Bancile comerciale vor fi nevoite sa scada in perioada imediat urmatoare dobanzile pentru ca BNR va scadea in continuu dobanda de interventie, a declarat, ieri, Mihai Tanasescu, ministrul finantelor publice. Desi BNR a scazut dobanda de interventie cu 1,25 la suta in interval de o luna bancile nu au reactionat la aceste semnale, majoritatea lor pastrand dobanzile de la inceputul anului.

Ministrul finantelor crede ca aceasta lipsa de reactie nu-si are locul si ca “prudenta bancherilor este mai mult o chestiune de obisnuinta”.

El si-a exprimat totodata increderea ca perioada imediat urmatoare va fi dominata de scaderi ale dobanzilor bancilor comerciale, avand in vedere ca BNR se pregateste sa mai scada dobanda de interventie si nu doar “de forma”. Ministrul a subliniat ca BCR, fiind cea mai importanta banca din Romania, ar putea fi in acest sens un lider.

Totusi, BCR a redus dobanzile inca dinainte de primul semnal BNR din iunie. Reactia BCR nu a fost insa urmata de partenerii din piata. Surse importante din mediul financiar spun chiar ca BNR s-ar pregati pentru o scadere de 0,75 la suta la fiecare doua saptamani.

Asadar, dobanda ar urma sa scada cu 1,5 la suta pe luna. Tanasescu a mai acuzat ca bancile nu au incredere in inflatia afisata de guvern, desi calculul ei este conform normelor europene.

Raspuns evaziv al autoritatii monetare

Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Mugur Isarescu, ne-a infirmat faptul ca BNR ar pregati o reducere liniara a dobanzii. “BNR isi hotaraste singura pasii si intensitatea lor in reducerea dobanzii.

Va dati seama ce ar insemna ca toata lumea sa stie cu precizie momentul in care dobanzile scad”, a declarat Vasilescu, facand referire la specula care ar fi generata de o astfel de situatie. BNR a redus la 12 iulie dobanda de interventie, cu 0,75 puncte, pana la 20% pe an, avand in vedere evolutiile bune inregistrate in procesul de dezinflatiei.

Banca centrala a atras insa atentia ca va continua sa mentina conduita prudenta, pentru a asigura si in viitor echilibrele macroeconomice. Dobanda de interventie reprezinta nivelul ratei platite de banca centrala pentru depozitele atrase de la banci in cadrul operatiunilor de politica monetara.

BNR a majorat dobanda, in trei etape, incepand cu luna august a anului trecut, pana la 21,25% pe an, pentru depozitele cu scadenta la o luna, pentru a sustine procesul dezinflationist si a reduce deficitul de cont curent.

In luna iunie a acestui an, banca centrala a redus rata dobanzii cu 0,5 puncte, pana la 20,75% pe an.