O victorie de doua parale

Una dintre actiunile DIE, care ne-a adus numai deservicii, a fost cea care l-a vizat pe scriitorul Vintila Horia. Dupa ce a scris romanul „Dumnezeu s-a nascut in exil“, Vintila Horia a fost nominalizat, in Franta, pentru prestigiosul Premiu „Goncourt“.

DIE n-a avut nimic mai bun de facut decat sa divulge autoritatilor franceze faptul ca scriitorul a fost, in tinerete, un membru al miscarii legionare. In urma acestor informatii, romanului i s-a retras premiul. Iata cum un posibil succes romanesc a fost anihilat chiar de catre DIE. Faptul in sine nu a adus nici un beneficiu Centralei de la Bucuresti. Dimpotriva, a facut-o demna de tot dispretul.

Mai ales ca in „Dumnezeu s-a nascut in exil“, despre care DIE informa Bucurestiul ca denigreaza Romania, era vorba nu despre regimul Ceausescu, ci despre exilul poetului antic Ovidiu la Tomis (Constanta de azi).

Lista neagra

La inceputul anilor ’70, spionajul romanesc intocmea o lista cu 30 de publicatii importante din strainatate ale emigratiei romane si constata, cu regret, ca nu se poate bizui decat pe una sau doua dintre acestea. Era vorba, dupa cum banuiti, despre introducerea anumitor articole favorabile regimului de la Bucuresti.

Cat priveste marile persona-litati romanesti din exil, situatia era asemanatoare. Si asta, pentru ca acestea erau considerate ostile regimului comunist. Dam un singur exemplu: intr-un catalog al emigratiei romane, definitivat in 1972, care cuprindea 7.632 de nume, Emil Cioran era vazut drept un „doctrinar al Garzii de Fier“.

De la a simpatiza in tinerete cu o anumita miscare politica pana la a fi ideologul acesteia e o cale precum cea de la cer la pamant, insa fara relevanta pentru „intelectualii“ care au intocmit mentionatul catalog.

Reticenta monstrilor sacri

Marile personalitati romanesti ale exilului, in frunte cu Cioran si Eliade, au fost reticente in a colabora sub orice forma cu Bucurestiul. Nici n-aveau cum, din moment ce, atunci cand se crea o cat de mica apropiere, Bucurestiul dadea cu bata-n balta. Cum a fost si cazul lui Eugen Ionescu.

In momentul in care el a devenit presedintele Comitetului intelectualilor pentru o Europa a libertatilor, autoritatile comuniste au interzis publicarea sau jucarea vreunei piese de teatru a acestuia in Romania. Orice tara ar fi fost mandra si ar fi profitat de faima marelui dramaturg. Insa autoritatile de la Bucuresti l-au trecut la index.

Oameni de mana a doua

In timp ce Eugen Ionescu era un subiect tabu in Romania, iar Cioran si Eliade erau taxati drept legionari, DIE nu se putea baza decat pe oameni de mana a doua, cum erau poetul si fostul diplomat Michel Steriade sau eseistul Constantin Michael-Titus.

Cel din urma a reusit sa editeze publicatii literare in Anglia, cu banii contribuabililor de la Bucuresti, dar a renuntat atunci cand si-a dat seama ca romanii nu sunt dispusi sa-l mai sprijine „dezinteresat“.

Asociatia etniei romane

In 1983, DIE reuseste sa constituie, la Viena, „Asociatia Culturala Internationala a Etniei Romane“.

In jurul acestui asezamant s-au adunat Michel Steriade, muzicianul Remus Tzincoca, Constantin Michael-Titus, istoricul Adolf Armbruster, actorul Cristea Avram, omul de afaceri Iosif Constantin Dragan, arheologul Dinu Ada-mesteanu, soprana Virginia Zeani si arhitectul Barbu Calinescu, fiul fostului prim-ministru Armand Calinescu.

In mare parte, aceste personalitati au fost atrase in respectiva asociatie prin intermediari. E greu de crezut ca vreunul dintre cei mentionati mai sus stia cine era de fapt coordonatorul din umbra.

Omul DIE, ucis de mafioti

Secretarul general al „Asociatiei Culturale Internationale a Etniei Romane” a fost numit un anume Corneliu Dima-Dragan. Era de formatie filolog si iubea femeile si banii. Initial, tot cu finantare DIE, Corneliu Dima-Dragan incercase sa in-fiinteze o societate de studii romanesti la Toronto (Canada) si editase doua publicatii favorabile regimului de la Bucuresti.

Este vorba despre „Tricolorul“ si „Ethos roma-nesc“, care insa nu au avut nici un ecou in diaspora romana.

La doi ani dupa ce a preluat sefia asociatiei de la Viena, Corneliu Dima-Dragan a fost gasit impuscat in locuinta sa din Toronto, aflata pe Islington Avenue. Se pare ca a fost omorat de catre un grup mafiot de la care imprumutase o mare suma de bani pe care nu a mai reusit sa o restituie.

Dupa aceasta intamplare tragica, asociatia culturala din Viena a intrat intr-un fel de coma. Bucurestiul, mai precis DIE, nu avea nici o rezerva pentru a-l inlocui pe Dima-Dragan.

Directia de Informatii Externe (DIE) a incercat cu orice pret sa obtina monopolul tuturor informatiilor ce veneau din exteriorul tarii si sa le difuzeze, mult „imbunatatite“, celor care conduceau Romania. Principalele motive erau ca DIE sa iasa „bine la raport“, indiferent ce s-ar fi intamplat, si sa-si pastreze privilegiile.

Nu avea importanta ce reiesea dintr-o informatie reala care privea un anumit eveniment sau situatie, ci faptul ca aceasta sa nu dauneze conducerii DIE. In acelasi timp, monopolul asupra sistemului de transmisiuni cifrate a imbogatit si Serviciul de dezinformare.

Inca de la inceputul anilor ’70, conducerea spionajului romanesc a inceput sa cenzureze cam toate telegramele expediate in tara de catre reprezentantele romanesti din strainatate. Treptat, referintele negative la Directia de Informatii Externe erau scoase din text. Daca era nevoie, se modifica si informatia, chiar daca aceasta venea de la propriile rezidente de spionaj.

Iata inca unul dintre motivele pentru care conducerea partidului comunist nu prea mai intelegea ce se intampla cu adevarat in lume. DIE nu-si dorea decat un singur lucru: sa iasa basma curata din orice imprejurare. Serviciul romanesc de informatii se transforma, treptat, dar sigur, intr-unul de dezinformare.

Informatii cosmetizate

In acea perioada, colonelul Ion Pavel, adjunctul sefului Brigazii ZI (exploatarea informatiilor), a fost unul dintre primii care au inteles, cu ocazia unor deplasari in Irak sau Japonia pentru pregatirea unor vizite oficiale ale lui Nicolae Ceausescu, cum functioneaza mecanismul dezinformarii. Tot atunci a inteles colonelul modul in care il “informeaza” generalul Pacepa pe Ceausescu.

Mai toate notele Brigazii ZI destinate lui Ceausescu se opreau la Pacepa, care adauga urmatoarele recomandari: „Buna, dar mai trebuie rafistolata“ ori „Ii lipseste piperul“, sau „Intariti-o, mai, si merge“.

In viziunea lui Pacepa, „a intari o informatie“ insemna, de exemplu, ca ea trebuia sa provina de la o sursa apropiata Casei Albe sau Departamentului de Stat al SUA, ceea ce era o minciuna sfruntata. Din toate buletinele informative destinate lui Ceausescu erau scoase informatii care, in opinia sefilor DIE, il puteau influenta intr-un fel sau altul.

De pilda, la seful de atunci al statului nu ajungeau informatii cu privire la propunerile Congresului american de a controla CIA. Buletinele informative pe care Ceausescu le primea de la conducerea DIE mai erau citite si de alti 20 de demnitari.

Toti aveau impresia ca erau privilegiati, fara a banui ca majoritatea notelor primite erau trecute prin ciur si prin darmon de catre DIE inainte de a ajunge la ei.

Semne de intrebare

Primele semne de intrebare in privinta modului in care erau informati demnitarii de la Bucuresti de catre DIE au aparut in 1975. Atunci a fugit in Canada Emilian Alexandru, fost director in Ministerul Afacerilor Externe, care lucrase la serviciul coduri si avea relatii stranse cu spionajul. Regula era ca un asemenea personaj sa fie localizat si neutralizat.

Insa DIE nu a luat nici o masura in acest sens. Ba, mai mult, a invocat aceasta dezertare pentru a pune mana si pe alte canale de comunicare cu exteriorul.

Inasprirea cenzurii

Atunci cand toate aceste canale au ajuns sub controlul DIE, cenzura a devenit si mai aspra. Nimic nu ajungea la conducerea statului fara a trece prin filtrul spionajului romanesc. Chiar si telegramele diplomatice erau prezentate mai departe sub forma de rapoarte, in cazul in care acestea contineau informatii defavorabile DIE.

Nebunia devenise atat de mare, incat telegramele sosite din exterior erau impanate, la Bucuresti, cu elogii la adresa actiunilor spionajului romanesc.

Chiar daca pare de necrezut, au existat cazuri in care demnitarilor care calatoreau in strainatate li se cerea sa transmita elogii sefilor DIE, Doicaru si Pacepa, mai ales cand acestia erau implicati in pregatirea unor vizite ale lui Ceausescu peste hotare.

Modernizarea umple buzunarele

Dupa ce DIE a reusit sa obtina controlul asupra tuturor cailor de comunicatii externe, a venit si marea afacere: modernizarea serviciului national de transmisiuni cifrate. Nu mai putin de 3.688.000 de dolari au fost pusi la dispozitia DIE pentru a duce la bun sfarsit aceasta operatiune.

Contractele si tranzactiile pentru achizitionarea aparaturii necesare au fost incheiate de catre colonelul Vasile Goga, sub atenta coordonare a generalului Pacepa.

Nu exista dovezi concrete, cel putin deocamdata, dar se pare ca toata aceasta poveste a fost un fiasco, mai ales din punct de vedere al protectiei. Dam doar exemplul masinilor de cifrat, cumparate prin inter-mediul unui anume Reichert, din Germania Occidentala, banuit ulterior ca a fost introdus in aceasta afacere de catre Bundes Nachrichten Büro (spionajul vest-german).

Ancheta DIE, declansata dupa fuga lui Pacepa, a scos la iveala faptul ca s-a practicat un control nu foarte riguros al banilor destinati modernizarii serviciului national de transmisiuni cifrate. Afacerea a fost o mina de aur pentru cei implicati, dar mai ales pentru coordo-natorii acesteia.

Arhivele Securitatii consemneaza o serie de grave nereguli in legatura cu modul in care a fost achizitionata tehnologia pentru sistemul de transmisiuni. Insa nimeni nu a avut de patimit.

Ca intotdeauna, DIE a stiut sa-si acopere oamenii si sa dea vina pe cei care nu mai puteau raspunde. o serie de inalti responsabili ai spionajului romanesc.

Daruri de la Gadhafi

Demnitarii romani dinainte de 1989 preferau calatoriile in statele lumii a treia. Nu conta ca diurna era mai mica. Important era faptul ca liderii acestor tari, in majoritatea megalomani, faceau cadouri de pomina.

Un exemplu in acest sens este vizita din 1975 a unei delegatii a Ministerului de Interne in Libia. Colonelul Moammar Gadhafi a tinut sa fie mai mult decat marinimos, daruind membrilor delegatiei Ministerului de Interne din Romania cate un televizor Telefunken color. Trebuie precizat ca, la acea vreme, un televizor color de fabricatie germana valora foarte mult.

Darul lui Gadhafi a fost probabil direct proportional cu rangul oaspetilor sai. Era vorba despre ministrul de interne de la acea vreme, Teodor Coman, generalii Ion Mihai Pacepa - primul adjunct al spionajului romanesc, Ion Geartu, Romeo Popescu si colonelul Ion Ruset. Arhivele Securitatii consemneaza si faptul ca doar translatorul n-a primit televizor color.

Acest fapt dovedeste nu doar ca Gadhafi cunostea slabiciunile demnitarilor de la Bucuresti, dar si ca a stiut sa-i umileasca, facandu-le un cadou pe care stia ca nu-l vor refuza.

De pomina este si o deplasare, din toamna anului 1976, a lui Nicolae Doicaru, seful spionajului romanesc, in Germania Federala. Cum a ajuns la Köln, Doicaru s-a dus glont la Ambasada romana si a cerut 5.000 de marci din rezervele rezidentei de spionaj. Banii nu au fost folositi pentru buna desfasurare a vreunei operatiuni speciale, ci pentru a cumpara un trusou de nunta fiicei sale, Tania.