Daca despre UDMR se cunoaste faptul ca prefera, asa cum s-a vazut in 1996 si 2000, sa se alieze cu partidul castigator, in cazul PUR, care negociaza si cu PSD, situatia este mai dificila.

In timp ce decizia UDMR de a nu incheia o alianta preelectorala a fost catalogata de PNL-PD, prin vocea purtatorului sau de cuvant, Calin Popescu Tariceanu, drept una "corecta", in ceea ce-i priveste pe umanisti se negociaza in principal participarea acestora pe listele electorale liberalo-democrate.

In acest sens, presedintele PUR a solicitat Aliantei 17 pozitii eligibile, sapte la Senat si zece la Camera Deputatilor, necesare formarii de grupuri parlamentare in cele doua Camere.

"Ei doresc sa aiba o reprezentare parlamentara si posibilitatea de a forma grupuri sub sigla PUR si la Senat si la Camera Deputatilor", a afirmat ieri Tariceanu, adaugand ca, in cazul in care se va realiza o colaborare preelectorala cu PUR, este de presupus ca scorul electoral al Aliantei sa creasca.

El a explicat ca cea mai favorabila situatie in persepectiva colaborarii dintre cele doua formatiuni este cea in care la numarul de locuri eligibile pe care mizeaza Alianta se vor adauga si cele ale PUR. Insa liberalii si democratii nu sunt dispusi sa ofere umanistilor numai locuri "suta la suta eligibile", ci si la mijlocul sau la marginea listei.

"Situatia nefavorabila", a mai aratat acesta, este cea in care cele doua formatiuni vor imparti "si succesele si riscurile".

Contactele dintre Alianta PNL-PD si PUR in vederea unei colaborari pre si postelectorale continua, o viitoare intalnire intre cele doua formatiuni urmand sa aiba loc la mijlocul acestei saptamani.

Totusi, Tariceanu a recunoscut ca, in randul liberalilor si democratilor, exista atat voci ce pledeaza pentru o alianta cu PUR, dar si persoane care au "anumite rezerve", generate in special de "modul in care s-a comportat PUR dupa alegerile locale", formand majoritatea in consiliile judetene alaturi de PSD.

In acest sens, PNL-PD cere conducerii PUR si eliminarea actualei "ambiguitati politice", umanistilor solicitandu-li-se "redefinirea pozitiei la nivel local, pentru a exista o concordanta intre nivelul central si cel local". De asemenea, vor trebui identificate eventualele puncte pe care PUR va dori sa le introduca in programul de guvernare.

Personal, Tariceanu nu s-a declarat "incantat" de faptul ca PUR poarta in paralel negocieri si cu PSD, insa a apreciat ca trebuie respectata "vointa electoratului", care a acordat umanistilor un "anumit scor" in alegerile locale.

Totusi, Alianta mai are o problema dificila de rezolvat, in protocolul semnat intre liberali si democrati existand un paragraf care interzice realizarea oricarei aliante preelectorale. Pe de alta parte, PUR, realizand ca se afla in criza de timp, a anuntat ca va lua o decizie in ceea ce priveste strategia pentru alegerile generale, la sfarsitul acestei saptamani.

Umanistii au de ales intre a participa pe listele PNL-PD sau ale PSD si a prezenta liste proprii, varianta insa riscanta, chiar daca a obtinut un scor nesperat la locale.