Fiul ciobanului clarvazator Petrache Lupu este coplesit de celebritatea tatalui

Cand a aparut “minunea de la Maglavit“, in 1935, sute de mii de oameni mergeau in pelerinaj la locul in care ciobanul Petrache Lupu l-a vazut pe Dumnezeu. Chiar daca acum nu mai are atata audienta, Mihai, fiul lui Petrache, este socotit ca mosteneste calitatile de clarvazator ale tatalui sau.

Comuna Maglavit este la 10 kilometri nord de Calafat. Denumirea satului ar proveni fie din moglo vite – multe vite, fie de la magla vit – ceata groasa.

Un ciobanas sarac si cu vorba stricata a fost vizitat de o viziune vreme de trei zile, asa cum ii sta bine unei minuni. “Mosu’“, cum i-a spus Petre Lupu, l-a vizitat pe oierul gangav si i-a transmis din tainele lumii, iar vestea a adus in Maglavit puhoaie de oameni, dar si puternicii zilei.

DORU COBUZ

Era ziua de vineri, 31 mai 1935. Petre Lupu, un tanar de 17 ani, care era pe camp cu oile, a primit o vizita misterioasa. Pe campia unde ciobanasul isi pastea oile, langa o salcie, a aparut un batran in alb. “Mosu’“ plutea la doua palme de pamant si viziunea l-a speriat pe tanar. A incercat sa fuga, dar s-a impiedicat.

Viziunea i-a vorbit ciobanasului si i-a incredintat misiunea sa transmita un indemn la pocainta oamenilor. La sfarsit, “Mosu’“ i-a spus lui Petrache sa se duca in sat, la preotul Nicolae Bobin si sa spuna ce i s-a intamplat. Petre Lupu nu a avut curaj sa faca ceea ce i s-a spus, dar exact o saptamana mai tarziu, vineri, 7 iunie, viziunea i s-a aratat din nou ciobanasului.

Nici de data aceasta tanarul nu si-a respectat promisiunea de a transmite preotului satului mesajul.

In urmatoarea zi de vineri, 14 iunie, la fel ca si datile celelalte, in jurul orei 18:00, ciobanasul a avut viziunea. Ciobanasul a muls oile si prepara urda si branza. In stana erau alti doi tineri, care au asistat la cele patimite de Petrache: Ionita Savescu si Percea Nicolae.

Cei doi sateni au fost surprinsi sa-l vada pe Petrache vorbind catre nicaieri, iar la un moment dat, ciobanasul a fost impins de cineva si a cazut imprastiind laptele.

Petrache a povestit vizitele pe care le-a primit de-a lungul a trei saptamani, iar cazatura, a povestit Petrache, a fost momentul cand viziunea, “Mosu’“ cum ii spunea, l-a mustrat ca nu s-a dus sa povesteasca preotului Bobin cele intamplate, iar el a vrut sa plece pentru a scapa de ocara batranului din vazduh.

Aceasta a fost ziua care avea sa schimbe istoria comunei doljene si viata ciobanasului Petre Lupu. Vestea viziunilor unui om simplu de la Dunare a facut inconjurul Romaniei. Satul a devenit repede loc de pelerinaj pentru preacredinciosi sau pentru cei in suferinta care veneau la Maglavit pentru a-si afla alinarea.

Ziarele isi mareau tirajele de fiecare data cand scriau despre cele intamplate si despre minunile pe care oamenii le povesteau.

Satenii isi amintesc ca zeci de mii, sute chiar de oameni erau zilnic in campia de la Dunare unde ciobanasul a primit vizita “Mosului“. Pe ulitele satului au aparut siruri nesfarsite de carute, trasuri, masini de oras si multimi de oameni care veneau de la zeci de kilometri pe jos.

Rar cineva l-a vazut pe Domnul, iar romanii veneau cu speranta pentru a-l vedea pe ciobanasul care povestea cu detalii, cu vorba lui groaie, cele trei viziuni.

Oamenii treceau pe rand pe langa ciobanas pentru a fi binecuvantati si impreuna ii ascultau cuvantarile tinute intr-un foisor de langa preotul Bobin: “Pocaiti-va, ca se apropie imparatia cerurilor si vai de cel ce va fi gasit in pacate!“.

STEAUA DE LA RASARIT. Cu chipul sau slab, transfigurat de ganduri prea mari pentru un om asa mic cum era el, ars de soare, cu camasa ciobaneasca si o palariuta pe varful capului, Petrache Lupu a martirizat aproape ani de-a randul in soarele verii de dimineata pana seara fara sa transpire.

El dadea oamenilor indemnul pocaintei si prorocea pacatele care aveau sa vina peste lume: “Daca nu va pocaiti, din steaua mare care vine de la Rasarit va curge mult sange pe pamantul asta si va fi foamete mare si multa suferinta“.

Vestea unei minuni cum au fost prea putine a miscat intreaga tara, dar nu numai. La Maglavit au venit oameni din intreaga lume pentru a-l vedea pe ciobanasul care vorbea cu vorbele grozavei viziuni. Petrache Lupu a fost plimbat prin tara pentru a duce grozavele lui viziuni poporului, vizitat de episcopi si mitropoliti si politicienii tarii.

Salcia langa care Petrache l-a vazut prima oara pe “Mosu’“ a devenit loc de pelerinaj si ea: lacrimile sale bolnavii le strangeau una cate una stand in genunchi ore intregi pentru a-si unge trupul in suferinta.

Oamenii povesteau de minunea ce au primit-o sau vazut-o la Maglavit: ologi care aruncau carjele si plecau pe picioarele lor sau orbi care vedeau lumina soarelui pe malul Dunarii dupa ce primeau cu credinta semnele lui Dumnezeu.

VORBA CEA MARE. In timpul razboiului, Petrache Lupu a fost dus cu avionul pana la cotul Donului pentru a sfinti trupele romane, din ordinul personal al lui Antonescu, se spune. Acolo, intre nori, ciobanasul a prorocit spre spaima celor care l-au ascultat sfarsitul: “Razboiul asta va fi pierdut!“.

Venirea comunistilor a insemnat si izolarea ciobanasului de la Maglavit. Oamenii mai veneau la Maglavit doar pe ascuns, iar omul ii primea in casa lui si le dadea binecuvantarea si povestea viziunile sale.

Si tot zicea Petrache, sfantul de la Maglavit, cum ii spuneau oamenii, ca la 14 septembrie ’52 va da oamenilor “vorba cea mare“ lasata de “Mosu’“. Oamenii numarau zilele, dar intr-o noapte, la 1 august, o masina a intrat in colbul satului, cum nu se mai intamplase de mult. Petrache i-a asteptat pe vizitatorii nocturni imbracat curat in curte.

Acestia l-au urcat in masina, dar motorul nu a vrut sa porneasca decat dupa ce “sfantul“ a coborat si s-a rugat. Oamenii s-au uitat la masina care a disparut in noapte, luandu-l pe Petrache din sat. S-a inapoiat abia prin octombrie. Nimeni niciodata nu l-a convins pe ciobanas sa spuna “vorba cea mare“.

Dar securistii l-au ridicat de-a lungul anilor de mai multe ori pe omul din Maglavit, desi nu ii aduceau nici o vina. Era dus departe de sat pentru cateva saptamani. Niciodata nu spunea prea multe despre ce a patit. Oamenii povestesc ca era batut si aruncat in gropi cu serpi sau tinut pe gratare de fier, dar se pare ca puternicii zilei il consultau si ei pe satean.

UN OM SIMPLU. Mihai (68 de ani), fiul lui Petrache Lupu, spune mai departe invatatura fara urma de minune primita de la tatal sau: sa fii bun si cinstit. Mai-marii zilei si taranii veneau potop la tatal sau.

Generalul Sitichiu, trimisul special al regelui Mihai, care a venit sa-l boteze in numele Maiestatii Sale pe campia plina de oameni, dar si suferintele prin puscarii ale lui Petrache Lupu, un om simplu, care nu a luat nimic de la nimeni, care nu a gresit nimanui.

Petre Lupu a fost casatorit cu Veta Lupu, care a murit insa in 1966 si langa care se odihneste si el de 10 ani incoace. Intre timp insa s-a recasatorit, dar in afara de o casuta mai mica ca multe altele din sat nu a strans nimic pe lumea asta.

Aurica Lupu, femeia lui Mihai, mangaie fotografiile cu evlavie si povesteste cele patite si auzite din sat pe baza “sfantului“: “Intr-o zi, prin ’65, m-a oprit un militian la Livezeni si mi-a cerut buletinul. Cand a vazut ca am buletin de Maglavit, m-a luat la sectie.

Tare imi era frica, dar in birou la el, militianul m-a intrebat de socrul meu, daca mai traieste si ce mai face“. “Sa stiti ca pe mine m-a dus mama la Maglavit cand eram mic, ca eram moale de la brau in jos si acolo m-am facut bine. Eu am acasa fotografia lui Petrache Lupu in perete“, i-a marturisit ofiterul femeii.

PAZA PROCESIUNII

Pe vremea cand la Maglavit se scurgeau multimi de oameni in cautarea minunii, satenii faceau o afacere cu transportul cu caruta pana la gara si inapoi. Razboiul a fost sustinut, spun satenii fara sa clipeasca, cu bani pe care ii lasau oamenii aici, la Maglavit. Saci intregi erau dusi chiar de sateni cu carutele la tren.

In schimb, ciobanasul nu a castigat niciodata bani dintre cei donati de credinciosi. “Au luat altii, dar au fost loviti de blesteme“, spune Gheorghe Zglimbea. Minunea de la Maglavit, povestesc localnicii, a fost pazita strasnic de semne neomenesti.

Nu exista om in sat care sa nu-ti povesteasca despre Florea Fantana, omul care a sfidat dumnezeirea si a vrut sa arda icoanele pictate dupa viziunile lui Petrache. Fantana a orbit. Partidul a vrut sa-l ajute si l-a purtat pe om la cei mai mari medici ai vremii, dar nimic nu l-a ajutat pana ce batranele din familie nu au fost ascultate.

Florea Fantana si-a recapatat partial vederea dupa ce s-a inchinat in manastiri. Iar astfel de intamplari oamenii stiu multe.

VERDICT

Minunile au starnit nu doar interesul credinciosilor. In vreme s-a vorbit ca preotul din sat ar fi pus la cale totul pentru a atrage credinciosii sau ca Petrache Lupu nu ar fi fost prea sanatos. Oameni de stiinta au venit la fata locului pentru a studia salcia plangatoare a lui Petrache.

O explicatie au gasit ei, dar nu suficienta pentru a opri credinciosii sa-si ia puterea sufleteasca din lacrimile pomului. Nimeni n-a indraznit sa taie pomul, care s-a uscat acum. Neurologul Gheorghe Marinescu si profesorul Parhon l-au consultat pe ciobanas. Verdictul lor: omul era perfect sanatos.

PROFETIE

“Daca nu va pocaiti, din steaua mare care vine de la Rasarit va curge mult sange pe pamantul asta si va fi foamete mare si multa suferinta“ - Petrache Lupu

Maglavitul actual isi are originea in asezarile mai vechi, iar primele dovezi arheologice sunt din preajma anului 1445.

ADRIAN MOGOS

La inceput, vatra satului a fost pe malul Dunarii, insa localnicii, satui de revarsarile fluviului si de furtunile de nisip, i-au cerut lui Voda Caragea schimbarea locului satului. Trimisul a desertat in fata lui Voda un saculet cu nisip dupa ce a deschis ferestrele si usa si i-a zis: “Asta inghitim noi toata viata“.

Raspunsul lui voda a fost favorabil si satul a fost mutat la Purcari, sub Dealul Cimitirului.

ETAPE

Maglavitul a avut doua etape de dezvoltare. Prima a fost investitia industriasului Toma Valareanu. Abundenta de nisip foarte fin era ideala pentru fabricarea de tigle si caramizi. Astfel, pe la 1920, cand Valareanu care se imbogatise in urma afacerilor de la Maglavit, a cumparat si moara din localitate.

Oameni din alte parti au venit la Maglavit sa lucreze la tiglarie, fiindca se dusese vorba ca Valareanu isi platea foarte bine muncitorii. Astfel, multi au ramas pe plaiurile de langa Dunare. Al doilea mare moment si cel mai important l-a reprezentat fenomenul Petrache Lupu. Atunci a aparut expresia: vine lumea ca la Maglavit.

COMUNITATE

De comuna Maglavit tin doua sate: Hunia si Golenti. Satenii sunt mandri ca toti copiii merg la scoala. Chiar si comunitate rroma a fost de acord ca scoala este buna. In comuna exista doua scoli clasele I-VIII, una primara si doua gradinite. Sanatatea maglavitenilor este asigurata de trei medici, un stomatolog si doi farmacisti.

Investitiile straine au ocolit comuna, dar afaceri romanesti cum este fabrica de tubulatura pentru aparate de aer conditionat aduc primele semne ale revigorarii. Doi sateni care si-au incropit fiecare cate o mica ferma de struti si pasarile s-au adaptat foarte bine pajistilor din Maglavit.

MONARHISM

Pe locul unde i s-a aratat Dumnezeu lui Petrache Lupu a inceput sa se construiasca o manastire, dar dupa venirea comunistilor s-a sistat orice constructie, fundatia ramanand in paragina pana in 1992. Biserica are clopotnita de 38 de metri, in stilul Renasterii italiene, cea mai inalta de acest tip din Romania.

In ultimii doi ani, printr-un miracol, care sigur nu are legatura cu divinitatea, manastirea a acumulat la factura de energie electrica nu mai putin de 300.000.000 lei. Contributia marunta a satenilor face dificila finalizarea constructiei. Hramul bisericii este la 8 septembrie de Sfanta Maria si in vinerea de dupa Pasti.

Locuitorii satelor aflate pe Dunare, in apropiere de Calafat, nu pescuiesc decat foarte rar. Pentru ei, fluviul nu reprezinta decat un loc de scalda. Sunt linistiti ca anul acesta s-a facut graul si asteapta ploaia pentru a se face si porumbul. Irigatiile reprezinta doar un vis frumos.

Pentru locuitorii satelor aflate pe Dunare, in apropiere de Calafat, fluviul nu reprezinta decat un loc de scalda. Pescuitul nu are prea multi adepti printre taranii de aici, iar irigatiile reprezinta un vis frumos.

SORIN ANGHEL, MAGDA COLGIU

Mai sus de Calafat, pe buza dintre lunca si campia Dunarii, se intind cateva sate in care locuitorii traiesc modest. “Muncim astazi ca sa traim maine“, este definitia data de un localnic traiului de aici. Ne oprim mai intai la Maglavit, unde in fata Primariei ne asteapta Ion Dinu, liderul comunitatii locale. Omul ne pofteste inauntru.

Stam de vorba in holul de la intrare, dar scaunele sunt prea putine. Motiv pentru angajatele Primariei, gatite cu ce au mai bun prin sifonier, sa vina fiecare pe rand cu cate un scaun. Femeile sunt curioase sa vada oaspetii de la Bucuresti. “E liniste la noi, nu vedeti?“, spune primarul. E caldura mare, si iesim afara, in cautarea unui put. Primarul ramane impreuna cu ceilalti colegi.

Soarele dogoreste puternic. Ne simtim ca niste paini aflate in gura cuptorului.

POLITICA. Intr-un loc mai dosit dam peste o carciuma. Barmanul este liderul local al PD-ului si incepe sa il barfeasca pe primarul PSD-ist. “S-a dus un copil pana la Primarie acum doua zile si avea pe el un tricou cu Partidul Democrat. Cand l-a vazut Dinu, l-a dat afara in suturi!“, spune democratul.

Ne intoarcem in fata Primariei, mai zabovim un pic pe acolo, timp destul pentru Ion Dinu sa afle din sursele sale de acuzele care i s-au adus de Opozitie. E clar ca politica la sate naste alte orgolii decat la Bucuresti. Daca la oras oamenii se razboiesc pentru fonduri si comisioane, pe malul Dunarii e de ajuns sa imbraci o toala si sa nu mai pupi ajutor social sau vreo brazda de trifoi.

Vrem sa aflam cum traieste lumea aici si o luam la pas prin sat, spre moara. E pustiu. “E cald, maica, acuma, si a intrat lumea in casa, ca e mai racoare. Suntem si noi mai linistiti, ca s-a facut grausorul si avem si noi ce manca.

Sa vedem ce o fi cu porumbu’, ca daca nu da Dumnezeu o ploicica, nu stim daca se face“, spune o baba care scarmana lana pe marginea santului, sub un nuc.

OFICIAL. Chiar daca suntem la cativa pasi de Dunare, lumea nu prea pescuieste, decat foarte rar, asa ca urcam inapoi in sat si vrem sa vorbim cu primarul. Intrebam unde sade Duta Primaru’. Ajungem usor la casa omului si dam peste un tip vesel, imbracat foarte sumar. Isi schimba rapid vestimentatia si vine sa stea de vorba cu noi.

“Sunt primar de 12 ani la Cetate si nu am avut probleme. Dau oamenii ca nebunii in mine cu stampila. Le-am facut pe toate. Daca se cearta unu’ cu fomeia si pleaca aia d-acasa eu ma duc sa o aduc inapoi. Moasa mai am sa fiu, ca in rest le-am facut pe toate“, spune primarul, care pare un personaj desprins din poveste. “In 2000 eram foarte sigur ca ma alege lumea.

“Mai votati-i, ba, si p-astia din Opozitie, ca o sa ajung sa castig alegerile cu 110 la suta!”, asa le-am zis“, descrie Duta felul in care si-a facut campanie electorala. Cetate este foarte aproape de Dunare, iar dincolo se afla un sat bulgaresc. Seara, cand e liniste, se aude muzica de la discoteca de acolo.

Si zarzavagiii asculta manele, Adrian Minune si Stana Izbasa avand succes si in Bulgaria.

NUFARUL. “De vale“, un grup de femei spala de zor rufe. “Asta e spalatorie veche aici, mama. E facuta din 1950. Apa e rece si vine de la izvoarele care pleaca de sub mal. Venim aici si spalam si iarna, ca nu ingheata apa asta, si vara, ca e mai racoare. Sa-i dea Dumnezeu sanatate aluia care s-a gandit sa faca spalatoria asta“, spune o femeie.

Apa este atat de rece incat unele dintre satence sunt incaltate cu cizme. Prefera sa vina de vale pentru ca puturile din sat sunt foarte adanci si apa ajunge greu sus.

NEVOI

“E cald, maica, acuma, si a intrat lumea in casa. Suntem si noi mai linistiti, ca s-a facut grausorul si avem si noi ce manca. Sa vedem ce o fi cu porumbu’, ca daca nu da Dumnezeu o ploicica nu stim daca se face“ - Localnica

AMARACIUNE

La moara nu e gloata. Dam peste un tip, Paul, venit cu un vecin sa macine. “E greu, dom’le! Nu avem unde lucra“, spune el. Are 39 de ani si zice ca pe vremea lui Ceausescu muncea la oras, la Calafat. Duce dorul acelor timpuri. “Atunci te baga la servici. Acum sunt numai drogati si prostituate in tara asta. Ce dracu’ sa faca daca nu au de munca?!“, urla el.

Ar vrea sa-si trimita femeia in Spania sau Italia, dar nu are bani.

FABRICA DE CHIRPICI

La intrarea in satul Cetate facem stanga si coboram “de vale“, cum zic localnicii. O familie de tigani taie pamant galben din mal si fac chirpici, niste caramizi mari din lut, paie de grau si apa. “Facem vreo 150 de bucati pe zi. Unii sunt pentru noi, altii ii dam cu 3.000 de lei bucata“, spune capul familiei, Gheorghe a lu’ Craciun.

Femeia lui se vaita ca nu a mai primit ajutor social de la Pasti. “Daca avem cal, ne taie la ajutor. Venim si noi aici ca sa facem chirpici, ca nu avem ce manca“, spune tiganca. Ne prezinta si meniul cu care a venit de acasa. Are niste fasole stricata la felul intai, dupa care urmeaza niste pesti uscati prinsi la mana in garla, iar porumbul fript este trecut la desert.

“Ce te vaiti, fa, atata? Doar ai de toate. Iote, si piscina ti-am facut!“, spune Gheorghe.

BARFE

“Am auzit ca ala de la bar m-a parat ca l-am dat pe unul afara din Primarie ca venise imbracat cu un tricou cu Partidul Democrat. Pai, cum sa il las sa stea acolo la felul in care era imbracat? L-am tras de tricou si i-am zis: “Ce cauti, ma, cu carpele astea pe aici?”“ - Ion Dinu, primar Maglavit

Are 82 de ani. De 70 lucreaza cu lemnul. De brad, de stejar. I-a fost probabil cel mai bun prieten. Mormintele din cimitirul Maglavit poarta simbolurile facute de el: troitele facute de nea Anghel al lui Draga.

ANDREEA TUDORICA

Prima troita a facut-o in urma cu 30 de ani pentru mormantul sotiei sale. De atunci satenii au inceput sa iubeasca troitele facute de nea Anghel al lui Draga. Crede ca de-a lungul anilor a facut peste 400 de troite pentru oamenii din satele si comunele invecinate. Toata lumea il cunoaste. A facut pentru cei din sat si cosciuge si usi de lemn. Acum este batran si nu mai poate sa lucreze.

Copiii sai si tinerii din sat nu se arata interesati sa invete meserie de la nea Anghel. La cei peste 80 de ani este cocosat de greutati, iar degetele ii sunt in permanenta inclestate de la lucrul cu lemnul.

TROITA PENTRU EL. “Sunt batran acum. Nu mai pot sa muncesc. Obosesc repede. Imi este foarte greu“, spune nea Anghel. Ultimele troite le-a facut acum doi ani pentru un colonel. I-a platit omului troitele, dar nu le-a luat nici acum. Si-a facut chiar si troita pentru propriul mormant. Iar cosciugul l-a facut acum zece ani.

Troita a pus-o intre cele doua morminte ale femeilor cu care a fost insurat. “Daca nu mi le fac eu, cine sa o faca? Copiii mei au treburile lor. Cand or sa ajunga in situatia mea, la batranete, vor face si ei acelasi lucru. Isi vor face si ei probabil din timp cosciugele.“

DE IMPRUMUTAT. Modelul troitelor l-a “imprumutat“ din Bistrita acum multi ani, cand se ducea cu stupii in tara. Lumea din localitate nu este pretentioasa. Modelele cerute de sateni pentru troite sunt dintre cele mai variate. “Lumea vrea de obicei troite simple. Cu modele simple. Cine are bani vrea cu mai multe inflorituri. Dupa posibilitatile fiecaruia“, spunea nea Anghel.

Daca lucreaza cu materialul lui, troitele sunt mai scumpe. Ajung chiar la 4 milioane. Daca lucreaza cu materialul clientului, sunt mai ieftine, intre 2-3 milioane de lei.

REGRETE

Pensia lui nea Anghel al lui Draga este de 2 milioane. Spune ca se descurca cu acesti bani. Copiii lui nea Anghel al lui Draga nu vor sa invete lucrul cu lemnul. La fel si tinerii din comuna. “Probabil ca traditia se va pierde, dar n-ai ce sa faci. Cei carora o sa le dea mana probabil ca vor apela in alte parti pentru a se face troitele. Cine nu, crucea si atat.“

PREGATIRE

“Mi-am facut si cosciugul, si troita de pe acum. Daca nu mi le fac eu, cine sa le faca. Copiii mei au treburile lor. Cand or sa ajunga si ei la batranete, vor face acelasi lucru. Isi vor face si ei probabil din timp cosciugele“ - Nea Anghel

MAGLAVIT

Populatie: 3.750 locuitori, cu exceptia catorva familii de rromi, restul populatiei este de origine romana

Religie: 100% ortodocsi

Localitati apartinatoare - Hunia, 2.050 locuitori

Jurnal de campanie

Data plecarii: 21 iunie 2004

Distanta parcursa: 4.358 km

Localitati tranzitate: 426

DORU COBUZ

Cu doar cateva ore inainte de a pleca in caravana am intalnit un grup de oameni care mi-au vorbit despre Romania ca despre o tara foarte frumoasa, un picior de rai. Pe drum de la Petrosani spre satul minunilor din Dolj, Maglavit, m-am gandit mult la faptul ca, de multe ori uitam sa apreciem binecuvantarile lasate de sus, preocupati sa ne plangem de mila.

In Valea Jiului oamenilor le-au fost impartite suficiente din minunatiile naturii, dar noi, romanii, reusim inca sa ne impotmolim in idei preconcepute. Karina a propus la un moment dat sa scriem despre potentialul turistic neglijat de cei mai multi dintre cei care au puterea de decizie, dar si de cei care ar putea invata sa se bucure de splendoarea Parangului.

Abia am iesit din Valea Jiului ca una dintre masini a facut pana. Semn ca am lasat o datorie in urma?

Un drum de aproape 300 de kilometri ne-a epuizat, iar apusul ne-a gasit impartiti in doua tabere. La Cetate au poposit cei cinci din dubita lui Lucian – Karina, Magda, Andreea, Bogdan si Sorin – pentru a petrece doua nopti la 50 de metri de malul Dunarii. Mogos – lui nimeni nu-i zice Adi, mi-a specificat a treia oara – Nelu si cu mine ne-am cazat la Calafat.

Am aflat ca ne lipseau doar pasapoartele si cate 4 euro in buzunar pentru a ajunge la Vidin, un loc despre care oamenii ne-au spus ca este “deja alta lume“. Alta lume decat tara asta a noastra cu pacatele ei.

In hotel, ca in tot orasul, de altfel, lipsea apa rece, dar degeaba a incercat Mogos sa le traduca celor doua daneze care voiau sa se cazeze ca nu era vina administratiei hotelului, dupa cum se apara receptionera.

La Maglavit, pe malul Dunarii, primarul Ion Dinu s-a aratat surprins cand l-am intrebat de turisti. Adevarat, nimeni nu va veni sa caute printre buruienile din cimitir mormantul ciobanasului care l-a primit in stana sa pe “Mosu’“, dar nisipul fin de pe malul Dunarii poate oricand concura litoralul.

Asa grait-am noi la finalul unei zile pline, dar poate ca suntem prea tineri si poate ca va curge apa sarata pe Dunare pana sa faca romanii croaziere pe fluviu.