Putine lucruri par mai complicate decat sa explici din ce cauze a ajuns PNTCD in situatia de azi. La felul in care partidul lui Maniu si Coposu a fost sabotat de sistemul comunisto-securist reprezentat la varf de Ion Iliescu m-am referit cu alte ocazii si n-am s-o mai fac acum.

In ce-i priveste pe conducatorii post-Coposu ai partidului, raul cel mai mare l-au facut lipsa de viziune si de solidaritate, indecizia si inconsecventa in asumarea valorilor traditionale ale acestui partid – mai ales morala sociala si anticomunismul.

Intr-o Romanie afectata atat de grav de lipsa oricaror criterii morale, de injustitie de toate felurile si de dominatia coplesitoare a comunismului rezidual, faptul ca PNTCD nu mai are practic nici un cuvant de spus constituie o mare responsabilitate a celor care i-au urmat lui Coposu la conducere.

Ce identitate si suporteri sa mai aiba PNTCD atunci cand liderii lui devin, la Bruxelles, avocatii regimului incompetent si corupt al lui Iliescu si Nastase? Cine sa mai inteleaga ceva cand aceiasi lideri negociaza fuziuni cu Dan Voiculescu sau cand se pregatesc sa colaboreze cu PRM-ul lui Corneliu Vadim Tudor? Apropo de PRM, m-am mirat foarte tare sa vad ca nici unul dintre comentatorii nostri

nu a avut nimic de spus atunci cand Adrian Severin – deputat PSD si analist politic independent – a lansat diversiunea ca PRM are sanse sa devina adevaratul partid crestin-democrat al Romaniei. Sunt deja cativa ani buni de cand numai cine nu vrea nu intelege ce rol si in beneficiul cui joaca acest ceausist incognito.

Recent, Institutul Social Democrat al d-lui Severin (al carui presedinte e de fapt Adrian Nastase – numai cei foarte neatenti nu stiu asta) a publicat un „Raport” pe marginea alegerilor locale de luna trecuta. Rareori am vazut atata fals si rea-credinta la un loc.

Dupa ce abia a scris ca PRM e sansa crestin-democratiei din Romania, Severin ii critica in „Raport” pe liberali si PD-isti pentru nu stiu ce intentie de a face alianta cu extremistii lui Vadim Tudor. Critica PRM e insa numai un pretext pentru a mai ataca inca o data PNTCD.

Severin compara alianta pe care Stolojan si Basescu ar vrea s-o faca cu PRM cu „eroarea facuta in perioada interbelica de Iuliu Maniu”, cand a incheiat „pactul de neagresiune” cu Codreanu, ce a dus, nu-i asa, la „crime grave impotriva elitelor democratice ale Romaniei”.

Ura lui Severin si a tovarasilor lui fata de taranisti se vede nu doar in duplicitatea atitudinii fata de PRM dar si in memoria lor evident selectiva.

Altfel nu se explica de ce argumentele nocivitatii aliantei cu PRM trebuiesc cautate in instoria interbelica si nu in cea cat se poate de recenta, in care partidul d-lor Severin si Nastase s-a aliat la guvernare, cu consecintele pe care le stim, cu partidul lui Vadim Tudor.

Revenind, oricate adversitati ar avea de infruntat din afara, sansa reafirmarii PNTCD tine exclusiv de conducatorii lui. Daca urmasii lui Coposu au un singur merit, acela e ca partidul mai exista inca. Ce spun e numai o jumatate de ironie, pentru ca e foarte clar ca in anii post-Coposu disparitia PNTCD a fost pentru multi o miza uriasa.

Si nu numai pentru Iliescu, Nastase si sistemul lor dar si pentru fostii aliati la guvernarea de dupa 1996 si pentru cei care pe seama acestui partid si-au cladit cariere politice la care nici n-au visat vreodata. Inamicii PNTCD sunt astazi mai ales cei vizati de doua dintre valorile sale istorice – anticomunismul si moralitatea sociala.

Congresul de la inceputul lui august va aduce, probabil, o noua echipa la conducerea partidului. Primarul Timisoarei, d-l Ciuhandu, pare decis sa-si asume reconstructia PNTCD. Cartea sa de vizita justifica multe din asteptarile celor care vad in el o noua sansa. Si totusi, lucrurile nu sunt deloc simple, si nu sunt absolut sigur ca d-l Ciuhandu e foarte constient de asta.

Sa fii in continuare acelasi primar eficient si, in acelasi timp, sa reconstruiesti, de la Timisoara, un partid ale carui istorie si valori obliga atat de mult nu-i deloc o misiune simpla (d-l Ciuhandu ar face bine sa nu uite o clipa esecul lamentabil al presedintelui clujean Andrei Marga). Apoi, alegerea colaboratorilor.

Din experienta presedintilor anteriori sunt multe de invatat – mai ales ca sa fie evitate – cu privire la solidaritatea echipei, la atmosfera din partid, minata aproape continuu de neincredere si suspiciune, la repartizarea specializata a raspunderilor si la daruirea pe care o presupun asemenea raspunderi.

In sfarsit, stilul atat de ezitant si de cacofonic in conducere ar trebui suprimat urgent.

Daca noua echipa va da semnele unei schimbari autentice, eu cred ca sunt sanse ca destui intelectuali, organizatii civice si crestin-democratia internationala sa raspunda pe masura.