Egal si speranta pentru galateni

Otelul Galati a terminat nedecis aseara primul meci cu Partizan Belgrad, dar pastreaza sanse de calificare, chiar daca acestea s-au redus substantial. Teoretic, intre Otelul sI Partizan nu poate exista termen de comparatie, atita vreme cit romanii nu si-au permis nici macar sa joace in fata propriilor suporteri un meci de cupa europeana.

Calculul hirtiei facut prin prisma bugetelor sau a vedetelor din lot n-a avut insa nici o valoare pe dreptunghiul verde. Acolo, balanta a stat echilibrata, fiecare dintre echipe mizind pe atuul ei. Galatiul pe dorinta, avint si abnegatie, Partizan pe valoare, experienta si siguranta disputarii returului acasa, la Belgrad.

In esenta, meciul n-a fost spectaculos, cu ocazii putine, fragmentari multe si a scos in evidenta teama celor doua echipe de a nu face vreun pas gresit. Prima ocazie a apartinut oaspetilor, dar Cernea a scos miraculos o minge deviata nefericit spre buturile sale. Riposta Otelului a venit prin Mozacu, al carui sut a trecut putin pe linga poarta aparata de Kralj.

Acestea au fost singurele repere pur fotbalistice ale primei reprize. Realizind ca Partizan nu e o echipa de galactici, galatenii au inceput mai incisiv mitanul secund, presindu-si adversarul si fortindu-l sa greseasca. Din pacate, singura realizare a fost... eliminarea lui Rnici, care a creat superioritate numerica, insa nu si pe tabela de marcaj.

Partida s-a terminat 0-0 si, in ciuda faptului ca returul echivaleaza cu o excursie in iad, cunoscuta fiind forta sirbilor pe teren propriu, Otelul pastreaza sanse de calificare. Si are multumirea ca, cel putin ieri, s-a ridicat la nivelul blazonului lui Partizan.

"Nu mai vreau sa spun nimic despre meci, nu vreau sa zic despre ce a fost sau ce putea sa fie. Vorbiti cu presedintele Nicolai Boghici sa-l intrebati de echipa pe care a adunat-o. Crede ca putem face treaba cu toate pirnaile..."

Sorin Cirtu, antrenor Otelul Galati

"Am crezut ca vom fi victime 100%. Ne-am inselat si, cind am inceput sa atacam, era deja prea tirziu. Sint optimist in perspectiva meciului retur pentru ca simt ca vom marca la Belgrad"

Stefan Nanu, fundas Otelul Galati

Tomici a intrebat de Adrian Ilie

Ivan Tomici (foto, stinga), una dintre vedetele lui Partizan, a jucat la AS Roma si la Alaves, la formatia spaniola fiind coleg cu romanii Contra, Mara si Adrian Ilie. Tomici a spus ca il apreciaza foarte mult pe Cosmin, cu care s-a aflat in relatii excelente pe vremea cind erau coechipieri. “Ii cunosc si familia, pentru ca mai ieseam impreuna.

Imi pare rau ca are probleme acum, si sper sa reuseasca sa le depaseasca”, a spus sirbul, care, la 28 de ani, a ales sa revina in campionatul din tara sa. El ne-a intrebat unde este acum Adrian Ilie si s-a mirat sa afle ca joaca in Elvetia. “Cum, Cobra s-a dus acolo?”, a spus pe un ton uimit Tomici. “E un virf de mare calitate.

Pe unde am fost, eu m-am avut foarte bine cu romanii, probabil pentru ca noi, sirbii, sintem cam acelasi fel de oameni. Transmite-ti salutari tuturor!”, a incheiat mijlocasul lui Partizan.

Incintati de hotelul lui Copos

Delegatia lui Partizan a fost cazata la hotelul Europa, din Eforie Nord, locul fiind ales de un reprezentant al clubului care, in urma cu doua saptamini, a vizitat mai multe asezaminte de acest gen de pe litoral. Sirbii au ales Europa deoarece doreau un loc mai retras, unde sa nu fie deranjati de forfota turistilor.

Conducatorii alb-negrilor, in frunte cu antrenorul Vladimir Vermezovici (foto, sus), au apreciat ca occidentale conditiile create de George Copos, desi nu au apelat la toate serviciile oferite de hotel. Jucatorii nu prea s-au incumetat sa iasa, deoarece nu au avut escorta la dispozitie. Ei au fost paziti de citiva bodyguarzi, veniti de la Belgrad, dar mai mult au stat pe terasa, la o cafea.

Singura lor preocupare neortodoxa a fost aceea de a privi cu nesat, ori de cite ori au avut ocazia, la ghida firmei Maxitour, cea care s-a ocupat de ei pe parcursul sejurului din Romania.