Partidul Social Democrat si-a suspendat, sambata, structura de conducere si a intrat intr-o perioada de provizorat din punct de vedere organizatoric. Concomitent, Adrian Nastase a anuntat si o remaniere a Executivului, destinata, in principal, eliberarii unor ministri din Guvern, pentru a-i deplasa la partid in structura nou creata, numita Birou de Coordonare.

Pentru PSD, acest lucru inseamna, formal, finalul unei perioade de framantari interne, ajunsa la apogeu dupa intalnirea de lunea trecuta cu Ion Iliescu. Ca urmare a reprosurilor iliesciene, Nastase a decis sa separe activitatea executiva de cea politica de la partid si sa elimine cumulul de functii, care, in opinia lui Iliescu, a fost daunator pentru partid.

Din cei 17 vicepresedinti, doar 4 se mai regasesc in Biroul de coordonare: Nicolae Vacaroiu si Valer Dorneanu, alaturi de Ioan Rus si Ion Sasu. Impreuna cu Adrian Nastase si Octav Cozmanca, ei asigura acum legatura dintre fosta Delegatie Permanenta si noul Birou, format, in principal, din 12 reprezentanti ai filialelor din tara. Pentru asta a fost nevoie de o "combinata" cu remanierea.

Nastase i-a scos de la Guvern pe Ilie Sarbu, Dan Nica, Gabriel Oprea, Marian Sarbu, inlocuindu-i cu Petre Daea, Adriana Ticau, Gheorghe Emacu si Bogdan Niculescu Duvaz, si i-a cantonat la baza, la sediul PSD din Baneasa, pentru a se ocupa de activitatea de zi cu zi a partidului.

O alta schimbare guvernamentala o vizeaza pe Elena Dumitru, inlocuita cu Dan Mircea Popescu, fost ministru al aceleiasi zone in guvernul Vacaroiu. Pe lista sefilor cei noi au fost incluse personalitati din provincie, cum este Gheorghe Nechita, primarul Iasiului, de acum responsabil de zona Moldova, si Ion Stan, seful filialei Dambovita, cu cele mai bune rezultate la locale.

Despre clujeanul Ioan Rus, fost ministru de Interne, Nastase spunea ca va sta trei zile la Bucuresti si trei la Cluj. Dupa ce Delegatia Permanenta a fost formata aproape patru ani din vicepresedinti cu functii de ministri, PSD a trecut in partea cealalta, separand total cele doua planuri ale activitatii partidului de guvernamant.

Cureaua de transmisie dintre Guvern si PSD se numeste Cristian Diaconescu, desemnat reprezentant al Guvernului la PSD. Nastase a spus ca aceasta formula poate constitui pilonul viitoarei structuri a PSD, asa cum va fi ea dupa modificarea din august a statutului partidului. Subiectul candidaturii lui Adrian Nastase la Presedintie ramane unul deschis.

Presedintele PSD spune ca el, personal, nu are nici o ezitare, daca va fi considerat cea mai buna formula. "Nu exista intotdeauna automat un candidat. Nu am nici o ezitare daca, din punct de vedere al candidaturilor posibile ale partidului, eu as fi cea mai buna formula", a precizat Adrian Nastase.

El a conturat ideea ca desemnarea candidatului PSD la Presedintie sa se faca in urma unui sondaj din care vor fi extrasi cei mai bine plasati, urmand ca discutia sa se poarte in jurul acestora.

Adevarul - 12 iulie 2004

Masuri naucitoare anuntate de liderul PSD. Nastase a suspendat conducerea partidului, numind in locul ei un asa-numit Birou de Coordonare, format, cu mici exceptii, din oamenii sai de incredere. Liderul PSD pare sa incerce in acest fel sa acapareze pupitrul de comanda al partidului in perioada care a mai ramas pina la Congresul din august. Pentru asta,

si-a adunat in jur oamenii loiali din guvern. In ochii opozitiei, mutarile lui Nastase arata dispret fata de cetateni, acuzindu-l ca sacrifica interesele tarii pe altarul partidului. PRM a plusat, afirmind ca Romania a devenit o tara neguvernata, si a cerut chiar o sesiune extraordinara a parlamentului.

Nu e clar in ce masura mutarile din partid facute de Nastase au sau nu acceptul lui Iliescu si daca ele sint expresia compromisului dupa o saptamina de amenintari si tensiuni intre cei doi. Cert este ca PSD lasa impresia, pe zi ce trece, de partid in deriva, haotic, dereglat parca de socul esecului de la locale. (Dan Tapalaga)

La propunerea presedintelui PSD, Adrian Nastase, Delegatia Permanenta a partidului si-a suspendat, simbata, activitatea pina la Congresul partidului din luna august. Tot la initiativa lui Nastase, conducerea executiva a PSD a fost preluata de un asa- zis Birou Coordonator.

Structura respectiva, care nu exista in statutul partidului, va avea drept atributii organizarea Congresului, pregatirea modificarilor la statutul PSD, definitivarea strategiei pentru alegeri, elaborarea procedurii de alegeri preliminarii pentru desemnarea candidatilor la alegerile parlamentare si gestionarea problemelor curente.

Conform lui Nastase, fostii vicepresedinti ai PSD, precum Viorel Hrebenciuc, Mitron Mitrea, Dan Ioan Popescu sau Serban Mihailescu, vor face de acum parte doar din Biroul Executiv, o structura mai “diluata” a partidului, din ea facind parte 157 de membri. Presedintele pesedist a precizat ca fostii lideri au libertatea sa candideze la Congres pentru a-si recupera functiile din partid.

Pe de alta parte, Nastase s-a declarat convins ca o buna parte dintre cei propulsati in Biroul Coordonator se vor regasi si in viitoarea conducere pesedista care va fi aleasa de Congresul extraordinar din august.

Delegatia Permanenta a PSD a mai decis si numirea a 11 presedinti interimari de organizatii judetene ale partidului: Ioan Talpes la Caras-Severin, Mihai Tanasescu la Hunedoara, Marian Saniuta la Prahova, Ilie Sarbu la Timis, Dumitru Bontas la Bacau, Ioan Virgau la Tulcea, Dimitrie Musca la Arad, Constantin Tudor la Calarasi, Ion Munteanu la Neamt, Ilie Lascu la Braila, Nicolae Badalau la Giurgiu.

Diaconescu, si in lupta anticoruptie, si in cea de partid

Cea mai contestata mutare facuta de Adrian Nastase este decizia ca ministrul justitiei, Cristian Diaconescu, sa faca parte din conducerea executiva a partidului, pastrindu-si insa si portofoliul din guvern.

Nastase a declarat, simbata, ca Diaconescu “va asigura legatura dintre structura guvernamentala, in mod foarte direct, si structura de partid, dar pe o zona care prezinta un interes deosebit in aceasta perioada, activitatea anticoruptie”.

Ministrul justitiei obtine o functie politica in ierarhia PSD si sarcina de a munci zilnic pentru partid, la citeva zile dupa ce ambasadorul american, Michael Guest, declara ca problema coruptiei din Romania “afecteaza si interesele SUA, si limiteaza relatiile pe care vrem sa le construim cu Romania”.

De asemenea, politizarea justitiei reprezinta una dintre criticile cele mai severe la adresa Romaniei formulate de UE in raportul de tara de anul trecut. Alianta D.A.

a protestat fata de “implantarea” lui Diaconescu la virful PSD, afirmind ca acesta “se afla sub tirul acuzatiilor privind dependenta justitiei fata de politic, iar numirea sa intr-o astfel de functie nu poate decit sa intareasca ideea ca justitia se afla in servitutea PSD”.

Cine sint noii lideri ai PSD?

Noua echipa de conducere a PSD este formata din 16 persoane, cei mai multi oameni de incredere ai lui Adrian Nastase. Ca si vechea structura, ea este foarte stufoasa, argumentul adus initial cum ca va fi doar o echipa de cinci, sapte lideri fiind, se pare, doar un balon de sapun. Au rezistat “schimbarilor”: Adrian Nastase, Octav Cozmanca, Nicolae Vacaroiu, Valer Dorneanu si Ioan Rus.

Nu-i mai prezentam, ii stie toata lumea. Interesante sint noile aparitii.

Ion Stan - lider al PSD Dimbovita, cel care ii aranjeaza premierului diferite partide de vinatoare. Il tine sub control (cel putin teoretic, din parlament) pe seful SRI, Radu Timofte, omul lui Iliescu. Ca om politic s-a remarcat, la sefia Comisiei de Control al SRI din Camera Deputatilor, printr-o activitate mai mult decit discreta.

Zamfir Dumitrescu - membru al PSD din aprilie 2004, presedintele Uniunii Artistilor Plastici, prezentat de Nastase drept un mare pictor. Absolut de neinteles promovarea lui la virful partidului.

Titus Corlatean - cel mai slab purtator de cuvint al PSD din toata istoria acestui partid. Probabil ca, in afara de Nastase, nu-l baga nimeni in seama.

Gheorghe Nechita - primar al Iasiului, fost membru PD, anchetat in 2001 de Ponta. Are o avere de 450.000 de euro, desi a fost toata viata bugetar.

Gabriel Oprea - prieten bun cu antrenorul Anghel Iordanescu, nu s-a remarcat decit prin rapiditatea cu care a ajuns din absolvent de facultate conducator de doctorate. Calitatile sale de executant le intrece cu mult pe cele de politician.

Rovana Plumb - apropiata a familiei Nastase, s-a remarcat la Protectia Consumatorului prin controale intens mediatizate. A fost in echipa perdanta a lui Geoana in cursa pentru primarie.

Dan Nica - om de incredere al premierului Nastase, implicat la un moment dat intr-o controversa legata de aparitia companiei Zapp in Romania. Are site personal pe Internet. Modest ca prezenta politica.

Ilie Sarbu - ajuns in echipa de lideri PSD la doar citeva luni dupa ce a fost impuscat accidental la o partida de vinatoare. Si el bun prieten al familiei Nastase.

Ion Sasu - fost lider PSM, ajuns vice PSD dupa fuziunea celor doua partide. Nu s-a remarcat prin nimic.

Marian Sirbu - fost ministru la Protectie Sociala, celebru pentru controversatul act normativ prin care impunea mamelor o plafonare a retributiilor postnatale.

Cristian Diaconescu - pina simbata, nimeni n-avea certitudinea ca ministrul justitiei este si membru PSD. De altfel, din CV-ul sau lipseste sectiunea “activitate politica”, el fiind toata viata judecator si diplomat.

Ce n-a explicat primul-ministru

Nastase a anuntat schimbari la virful PSD si in guvern, dar n-a argumentat de ce era nevoie de ele. In plus, pe termen lung, deciziile s-ar putea intoarce impotriva sa.

Nu e deloc clar cum s-a luat decizia “suspendarii” Delegatiei Permanente. Conducerea PSD a votat o propunere facuta de Adrian Nastase sau acesta a impus o decizie in fata careia nimeni n-a avut nimic de comentat? In plus, masura “suspendarii” Delegatiei Permanente nu e prevazuta in statutul partidului, ceea ce ar putea ridica problema validitatii ei.

De ce a fost suspendata Delegatia Permanenta a PSD? Ce reproseaza Adrian Nastase vechii garnituri de conducere a partidului? Teoria “modernizarii” partidului, invocata de Adrian Nastase, nu prea sta in picioare, cita vreme majoritatea celor propulsati in asa-numitul “Birou de Coordonare” sint oameni de paie, personaje complet lipsite de experienta politica.

Nu exista nici o explicatie logica pentru asa-numita remaniere guvernamentala. Nastase s-a declarat “foarte multumit” de activitatea celor patru ministri retrasi la partid.

In aceste conditii, de ce i-a mai schimbat? De ce a numit in locul lor oameni din esalonul doi din minister? Astfel, reactia opozitiei, care l-a acuzat pe Nastase ca pune mai presus interesele de partid decit cele ale tarii, pare perfect justificata.

Teoria separarii activitatii de partid de cea de la guvern pare sa fie singurul argument in favoarea remanierii, insa, de mai bine de trei ani, Adrian Nastase nu s-a plins niciodata ca ministrii sai n-au timp sa se ocupe de partid.

Suspecta pare si resemnarea cu care liderii vechi ai PSD - Hrebenciuc, Mitrea, Dan Ioan Popescu, Pascu, Taracila, Agathon, Mihailescu etc. - au acceptat sa dispara din linia intii a partidului. Acestia n-au dat nici un semn public de nemultumire.

E posibil sa avem de-a face cu o retragere strategica in plan secund a liderilor cu o imagine publica uzata si vulnerabila dupa un esec electoral care obliga PSD sa transmita alegatorilor ca “s-a schimbat la fata”.

Sase slabiciuni

1) Schimbarea pionilor centrali din conducerea PSD il va izola si mai mult pe Adrian Nastase, care nu are la indemina inlocuitori de forta pentru oameni ca Viorel Hrebenciuc, Ioan Mircea Pascu, Dan Ioan Popescu, Serban Mihailescu. In plus, inlocuirea lor ar putea duce la lupte fratricide, cu consecinte greu de evaluat pentru imaginea partidului de guvernamint.

2) Aducerea la virful PSD a unor persoane care au intrat recent in partid sau care au fost simpli membri, cum sint ministrii Rovana Plumb, Gabriel Oprea, Cristian Diaconescu sau presedintele Uniunii Artistilor Plastici, Zamfir Dumitrescu, va accentua degringolada din partid, pentru ca ei nu au nici autoritatea necesara pentru a se impune, nici practica politica suficienta pentru face fata

situatiei in care se afla PSD.

3) Biroul de Coordonare numit ad-hoc fie va fi de-a dreptul ineficient, fiindca multi dintre cei inclusi aici nu au destul timp sa invete cum functioneaza o structura atit de complicata, fie va intra pe mina specialistului de cadre, Octav Cozmanca, unul dintre fidelii presedintelui Iliescu

4) Inlocuirile operate de Adrian Nastase pentru “curatirea” partidului nu sint credibile pentru opinia publica atita vreme cit vicepresedintii inlocuiti ramin in PSD intr-o alta struc-tura de conducere: Biroul Executiv Central si e probabil ca vor reveni la virf dupa Congresul extraordinar din august

5) Opinia publica va fi greu de convins ca un partid care nu s-a reformat in 15 ani o va face in 3 luni

6) Remanierea guvernului, sub pretextul mutarii oamenilor considerati de Adrian Nastase “performanti si competenti” de la executiv la partid, este ineficienta, atit din punct de vedere electoral, cit mai ales din punctul de vedere al stabilitatii politice si al negocierilor cu Uniunea Europeana.

Remaniere in interesul partidului

Remanierea guvernamentala anuntata, tot simbata, de Adrian Nastase pare doar o anexa la restructurarea din partid: ministrii Ilie Sirbu, Dan Nica, Gabriel Oprea si Marian Sirbu au fost transferati la sediul PSD.

Premierul Nastase nu a reusit sa explice de ce era necesara o astfel de decizie sau de ce oamenii pe care si i-a ales in echipa de la Palatul Victoria nu mai sint in acest moment necesari acolo, ci au devenit indispensabili la partid, unde nu au avut niciodata un rol de conducere. Presedintele Ion Iliescu s-a aratat si el nedumerit de hotarirea lui Nastase.

Seful statului a declarat, simbata seara, ca il asteapta pe premier sa vina cu propunerile de remaniere “cind o sa fie pregatit”. “Astept premierul sa vina cu propuneri. Nu cunosc”, a spus Iliescu. De remarcat insa ca in locul fostilor ministri au fost numiti secretarii de stat pe care acestia i-au avut pina acum subalterni.

Exceptie face Bogdan Niculescu-Duvaz, de profesie arhitect, care a preluat postul lui Marian Sirbu, de ministru delegat pentru relatia cu partenerii sociali, fara sa fi prea avut pina acum tangente cu sindicatele. Singurul ministru remaniat fara o legatura directa cu situatia din partid a fost Elena Dumitru, pina acum detinatoarea portofoliului de la Munca si Protectie Sociala.

Nastase nu a explicat insa de ce a luat aceasta masura sau ce nu a functionat in activitatea Elenei Dumitru, pe care a si transformat-o in consilierul sau personal.

Pensionari, se intoarce Dan Mircea Popescu!

Fostii ministri s-au aratat ciudat de multumiti ca au fost remaniati. Ilie Sirbu a declarat pentru Radio Romania Actualitati ca o functie la virf in partid este mai importanta decit o functie de ministru. Mai mult, Sirbu a spus ca se simte “promovat”. Elena Dumitru a calificat, la rindul sau, inlocuirea sa cu Dan Mircea Popescu (foto) drept “o decizie buna”.

Alegerea facuta de Nastase, de a-l numi pe Popescu in fruntea MMSS, prezentata de premier ca un demers menit sa aduca “adrenalina” in domeniu, a fost, insa, deja contestata. Actiunea Populara l-a criticat, ieri, pe Dan Mircea Popescu pentru ca “a mai fost ministru al muncii si protectiei sociale intre 1991 si 1996, in guvernele Vacaroiu si Stolojan.

In aceasta calitate, este unul dintre principalii vinovati pentru dezastrul sistemului de protectie sociala din Romania”. AP remarca faptul ca “in decembrie 1996, la incheierea mandatului de ministru al lui Dan Mircea Popescu, sistemul de pensii din Romania era practic distrus. Majorarile, compensarile si indexarile diferentiate au dus la aparitia unor mari decalaje.

La sfirsitul lui 1996, peste trei milioane de pensionari primeau pensii mult mai mici decit fostii lor colegi, care se pensionasera mai tirziu”.

Ev. Zilei - 12 iulie 2004

In urma operatiunii de schimbare a echipei cu care Adrian Nastase gestioneaza problemele urgente ale PSD au intrat in carti nume ca Gabriel Oprea, Marian Sarbu, Ilie Sarbu, Dan Nica, Gheorghe Nichita, Zamfir Dumitrescu, Ion Stan s.a. Ce se poate spune despre acestia.

Primii patru sunt – pana la remaniere – ministri si au avut rezultate bune, unul (Nichita) este singurul primar PSD dintr-un municipiu „mare“, altul (Dumitrescu) este presedintele unui ONG si altul (Stan), un deputat dintr-o comisie parlamentara destul de activa si care a avut curajul sa-l infrunte pe seful SRI si, in plus, a obtinut rezultate foarte bune in alegeri in

fieful propriu. Toti au un numitor comun: stau foarte bine la capitolul imagine, nefiind legati de nici un scandal de coruptie. Mai mult, media de varsta a acestora ii clasifica in categoria celor tineri sau relativ tineri, iar din punct de vedere politic nu sunt deloc uzati.

In categoria celor de mai sus se incadreaza 100% si singurul membru din Guvern, Cristian Diaconescu, si el considerat un reprezentant al „noului val“. Prin scoaterea in fata a acestor nume, Adrian Nastase are acum argumentul ca modernizeaza conducerea PSD. Si acest lucru reprezinta un mare punct castigat de premier.

Atat in exteriorul partidului, cat si la nivelul electoratului propriu. Daca mai punem la socoteala prezenta in conducere si a intens mediatizatei Rovana Plumb, cea care este perceputa de telespectatori ca o luptatoare cu mizeriile din alimentatia publica, efectul este si mai mare.

Se mai poate spune ca, prin cei nou-promovati, Nastase a marcat inca un punct: cei in cauza nu au fost implicati in rivalitatile interne din partid si astfel presedintele PSD poate afirma ca, de acum inainte, nu vor mai exista curente contrarii la varf. Si mentinerea invinsului de la Cluj reprezinta un castig pentru Nastase.

Ioan Rus este singurul nume care spune ceva in zona PSD din Ardeal si, cum in Ardeal PSD sta prost, un lider „regional“ prinde bine partidului. Tinerea in frau a parlamentarilor va fi asigurata de Valer Dorneanu si Nicolae Vacaroiu, iar tot acest colectiv de conducere se va afla sub mana de fier a lui Octav Cozmanca.

Analistul politic Cristian Parvulescu este insa rezervat si considera ca „aceste miscari efectuate de Nastase ar trebui sa fie analizate in termeni strategici“. „Nu este vorba de o victorie, o victorie ar fi daca ar castiga alegerile.

Este vorba ca si-a asigurat un avantaj, un avantaj consolidat si de actiunile anterioare prin care isi pregateste organizarea Congresului prin intermediul unor persoane obedinte.

Daca Hrebenciuc, Mitrea, Dan Ioan Popescu vor pleca din partid, cu cine va mai conduce Nastase, cu Oprea? Trebuie sa fim seriosi! Nu este vorba de o restructurare, cat de o incercare de a-si intari controlul asupra partidului si pentru a-si pregati revenirea in caz de esec in alegeri“.

Modificarile operate la nivelul central de conducere al PSD constituie pentru unele nume „grele“ ale partidului, trecerea pe linie moarta. Viorel Hrebenciuc, Dan Matei Agathon si Serban Mihailescu sunt marii perdanti ai „remanierii“ din PSD.

Ei nu mai au nici o atributie pe linie de partid, dupa ce – in cazul ultimilor doi – parasisera cu ceva timp in urma si Palatul Victoria. Viorel Hrebenciuc inca este vicepresedinte al Camerei Deputatilor, dar ascensiunea lui Valer Dorneanu pe linie de partid s-ar putea sa-i eclipseze si cariera parlamentara. Se poate spune fara echivoc, cei trei au pierdut „totul“.

Motive sunt suficiente. Viorel Hrebenciuc este cel care a gestionat relatiile cu UDMR. S-a considerat ca le-a gestionat prost, din moment ce Ioan Rus a pierdut in turul doi la Cluj, iar in Ardeal s-au pierdut conducerile mai multor consilii judetene si locale.

Nu in ultimul rand, Hrebenciuc a fost si presedintele filialei PSD Bacau, cea care a inregistrat cea mai neagra surpriza a partidului in alegeri. Deloc de neglijat si scandalul „gulerelor albe“ din Bacau, in care printre cei nominalizati a fost si Hrebenciuc. Fost secretar general al PSD, Dan Matei Agathon are la „pasiv“ o serie de gafe in relatiile cu presa.

Daca mai tinem cont ca el superviza si judetele Botosani si Caras-Severin, unde de asemenea s-au inregistrat esecuri la locale, nu este o surpriza ca el nu se mai regaseste in conducere.

In sfarsit, Serban Mihailescu a platit oalele sparte din scandalul „Pavalache“, scandalul „Omu“, precum si pentru unele disfunctionalitati din campania electorala.

„Pierderi“, dar mai mici, au inregistrat si alti doi „supergrei“ ai PSD: Miron Mitrea si Dan Ioan Popescu. Ei raman in functiile ministeriale, dar nu si in conducerea partidului, desi la un moment dat se parea ca sunt indispensabili „motorului“ PSD.

Iesirea totala din decor a celor trei, precum si „separarea“ de Miron Mitrea si Dan Ioan Popescu este comentata astfel de analistul Stelian Tanase: „Faptul ca Viorel Hrebenciuc, Serban Mihailescu si Dan Matei Agathon nu mai apar pe generic ar putea opri declinul simpatiilor electorale pentru PSD.

Tuturor acestor oameni care au fost depistati ca avand o imagine proasta li s-a pus in carca esecul in alegeri. Prin indepartarea lui Miron Mitrea si Dan Ioan Popescu, Adrian Nastase vrea sa isi asigure linistea pentru pregatirea Congresului, insa se stie, e o regula simpla: cine organizeaza aceste congrese le castiga.

Nastase a dat o lovitura in interiorul partidului pentru a face jocul la Congres. Miron Mitrea si Dan Ioan Popescu erau rivalii lui Nastase la varful partidului si ar fi ramas rivalii sai si in situatia in care Nastase ajungea la Cotroceni pentru ca ar fi revendicat postul de prim-ministru, si in situatia in care ar fi pierdut alegerile, pentru ca ar fi incercat sa il inlature“.

Cotidianul - 12 iulie 2004