In cazul doctorului Ciomu, macelarul de madulare, Colegiul Medicilor a fost necrutator. A taiat in carne vie. Stati linistiti, nu s-a recurs la Legea Talionului: ochi pentru ochi, organ pentru organ. Pur si simplu, breasla i-a retras dreptul de a mai practica medicina.

Cu alte cuvinte, nu i-a facut nimica! Oricum, nimeni, nici sub amenintarea fortei, nici contra unei spagi grase, nu s-ar mai fi lasat pe mana tremuranda a Ciomului. Sanctiunea Colegiului, organizatie care gireaza pregatirea doctorilor, vine prea tarziu, deci vine degeaba.

Disectia fenomenului Ciomu nu este in zadar, cazul fiind patognomonic (cum le place medicilor sa spuna), adica reprezentativ pentru multe hibe ale sistemului sanitar. Totul porneste de la formarea studentilor. Ciomu nu era un simplu doctor. Era profesor universitar! Si preda anatomia, la anul intai si doi. Avea, prin urmare, o influenta decisiva asupra modelarii a sute de viitori medici.

Bobocii de la Carol Davila se intalneau, la prima lor ora de curs, cu Ciomu. El le punea bisturiul in mana in Sala de Disectie ca sa-i invete cum sa identifice nervii, vasele, muschii. Or, dupa cum s-a vazut, profesorul nu facea distinctia intre testicul si penis. Dupa tragedia de la Spitalul Burghele, fostii studenti ai prof. Ciomu au inceput sa-si aminteasca de ciudateniile "maestrului".

Pe cand acesta era un simplu asistent, le-ar fi spus: "Uitati-va bine la mine daca vreti sa vedeti un geniu! Hai, uita-te la pantofi, vezi ce frumosi sunt? Daca o sa vreau, o sa te las sa-mi pupi pantofii!". Nici nu mai conteaza cat e legenda si cat adevar in folclorul despre Ciomu.

Importante sunt atmosfera de teroare instaurata la Catedra de Anatomie si mecanismul de selectie a valorilor in Universitate. Ciomu are, spun cei care l-au cunoscut, o memorie fenomenala. Memorarea unui chintal de carti si putina pricepere la jocurile de culise par a fi suficiente pentru o cariera de succes.

Moralitate, verticalitate? Sa fim seriosi! Cum or sa recunoasca medicii obisnuiti ca au gresit, cand un profesor, dupa ce face o eroare monumentala, in loc sa-si ceara iertare vine cu scutire medicala? Ce s-a intamplat in clinica ridica un alt semn de intrebare: cine conduce, de fapt, spitalele din Romania? Un inceput timid de reforma a trecut o parte dintre unitatile sanitare in proprietatea

comunitatii locale. Ministerul Sanatatii, ca orice structura birocratica, nu a putut renunta la toata prajitura, pastrand cele mai gustoase bucati: spitalele universitare. Mai mult, o lege speciala a fost scoasa cu forcepsul in acest an de catre parlamentarii-medici-profesori.

Ea vine sa intareasca puterea cadrelor universitare, stabilind ca, in clinici, gradul didactic bate functia administrativa. Asadar, cine sa indrazneasca sa-l traga de maneca pe dom' profesor Ciomu, cand greseste? Poate doar directorul spitalului, dar acesta se afla intr-o pozitie destul de subreda, de asemenea ilustrativa pentru sistemul sanitar romanesc.

Directorul, nefiind profesor, nu ar avea dreptul sa conduca spitalul, dupa noua lege, dar a beneficiat de o exceptie: un ordin care "amnistiaza" o gramada de oameni, printre care, intamplator, se afla si directoarea Directiei de Sanatate Publica Bucuresti.

Abia tolerat in spital, directorul de la Burghele nu era omul care sa coboare militaria din pod si sa ia la bani marunti performantele ciomilor din subordine. Un alt mecanism de siguranta care nu functioneaza in Romania il reprezinta "informarea pacientului". Pana in 1989, nu puteai sa-ti alegi medicul. Erai "repartizat", "arondat", dupa adresa din buletin.

Decizia, deci si raspunderea, apartineau statului. Astazi, pacientul are, chipurile, posibilitatea sa opteze in mainile cui isi incredinteaza viata, dar nici o informatie despre valoarea medicului. Nici macar Ministerul nu stie cate operatii a facut un chirurg, cati au scapat si cati au murit. In Occident, aceste date sunt publice si usor accesibile.

In Franta, se editeaza ghiduri ale clinicilor, la fel de complexe ca ghidul hotelurilor si restaurantelor. Nici macar obligatia de a tine la vedere, langa autorizatia de libera practica, decizia de sanctionare primita de un medic nu e prevazuta in lege. Deci, sanctiunile Colegiului nu sperie pe nimeni, atata vreme cat raman cunoscute doar intre... colegi.

Desigur, nu ar fi productiv pentru pacienti sa se opereze cu procurorii la usa. Stresul in care lucreaza profesionistii din spitale, adica majoritatea medicilor, ar creste nejustificat. Erori umane apar si in alte domenii. Publicul vede insa ca in transporturi, de exemplu, dupa o tragedie, sunt luate masuri pentru identificarea cauzelor si evitarea altor nenorociri.

Pedepsele punctuale din Sanatate nu dau nimanui increderea ca sistemul a fost corectat si ca nu mai permite repetarea greselii. Cat despre cazul in discutie, cred ca, aici, s-ar putea totusi aplica Legea Talionului: nu exista pedeapsa mai mare decat sa-l obligi pe Ciomu sa se lase operat, la bubele pe creier pe care le are, de un alt Ciom.