La concursul respectiv, atleta s-a clasat pe pozitia a treia in proba de 100 metri garduri. "FR Atletism a retras-o pe Carmen Zamfir din delegatia olimpica deoarece a fost depistata pozitiv cu cateva saptamani in urma, la un concurs din Grecia. Aceasta este realitatea, fara nici un fel de speculatii", a declarat presedintele COR.

Tiriac a declarat ca atleta a fost depistata pozitiv si la controlul efectuat de catre laboratorul din Bucuresti. "Zamfir nu a fost declarata negativa la proba B, ci la celelalte doua probe care i s-au luat ulterior. Eu am inteles astazi (n.r-ieri) ca ea a fost declarata pozitiv si la A, si la B.

Zamfir nu merge la JO in special pentru ca FRA, care poate dicta sanctiuni, a suspendat-o pe o perioada de doi ani", a afirmat Tiriac. Presedintele COR a anuntat ca Viorica Susanu ramane in lotul olimpic deoarece rezultatul testului doping de la Bucuresti a fost declarat de medici neconcludent.

"La Viorica Susanu substanta gasita este una foarte veche si minora, care nu se mai utilizeaza de multa vreme si care nu poate sa dispara din organism, dupa cum imi spun specialistii, cel putin o luna. Amandoua testele efectuate ulterior au fost negative", a precizat Ion Tiriac.

Acesta a adaugat ca nu poate decide neselectionarea unui sportiv in lotul olimpic doar pe baza unui rezultat "indoielnic". "Judecata in cazul Susanu o face FR Canotaj, federatia internationala, dupa care eu trebuie sa am un rezultat, pe baza caruia decid. Astazi, rezultatele pe care le am sunt urmatoarele: unul indoielnic, cum spune laboratorul, si doua negative.

Considerand acest lucru, eu nu pot sa o exclud din lotul olimpic, fiind declarata negativ de un laborator, numai pentru ca la un anumit punct in cariera ei a fost un rezultat indoielnic.

Nu cred ca exista vreo suspiciune ca laboratorul de la Bucuresti ar fi facut matrapazlacuri", a mai afirmat presedintele COR, care a declarat ca este pregatit sa isi asume un eventual rezultat negativ la JO de la Atena.