Ca si la fotbal, tot romanul se pricepe la economie. Mai la inceput, in sufletul oricarui roman crestea o inima de poet. O data cu tranzitia de LA... catre CEVA... romanului i-a crescut in piept o inima de investitor. Si e atat de mare, incat doar impozitele o pun in umbra.

Pe cat de grea a fost viata in socialism, pe atat de mult s-a ascutit mintea romanului pentru afaceri.

Cu cat erau mai ample prelegerile despre economia centralizata, cu cat se proslavea mai cu foc egalitatea muncitorilor cu intelectualii si taranii, parca mai cu spor se iutea dorinta romanului de a fi mai intreprinzator cu o zi fata de ceilalti, mai destoinic decat vecinul de la parter ori varul de la Braila.

Cum, evident, vecinul Pandele si varul Grigore erau romani, la randul lor nutreau dorinta nedisimulata de a fi mai presus, macar cu un deget, decat alti romanasi, considerati ceva mai inapoiati.

Sistemul a functionat si a dat roade. Roman cu roman, om fata de alt om, fiecare a vrut sa-l intreaca pe celalalt si sa se aseze intr-o postura mai avantajoasa fata de gravele nevoi de zi cu zi pe langa care facea slalom.

De ce sa nu recunoastem ca lipsa alimentelor de baza din galantare, din ultimii ani, cumparaturile pe cartela si statul la cozi nopti-zile intregi l-au umilit pe roman, l-au invatat, mai mult ca orice, cu greul, dar l-au si invrajbit. C-asa-i romanul! Nu renunta, orice-ar fi!

Tristetea apare atunci cand constatam ca acest spirit de a scoate capul din mocirla a functionat doar la nivel de indivizi, nu si macro ori microeconomic. Dincolo de framantarile marunte, dar productive din subteranul societatii, pe fata se construiau combinate cu carul, fabrici cu toptanul, intreprinderi sa tot fie. Avea-n-avea romanul nevoie de metale, oteluri, substante chimice...

nu conta… se ridicau in nestire citadele de sfaramat constiinte si inaltat monstri industriali.

Mult timp am crezut cu totii ca asa e bine. Ca suntem bogati. Ca, la o adica, daca ne suparam, ne putem izola de restul lumii, pentru ca noi avem de toate – pentru ca suntem buni la toate – si la porumb, si la secara, si la masini si utilaje, si la avioane ori compresoare.

S-au ridicat multe si fara rost – asta vedem cu totii acum, cand cea mai grava problema economica este privatizarea in avantajul nostru a mamutilor industriali, ramasi cu tehnologie de pe timpul bunicii, cu personal calificat, dar nespecializat in ultimele descoperiri tehnologice, cu productie pe stoc sau greu ori deloc vandabila.

Dupa razboi, multi viteji se-arata, e drept! Bine-ar fi macar sa nu mai repetam greselile de istorie a economiei. In prea mare pericol nu suntem, pentru ca acum statul nu mai construieste aproape nimic. Abia face fata unui cartier ANL, daramite sa ridice o uzina de la firul ierbii.

Ideal ar fi fost ca, in 1990, sa fim cu un deget mai destepti decat economistii din alte tari. Si sa realizam ca, intre rau si groaznic, orice fiinta rationala alege prima varianta.

Si anume – absolut toate fabricile de stat fara piata clara de desfacere sa fie inchise, sa ramana in viata doar societatile care nu se clatinau si aveau perspectiva clara de a deveni o afacere profitabila, care sa aduca bani la bugetul de stat si sa plateasca bine angajatii. Sa se privatizeze apoi rapid tot ce se putea.

Si sa se mentina si un sector public – pentru serviciile de interes strategic: sanatate, armata, telecomunicatii, drumuri.

Asa nu am mai fi dat prilejul subventiilor repetate de la stat, care s-au dus in neantul economiei moarte, nu am mai fi jeluit privatizarile ratate, nu am mai fi acuzat – oricum degeaba – pe afaceristii care s-au lipit de putere si au capusat economia de stat, pentru a deveni capitalisti sadea.

Vreau sa-l vad si eu pe capitalistul acela care poate iesi in fata plutonului de repros al opiniei publice si sa spuna: “Eu am facut avere pe munca cinstita, fara sa fur si fara sa dau in cap vreunei intreprinderi!“ si-abia atunci romanul va fi indreptatit sa spuna: “Da, a venit ziua dreptatii.

Capitalismul cu fata blanda poposeste si pe la noi, ca prea s-a lasat mult asteptat!“.

Asteptam inscrieri. Cine se ofera?