Luni, 14 iunie 2004 va avea loc la Belgrad, Republica Serbia, intalnirea bilaterala Romania-Serbia si Muntenegru pentru aprobarea Documentului Comun de Programare si a fiselor de proiect pentru Noul Programul de Vecinatate Romania-Serbia si Muntenegru (Republica Serbia) 2004-2006.

Delegatia Romaniei, condusa de doamna Maria Crivineanu, Secretar de stat in cadrul Ministerului Integrarii Europene, este alcatuita din reprezentanti ai autoritatilor regionale si locale din judetele romanesti eligibile in cadrul acestui program - Mehedinti, Caras-Severin si Timis.

Delegatia Serbiei si Mutenegrului este condusa de doamna Gordana Lazarevic, Ministru adjunct in cadrul Ministerului Relatiilor Economice Internationale al Republicii Serbia.

Bugetul pentru programarea 2004-2006, corespunzator granitei Romania-Serbia si Muntenegru este urmatorul:

· Pentru Romania fonduri nerambursabile in valoare de 17 mil EURO, din care pentru 2004 - 4 mil EURO, 2005 - 5 mil EURO si pentru 2006 - 8 mil EURO

· Pentru Republica Serbia fonduri nerambursabile in valoare de 4,2 mil EUR, aproximativ cate 1.2 mil pentru fiecare an

Fondurile nerambursabile sunt destinate finantarii de proiecte comune transfrontaliere prin scheme de granturi avand ca beneficiari autoritatilor locale si regionale precum si institutii non-profit din regiunea de granita eligibila.

Documentele de programare au fost redactate de un grup de lucru romano-sarb, cu sprijinul unei echipe de asistenta tehnica angajata de partea romana si sunt realizate in perspectiva multianuala si multisectoriala.

Documentele vor fi inaintate spre aprobare Comisiei Europene pana la data de 30 iunie 2004, conform calendarului stabilit anterior, o data cu lansarea oficiala a programului in luna februarie 2004.

Aceste documente stau la baza semnarii in fiecare an a cate unui Memorandum de finantare tinand seama de alocarile specificate in Documentul Comun de Programare si in fisele standard aferente programului.