23 august 1944 – Trezirea dintr-al 12-lea ceas
Din 1938 incoace, Romania ajunsese intr-un al treilea regim de dictatura. Conducatorii Germaniei naziste si ai Rusiei bolsevice, infratiti in monstruoasa alianta din 1939, desprinsesera mai bine de o treime din ceea ce fusese Romania Mare.
Antrenata in razboi de partea puterilor Axei – mai curand din imperativul caii ce trebuia parcurse de armata germana in atacul fulgerator din iunie 1941 asupra granitelor sovietice de rasarit decat de ipotetica recuperare a Basarabiei si Bucovinei de Nord – tara va pierde numeroase vieti.
Adesea in linia intai, soldatii romani vor suferi sub zidurile Stalingradului si in stepele Nogai, in vreme ce crearea coalitiei antihitleriste din 1943 va aduce deasupra Romaniei si nenorocirea bombardamentelor anglo-americane.
Desi soarta razboiului devenise vizibil decisa din 1943, solutia unei retrageri cat mai putin costisitoare pentru tara ii surprinde pe politicienii romani nepregatiti. In ceea ce-l priveste pe Maresalul Antonescu, nici macar debarcarea anglo-americana in Normandia din iunie 1944, nu-l va trezi la realitate.
Seful statului si al Armatei, in acel moment, se crampona mai mult de “onoarea cuvantului dat“ unuia dintre marile genii ale raului din istoria omenirii decat de consecintele dezastrului implacabil care ameninta teritoriul si cetatenii tarii a caror raspundere si-o asumase inaintea angajamentului fata de Hitler.
Singur si incapabil de evaluarea propriului viitor in valtoarea schimbarilor ce cutremura lumea, precum Ceausescu in 1989, Antonescu ramane amortit in trecutul unor ideologii si proiecte cu faliment declarat. Nu are nici macar curajul solutiei extreme la care recurg dintotdeauna adevaratii razboinici in fata pericolului imanent al infrangerii ori captivitatii.
Chiar si atunci – “in cel de-al 12-lea ceas“ cum numise Ion Mihalache momentul – liderii politici se mentin in inertia neasumarii vreunui angajament. Vestea ca armata sovietica se afla la Iasi l-a electrizat pe tanarul Rege Mihai care decide sa actioneze.
“Actul de la 23 August“ – arestarea generalului Antonescu, in fapt – s-a petrecut in spatele usilor inchise ale Palatului Regal.
Imaginandu-ne situatia fostului prim om al Romaniei, drama degenereaza in comedie: temutul Maresal Ion Antonescu va fi preluat (in lipsa altor forte) si pazit, pana la venirea sovieticilor, de trei neinsemnati oameni – doi chelneri si o femeie. Efectele valului de schimbari astfel incepute in Romania au fost speculate de noua dictatura care s-a instaurat curand.
Pentru ca regimul comunist n-a avut ca inceput revolutia teoretizata de ideologia sa, zilei de 23 August 1944 i s-au atribuit aceste semnificatii si inca altele apoi.
A fost 23 August o sarbatoare nationala? Desigur, de vreme ce o tara intreaga a sarbatorit-o vreme de 45 de ani. Evidenta aceasta nu poate fi contestata. Mai trebuie sa ne-amintim de ea? Desigur, daca ne imaginam parjolul Romaniei folosita ca reduta a inclestarii finale dintre cele mai puternice armate din istoria omenirii.
Cum am putea sterge din memoria colectiva razboiul si ranile sale? Cum am putea sa uitam de cei aproape 800.000 de romani morti, raniti sau disparuti? De ce sa nu-i comemoram pe cei cazuti pe Frontul de Est si Frontul de Vest? Caci pretul vietii este acelasi in oricare razboi. In victorie ca si in infrangere: mai presus de orice.
Au scris istorie
22 iunie 1941
“Soldati, va ordon, treceti Prutul!“ - Ion Antonescu, Conducatorul Statului si al Armatei Desi obiectivul initial era eliberarea Basarabiei si Bucovinei de Nord, ocupate de Uniunea Sovietica in 1940, trupele romane au continuat inaintarea. Romanii au luptat alaturi de nemti dincolo de Nistru pana in 1944, patrunzand adanc in teritoriul rusesc.
La 23 August 1944, razboiul se purta deja in Moldova. Pierderile pe Frontul de Est au totalizat 625.000 de morti, raniti sau disparuti.
23 august 1944
“… Vom trece hotarele impuse prin actul nedrept de la Viena, pentru a elibera pamantul Transilvaniei noastre de sub ocupatia straina“ - Regele Mihai I Armata Romana va incepe campania in Vest, alaturi de Armata Rosie, contra fostului aliat, Armata Germana. La 24 octombrie 1944, intregul teritoriu al Romaniei a fost eliberat.
Campania a continuat pe teritoriile Ungariei, Cehoslovaciei si Austriei pana la 12 mai 1945. Pierderile armatei pe Frontul de Vest au totalizat aproape 170.000 de morti, raniti sau disparuti. Dintre acestia, 58.000 – circa o treime – au murit pe teritoriul Romaniei. Ziua de 23 August 1944 a fost pentru soldatii romani puntea de trecere de pe Frontul de Est pe cel de Vest.
