Pentru PSD, palma primita din partea alegatorilor la „locale“ poate reprezenta, in mod paradoxal, o sansa. Romanii care detesta acest „partid rezidual“, unde s-au adunat inertii, interese si complicitati dintr-un trecut nu prea indepartat, au rasuflat usurati. S-au defulat. La Bacau si in alte orase care pareau fiefuri pesediste au avut loc veritabile fieste.
Dar nu s-a intamplat asa si in noiembrie ‘96? Amintirea euforiei de-atunci ma urmareste si azi. Asta ma face sa nu fiu atat de sigur, ca altii, ca alegatorul roman s-a „maturizat“, ca el nu mai poate fi pacalit si ca in toamna PSD o va lua pe urmele lui Mischie si Sechelariu.
Nu-mi place ipoteza, dar n-o exclud: seismul de gradul 4, sa zicem, pe scara Richter, de la alegerile locale, a descarcat o parte din tensiunea care ar fi putut provoca, in toamna, la alegerile legislative, un cutremur devastator.
Ma indoiesc si ca s-a ajuns, cum aud mereu, la un echilibru pe scena politica autohtona. Cu toate ca sunt de asteptat in PSD rafuieli interne, acest partid oligarhic se poate bizui pe ceea ce e putred in el. Si, probabil, instinctul primejdiei va strange, pana la urma, randurile mai bine decat a facut-o aroganta.
In schimb, Alianta liberalo-pedista ramane un concubinaj politic unde punerea pirostriilor nu intra in calcul. Pentru divort, e suficienta ruperea unui protocol, fara sa se treaca pe la tribunal. In plus, o data mai mult, ne-am putea convinge ca o circumstanta favorabila nu e suficienta in politica. Mai trebuie si inteligenta de a o valorifica.
Daca judec dupa zicerea sa cam grosolana, „le-am tras-o“, Basescu pare incredintat ca el, nu votul negativ, l-a zdrobit pe Geoana. Si ca farmecul d-lor Poteras si Inimaroiu i-a lasat fara fotolii pe primarii pesedisti debarcati. Semne nu prea incurajatoare am remarcat si la liberali. Nici ei nu par grabiti sa accepte ca „Alianta D.A.
“ a cules laurii unui „NU“ prin care romanii au pedepsit nerusinarea din PSD.
Or, spre deosebire de „votul pentru ceva, pentru cineva“, votul negativ este un vot capricios. El nu e dat in numele unei convingeri. E un vot enervat, razbunator, visceral si, uneori, chiar isteric. E dat cu naduf. Ca sa penalizeze. E generat de nemultumiri, de resentimente, de exasperari.
Nu Alianta „le-a tras-o“ celor din PSD, ci un electorat excedat de ciocoismul, lacom si indecent, care gargariseste, in bataie de joc parca, idei de stanga.
Marturisesc ca, de cate ori ii vad pe Hrebenciuc, pe Mitrea sau pe alti „apostoli“ ai „stangii“ cu falcile din ce in ce mai prospere, am violente impulsuri de „dreapta“, desi nu cred in valoarea doctrinelor pe malurile Dambovitei. Si, probabil, nu sunt singurul.
Votul negativ mai are o caracteristica. Dat din antipatie, el nu se transforma, obligatoriu, in simpatie pentru adversarul celui antipatizat. Iata de ce presimt in euforia de la PD (mai ales) o posibila gafa, grea de consecinte.
Aceeasi gafa pe care au facut-o Constantinescu si CDR cand si-au inchipuit ca votul negativ, dat impotriva lui Iliescu si a PDSR-ului, le asigura dreptul la emfaze ridicole. In cazul in care PD isi inchipuie acum, falindu-se cu orasele unde are primari, ca a devenit peste noapte un partid important, ca a lasat in urma conditia de partid minor, cu perspective incerte, se inseala, cred.
Se inseala si liberalii daca-si inchipuie ca romanii au aprofundat teoria liberalismului si au tinut sa arate asta la urne. Nu trebuie prea multa logica, am impresia, pentru a pricepe ca orice victorie obtinuta pe baza unui vot negativ e conjuncturala. Ca ea nu e o garantie. E numai o sansa. Dar o sansa care seamana azotatului de amoniu. Poate fi si ingrasamant si bomba.
Rezultat din dezgust, votul negativ se poate transforma in ranchiuna impotriva celor care, in loc sa profite de el, il pun pe seama meritelor proprii. Taranistii au, in legatura cu asta, o experienta semnificativa din care s-ar putea invata.
