Cancelarul Austriei, Wolfgang Schuessel, avertizeaza ca este posibil ca aderarea la Uniunea Europeana a unora dintre statele candidate din sud-estul continentului sa se amane pana in 2014.

Cancelarul Schuessel a facut aceasta declaratie in cadrul unei intalniri cu liderii tarilor sud-est europene, la Salzburg. Dl Schuessel a opinat ca, in momentul de fata, marile probleme ale zonei au fost rezolvate si s-a referit la faptul ca tarile din sud-estul Europei nu mai reprezinta un subiect de prima pagina a ziarelor din Austria.

Pe de alta parte, Erhard Busek, coordonatorul Pactului de stabilitate din regiune, a declarat ca "prioritatea cea mai mare ramane extinderea Uniunii Europene prin integrarea statelor din sudul Europei, dar asta si pentru ca nu mai exista nici o alta directie".

Declaratia cancelarului austriac, care releva mai degraba o ponderare a sperantelor de aderare rapida, nu pare sa-i ingrijoreze pe oficialii de la Bucuresti.

Negociatoriul sef cu UE, Vasile Puscas, a declarat ca Romania face parte din Europa Centrala, pe de-o parte, iar pe de alta parte, negocierile sunt atat de inaintate incat termenul avansat de cancelarul austriac nu are cum sa afecteze integrarea Romaniei in 2007.

Anul trecut, presedintele de atunci al Comisiei Europene, Romano Prodi, a declarat ca "procesul unificarii europene nu va fi complet pana ce tarile din Balcanii de Vest nu vor deveni membre ale Uniunii. " Tarile la care se referea dl Prodi sunt Albania, Bosnia-Hertegovina, Croatia, Macedonia Serbia si Muntenegru.