Reteaua terorista Al-Qaida condusa de Osama bin Laden voia initial sa deturneze zece avioane in SUA; primele sale planuri aveau in vedere si deturnarea altor 12 aeronave civile in Asia de Sud-Est; Bin Laden a fost sustinut indirect de Pakistan; Al-Qaida n-a avut relatii cu regimul lui Saddam Hussein; atentatele de la 11 septembrie 2001 au fost prevazute mai devreme (in mai sau iunie), dar au fost

amanate intrucat seful piratilor aerului, Mohammed Atta, si colegii lui si-au inceput abia in luna mai zborurile de recunoastere ulterior, autoritatile americane dejucand alte atentate ale Al-Qaida; nu se exclud noi acte teroriste de anvergura pe teritoriul SUA.

Acestea sunt cateva dintre principalele concluzii ale raportului preliminar dat publicitatii de Comisia independenta de ancheta privind atacurile de la 11 septembrie 2001, document amplu reflectat si comentat de mass-media din SUA, fiecarei constatari consacrandu-i-se mari spatii.

Comisia, formata din cinci democrati si cinci republicani, a depus o munca titanica, a audiat zeci de personalitati de prim rang, din domeniile politic, militar si al serviciilor secrete, constatand in final atat mari disfunctionalitati la cel mai inalt nivel, cat si lipsuri grave in activitatea informationala si in evaluarea datelor obtinute.

Revenind la concluziile comisiei, trebuie spus ca planul initial prevedea deturnarea a zece avioane care sa atace obiective de prim rang de pe coasta de Est si de Vest a SUA, intre ele aflandu-se sediile centrale ale FBI si CIA (din Langley), Pentagonul, Casa Alba, mai multe centrale nucleare si cele mai inalte imobile din California si Washington.

Principalul planificator al atacului era Khalid Seic Mohammed, care urma sa piloteze al zecelea avion, sa stabileasca un contact cu presa, sa ucida barbatii de la bordul aeronavei, sa denunte SUA ca "putere a Satanei" si, in final, sa elibereze femeile si copiii. Cel care a micsorat numarul de tinte si a ales Gemenii, Pentagonul si chiar Casa Alba a fost Bin Laden.

Tot el a respins partea planului ce viza cele 12 avioane in Asia de Sud-Est, intrucat a considerat ca operatiunile erau greu de coordonat pe doua continente. Atacurile de la 11 septembrie 2001 ar fi fost planuite in taberele Al-Qaida din Afganistan si ar fi costat circa 500.000 dolari, la care se adauga costurile lectiilor de pilotaj, deplasarile si cazarea din SUA.

In fine, ziua de 11 septembrie 2001 a fost aleasa doar cu trei saptamani inainte, iar piratii aerului si-au cumparat biletele de avion cu 14 zile inaintea datei fatidice.

Comisia releva si ca, astazi, Al-Qaida, care, desi si-a modificat serios optiunile dupa caderea regimului talibanilor din Afganistan, vrea sa obtina arme nucleare, chimice ori biologice, dispunand de o retea fabuloasa de strangere de fonduri.

Documentul citat sustine ca "nu s-au gasit dovezi credibile privind cooperarea dintre Irak si Al-Qaida", asa cum a sustinut Administratia Bush inaintea declansarii interventiei impotriva Bagdadului. Mai mult, raportul arata explicit ca "laicul Saddam Hussein si islamistul fundamentalist Osama bin Laden se sfidau atat de mult incat nu puteau coopera".

Intr-o prima reactie asupra documentului citat, influentul ziar "New York Times" scria ieri ca "Bush ar trebui sa ceara scuze poporului american dupa ce ipoteza lui privind cooperarea Al-Qaida cu Irakul a fost dezmintita de comisie".