In 2001, in plina dezbatere parlamentara, un cantec neobisnuit rasuna in aula Camerei Deputatilor. Deputatul PSD Stefan Cazimir a calcat peste regulament si moravuri si i-a invitat pe colegi sa asculte Imnul Comisiei juridice din perioada 1992-1996.

„La Parlament sunt comisii o droaie/ Cu competenta si expertii lor/ Si n-ati vazut un lup mancat de o oaie?/ Dar poate vom vedea in viitor/ Dar dintre toate, cea mai harnica/ Si astazi, ca si-n celelalte dati/ Este Comisia juridica, de disciplina si imunitati“ - muzica, necunoscut, versuri Stefan Cazimir.

Acesta nu era insa singurul parlamentar care avea sa se afirme mai degraba prin nazbatii decat prin atitudini politice pertinente.

Senatorul PRM (fost PNTCD, fost PDSR, fost PSD) George Pruteanu a ramas cu onoarea limbii nereperata si cu cariera esuata. Dezbaterea legii a scos la rampa confruntari de tipul George Pruteanu-Adrian Copilul Minune&Nicolae Guta sau acelasi-Mugur Mihaescu-Garcea, pe parcusrul carora senatorul a fost nevoit sa apeleze la propriile aptitudini si repertoriu pentru a le face fata.

Hitul preferat, alternativa proprie la manelele celor sus-citati, „Veniti, privighetoarea canta…“. In consecinta, un radio din FM-ul bucurestean a mixat o manea cu George Pruteanu, eroul versurilor, cu aceeasi „Veniti, privighetoarea…“, cu Pruteanu de data aceasta interpret.

Vlad Hogea si Cristian Sandache, primul deputat PRM, al doilea PSD, de Iasi ambii, s-au cadorisit de Pasti in 2002 cu SMS-uri colorate. Colorate rau, mai exact spus.

„Pasti Fericit! Rahat puturos, eroare a firii!“, „Vin la noapte si te tai, stafie cu privirea fixa, borfasule, onanistule, mucegaiule, neterminatule, ghebos obez, cracanel!“, sunau mesajele aratate presei de Hogea. Un alt mesaj ameninta cu taierea, la propriu, a masculinitatii peremistului.

Sandache - autorul unui proiect de lege privind controlul psihiatric al alesilor, respinsa de majoritate, a negat totul, pentru ca nu s-ar pricepe la tehnica. Scandalul a fost inchis de presedintele Camerei, Valer Dorneanu: „Amandoi au fost varfuri de lance in invatamantul universitar din Iasi si, probabil, orgoliul nu le da pace“.

Un alt cuplu celebru, in versiune 99% „muta“, Ion Dolanescu-Irina Loghin, reprezentantii PRM in muzica populara. Explicatia tacerii lor, sarcina primita de la liderul de partid dupa propunerea „arestarii lui Rasdaq“, gandita de Irina Loghin la inceput de mandat, in cazul in care ar fi furat.

Grecea-Piedone au functionat si solo, dar si impreuna, prin piete. Primul a plecat din paradisul de la Rio si a ajuns in Tara cangurilor, la fel de consul, cu un scurt popas la Prefectura Capitalei, unde a raportat misiune neindeplinita. In ciuda greutatii, nu a reusit nici el sa-l intoarca pe Basescu din drum.

A plecat la Sydney cu „o anumita doza de scarba“ si pentru ca „PSD are o dorinta nebuna de autodistrugere“. Al doilea s-a remarcat cel mai tare prin cei 341,0,2 metri patrati, initial cubi, pe care i-a completat in declaratia de avere in dreptul suprafetei locuintei sale, pe langa terenul extra-viran (sic!) pe care il mai poseda.

Tot fostul consilier de la sectorul 6 si fosta vedeta Prima TV declara, prin 2001, ca isi face „cumparaturile in Olimp, dar doarme in jungla“, probabil pentru ca indeplineste conditiile de salubritate.

Sorin Lepsa (PD) si Raj Tunaru (de capul lui) ar putea fi inclusi la capitolul „exotici“, primul, aflat in vizita parlamentara pe malul Bosforului, s-a imbracat in sultan s-a lasat inconjurat de cadane, iar al doilea si-a adoptat ca imn de campanie pentru Primarie o adaptare a muzicii din Vagabondul, adresandu-se tuturor celor care vor sa voteze „cu Raj“, Tunaru, nu

Kapoor.