Purtatorul de cuvant al sefului statului, Corina Cretu, recunoaste ca sondajul IRSOP referitor la viitorul presedintelui Ion Iliescu - publicat sambata de ZIUA - a fost comandat de Administratia prezidentiala, insa sustine ca studiul nu a fost facut pentru a-i servi lui Iliescu la intalnirea cu liderii PSD din 5 iulie.

Corina Cretu a declarat ieri, pentru Mediafax, ca sondajul a fost comandat cu mult inainte de acea intalnire, iar rezultatele cercetarii au fost transmise Presedintiei cu putin timp inaintea primului tur de scrutin al alegerilor locale din luna iunie.

In aceste conditii, purtatorul de cuvant al Cotrocenilor dezinformeaza flagrant opinia publica. Studiul IRSOP publicat de ZIUA a fost finalizat abia in iulie 2004, iar in caseta tehnica a sondajului se specifica faptul ca ancheta de teren a fost realizata in perioada 22-27 iunie 2004. Aceasta inseamna ca sondajul a fost facut "dupa" alegerile locale, nu "inainte" - cum sustine Corina Cretu.

Pentru ca urnele s-au inchis pe 20 iunie, iar IRSOP s-a apucat sa intervieveze populatia, la ordinul Cotrocenilor, abia doua zile mai tarziu. Pretinzand ca cercetarea s-a derulat inainte de momentul electoral, Corina Cretu incearca, de fapt, sa puna batista pe tambal in scandalul Iliescu - PSD, izbucnit dupa aflarea rezultatelor la locale.

Intentie clara

Continutul sondajului tradeaza clar intentia celui care l-a comandat. Iliescu dorea sa aiba o explicatie "stiintifica" a declinului PSD, consemnat la urne, pentru a-l mustrului, argumentat, pe Nastase. Ceea ce s-a si intamplat, pe 5 iulie, la Cotroceni, cu rezultatele sondajului in fata. Mai multe amanunte confirma aceasta ipoteza.

In primul rand, cercetarea IRSOP cuprinde numai intrebari care vizeaza relatia Iliescu-PSD. In chestionar nu se regaseste numele altui partid. S-a urmarit investigarea populatiei cu privire la activitatea si viitorul politic al presedintelui Ion Iliescu, inclusiv reintoarcerea acestuia in PSD.

Sondajul cuprinde intrebari privind imaginea PSD, impresiile electoratului despre sansele acestui partid si ale lui Adrian Nastase la alegerile din toamna, personalitatea politica potrivita pentru functia de prim-ministru si opinia romanilor despre personalitati-cheie ale scenei politice: Mircea Geoana, Theodor Stolojan, Traian Basescu, Ion Iliescu, Adrian Nastase, Ioan Mircea Pascu, Corneliu

Vadim Tudor.

Material de lucru

Pe langa faptul ca incearca sa ascunda adevarul cu privire la "sondajul vrajbei", Corina Cretu se declara indignata ca informatia culeasa, de fapt, pe bani publici, a "transpirat" in ziare: "Suntem profund surprinsi ca sondajul a aparut in presa, avand in vedere ca acesta nu era destinat publicitatii, fiind un material de lucru al Administratiei prezidentiale".

Cretu a precizat ca, pe parcursul ultimilor patru ani, Presedintia a mai comandat astfel de "materiale de lucru", dar ca este prima data cand un astfel de document apare in presa.

Cu speranta primirii unor raspunsuri din partea Cotrocenilor, adresam urmatoarele intrebari: "Cati bani a cheltuit Administratia prezidentiala pe astfel de materiale de lucru? Cate din cercetarile comandate au servit la definirea relatiei Iliescu-PSD?". Mai trebuie adaugat ca, potrivit sondajului cu pricina, de Corina Cretu au auzit mai putin de jumatate dintre romani.