Din toamna anului 2004, POSTelecom (compania de telecomunicatii a Postei Romane) va furniza servicii de telefonie fixa, servicii VPN (retele virtuale private) si de acces la Internet, anunta un comunicat al companiei. In primii trei ani de la lansarea pe piata, POSTelecom intentioneaza sa acopere 14 orase cu o populatie de peste 150.000 de locuitori.

POSTelecom a semnat ieri acordul de finantare a proiectului retelei de telecomunicatii cu compania Zhongxing Telecommunication Equipment (ZTE) din China. Valoarea acordului de finantare (fara garantii guvernamentale) se ridica la 130 de milioane dolari, care urmeaza a fi rambursati pe parcursul a 11 ani.