Bucurestiul, un oras cu o populatie de peste doua milioane de locuitori si care se intinde pe o lungime de numai 20 de kilometri, este cea mai aglomerata capitala europeana, conform "The Guardian". Bucurestiul are, astfel, 8.700 de locuitori pe kilometrul patrat, spre deosebire de Sofia sau Paris, unde sunt 910, respectiv 890 de locuitori pe aceeasi suprafata.

Suprapopularea Capitalei isi are momentul de inceput in anii ’70, cand dictatorul Nicolae Ceausescu si-a lansat maretul plan de industrializare fortata.

"Romanul a fost transformat intr-un robot, care se deplasa cat mai putin posibil pentru a economisi timp si combustibil, cu scopul final de a produce", a explicat Marinela Berza, directorul Centrului de Planificare Metropolitana si Urbana.