nu avem destul malai ca sa platim arbitri.
Astazi incep Europenele, editia 2004, cea de la care Romania nu mai este o forta continentala. In cloaca ei fotbalistica dimboviteana se mai poate amagi. Mafiotii fotbalului pot sa tot cotcodaceasca in cele citeva emisiuni televizate, strigind mereu “sintem geniali!”.
Neadevar crunt! Sint niste cioflingari pe care noi ne incapatinam sa-i vedem incoronati, in caftane scumpe, cu balerine la brat si luind in bascalie curajul lui Al Capone.
Incep Europenele, sarbatoare de gratie a chibitilor, la care (din cauza preturilor) noi, romanii, nu mai avem acces nici in tribuna. De astazi, putem consemna inceputul desertului fotbalistic in Romania. Si el va tine cita vreme, la curtea regelui fotbal, curtenii de baza sint numai clovni: Pinalti, Gigi Netoiu, Gigi Becali, Mircea Sandu, Dinel Staicu etc.
