Cand Grecia a invins gazda – Portugalia – la debutul Campionatului European, consumatorii de fotbal si-au spus ca merita sa-i mai acorde credit inca un meci. La partida urmatoare, oferta descendentilor lui Ahile a satisfacut din nou cererea, ceea ce transfera deja chestiunea pe taram economic. Creste audienta. Procuratorii se intereseaza de jucatori.
Echipele de club stimuleaza cu sume din ce in ce mai mari vedetele care le asigura spectacolul, si cercul virtuos incepe sa se inchida.
Iata asadar esenta jocului – motivatia. Cei care vin in intampinarea cererii sunt recompensati – le creste profitul, li se mareste cota de piata, majoreaza salariile angajatilor. La perdanti se intampla exact pe dos, pot chiar sa dea faliment.
Numai campionatul nostru nu seamana a competitie serioasa. Spectatorii nu mai vin la meci, fiindca s-au saturat de blaturi. Nu jocul din teren, ci algoritmul stabileste campioana. “Cartelul“ dicteaza preturile, salariile, profiturile. Salariile ajung sa semene intre ele, fiindca sunt la fel de mici.
Profiturile celor mici sunt ceva mai mari decat salariile, dar insuficiente sa inchege plutonul de la mijlocul clasamentului. Orizontul investitional nu trece de gardul vilei ori de portiera masinii.
OK, dar pana la urma, rezultatul conteaza, nu? Ba da, dar dupa cum in fotbal se vad meciuri trucate, ofsaiduri imaginare si penalty-uri acordate impotriva cursului jocului, tot asa, in economie, cei care stiu sa marcheze sunt faultati de impozitarea progresiva, obstructionati de contributiile la asigurarile sociale si macinati discret la ligamente de multitudinea de taxe.
Dupa pauza le piere cheful sa mai alerge. Taman bine, echipele care n-au obiceiul sa-si achite datoriile folosesc stadionul fara sa plateasca chirie ori joaca cu sponsori de stat pe piept, inainteaza in spatiile lasate libere. Jocul se echilibreaza. Scorul final de pe tabela coincide cu cel scris dinainte in foaia observatorului federal. Exista, asa cum cere concurenta, si stimulente si sanctiuni.
Ce daca langa concurenta mai apare un cuvant: neloiala!
E limpede. Avem de toate – prime, amenzi, jucatori, tricouri, ghete, crampoane, cluburi si presedinti. Nu bate nimic la ochi. Suntem la fel ca strainii. Totul e sa nu dam piept cu ei, pentru ca suntem eliminati din primul tur.
Deci premierul Nastase avea dreptate: ca sa vedem unde am ajuns nu mai trebuie sa privim in urma, ci la vecini. Iar acestora le vedem cel mult cefele, caci toti ne-au luat-o inainte pe drumul integrarii europene. E mai bine sa fii la Europene, chiar daca pierzi cu 5-0, ca bulgarii in fata suedezilor, decat sa privesti competitia la televizor.
Chiar daca te multumesti sa asisti, cum au facut polonezii la scrutinul pentru europarlamentari (doar 17% prezenta la urne), e altceva cand stii ca ai putea si sa participi, daca ai tine neaparat.
In campionatul nostru intern raman la adapost de concurenta reala doar cei care n-au avut combinatia de ambitie si noroc necesara ca sa se transfere in alte tari. Pe piata muncii, ca si in “mercato“ in sezoanele moarte, se vehiculeaza sume jalnice, departe de nivelul din Uniunea Europeana.
Culmea, in climatul acesta se simt bine nu doar profitorii, ci si multi dintre cei napastuiti de sistem. Nicaieri nu e ca acasa, unde stai cu telecomanda in mana sa vezi meciurile altora si unde “oameni suntem“ si ne descurcam la mica intelegere.
De-aia luam bataie la toate: fotbal, economie, mediu, sanatate, pensii, invatamant, cultura.
