Revolutionarii timisoreni, majoritatea apropiati de PSD, vor primi cite un hectar de teren la marginea Timisoarei, spre comuna Giroc. Din cele 400 de hectare, 35 au valoare imobiliara extrem de mare, de pina la 400.000 de euro pe hectar. Printre cei care vor primi pamint se afla un deputat PRM, seful ADS Timis, institutia care a cedat terenul, politisti, ofiteri de armata etc.

Totul a pornit la mijlocul lui aprilie, cind, printr-un protocol de predare-primire, Agentia Domeniilor Statului transfera 403,21 hectare din proprietatea sa in cea a Primariei comunei Giroc. Terenul era luat din administrarea Statiunii de Cercetare a Pajistilor Timisoara fara ca directorul acesteia, Nicolae Dragomir, sa semneze, asa cum prevede legea, un act de reziliere a concesiunii.

Statiunea se afla acum in pragul falimentului in urma deposedarii de teren. Cele 400 de hectare urmeaza sa fie acordate revolutionarilor timisoreni, potrivit Legii 42. De intocmirea listelor s-au ocupat liderii asociatiilor revolutionare (cu exceptia Asociatiei 17 Decembrie, a ranitilor si urmasilor celor decedati in Revolutie) si a primarului comunei Giroc, Ionel Toma (PSD).

Pe aceste liste au ajuns insa tot felul de VIP-uri.

“Lista a fost facuta si tinuta la mare secret, si nu-i de mirare, avind in vedere ce nume se afla pe ea. Sint 400 de oameni, dintre care cel putin 25a n-au avut nici o treaba cu Revolutia”, ne-a declarat un lider de asociatie revolutionara, sub protectia anonimatului.

Printre ei il gasim, de exemplu, pe consilierul judetean PSD, Marcel Mihoc, directorul ADS Timis, deputatul PRM Gheorghe Pribeanu, Monica Cojocari, sotia secretarului Primariei Timisoara, Ioan Cojocari, avocatul Radu Motica, sotii Nicolae si Eugenia Roman, Vasile Ciupa, director in Primaria Timisoara, preotul Ioan Brinzei, apropiat de cercurile PSD, omul de afaceri Jean Sorin Crihan, Adrian

Burlacu, patronul firmei de turism BC Golf, implicata direct in campania electorala a PSD, fratele acestuia, Tudorin, politistul Ioan Curusiu, profesorul universitar Stefan Ivan, amic cu presedintele Ion Iliescu s.a.m.d.