Federatia Olandeza de Fotbal (KNVB) l-a numit pe fostul international Marco Van Basten in functia de antrenor principal al reprezentativei Olandei. Van Basten va pregati selectionata olandeza in urmatorii patru ani, el urmand sa fie alaturi de aceasta echipa atat la Cupa Mondiala din 2006, cat si la Campionatul European din 2008.

Van Basten este succesorul lui Dick Advocaat, tehnician care a demisionat dupa ce Olanda a fost invinsa de Portugalia in semifinalele Euro 2004. Van Basten il va avea ca secund pe un alt fost international olandez, John Van't Schip, care i-a fost, la randul sau, "principal" la echipa a doua a lui Ajax Amsterdam.

Cei doi au fost alesi la sugestia lui Johan Cruyff, care a promis sa-i sustina pe antrenori. Alti doi fosti internationali si fosti jucatori ai lui Ajax, Rob Witschge si Stanley Menzo, au fost contactati pentru a completa staff-ul tehnic.

In cazul in care vor accepta propunerea, intreaga echipa tehnica va fi formata din fosti jucatori ai lui Ajax, castigatori ai Cupei Cupelor in 1987, cand "lancierii" erau antrenati de Cruyff. Van Basten si Van't Schip vor fi prezentati oficial in cadrul unei conferinte de presa ce va avea loc, luni, la Zeist.

Olanda face parte din grupa I de calificare la CM 2006, alaturi de Romania, Cehia, Macedonia, Armenia, Finlanda si Andorra.