PROBLEME. Deficitul comercial al Ungariei a crescut in primul semestru al acestui an, ca urmare a ratei de schimb si a costurilor salariale ridicate. Prin comparatie, alti noi membri ai Uniunii, precum Cehia sau Polonia, au inregistrat progrese, transmite Reuters.

In prima jumatate a acestui an, deficitul s-a si-tuat la 2,543 miliarde de euro, fata de 2,18 miliarde de euro in perioada similara a anului 2003, potrivit Biroului Central de Statistica din Ungaria (KSH).

Principalii factori care au influentat majorarea deficitului sunt rata de schimb si cheltuielile salariale, iar productivitatea nu a putut avea un efect compensator, apreciaza analistii europeni. Castigul mediu lunar din Ungaria, de 700 dolari, se situeaza peste nivelul salarial din Polonia, Cehia sau Slovacia.

CRESTERE. Preturile la produsele de larg consum au ramas neschimbate in Lituania, in luna iulie, dupa cresterea inregistrata imediat dupa aderarea la Uniunea Europeana. Potrivit datelor furnizate de oficiul pentru statistica din aceasta tara, preturile de acum sunt cu 1,9% mai mari decat in aceeasi perioada a anului trecut, cifra considerata rezonabila de expertii pietei economice.

LA COMANDA. Forta militara europeana, Eurocorps, a preluat luni comanda trupelor de mentinere a pacii din Afganistan. Pentru Eurocorps, o forta infiintata acum 12 ani, este prima misiune in afara Europei. Timp de sase luni, militarii europeni vor asigura securitatea Afganistanului, luand decizii in privinta celor 7.000 de membri ai misiunii internationale conduse de NATO.

Misiunea Eurocorps nu va fi usoara. Este de asteptat ca situatia din aceasta tara sa se deterioreze, mai ales inaintea alegerilor prezidentiale de la inceputul lunii octombrie. Asta in contexul in care talibanii, izgoniti de la putere in 2001, au jurat ca vor face tot ce le va sta in putinta pentru a impiedica desfasurarea scrutinului.

Practic, trupele europene vor activa in noua provincii afgane, precum si in zona capitalei Kabul.