Duminica seara, Miami a fost capitala muzicii. Cele mai iubite staruri internationale au participat la editia din acest an a Premiilor muzicale MTV. Christina Aguilera, P.

Diddy, Outkast, Gwen Stefani, Jessica Simpson, Beyonce Knowles, Usher, Alicia Keys si multi altii au pasit pe covorul rosu, s-au intrecut in toalete extravagante si au urmarit cu strangere de inima show-ul, doar-doar or pleca si ei acasa cu unul din mult ravnitele premii. Vedetele serii, care au pus mana pe cele mai multe statuete argintii au fost Usher, Outkast si Jay-Z.

La polul opus, desi a fost nominalizata la patru categorii, Britney Spears nu s-a ales cu nimic. Nu e de mirare faptul ca blondina nici nu s-a deranjat sa participe la eveniment.

CEA MAI FRUMOASA PIANISTA

Recitalul Aliciei Keys a fost preferatul serii, si nu doar pentru ca este „cea mai frumoasa pianista din lume“, cum a fost ea supranumita de Lenny Kravitz. Rockerul a acompaniat-o la chitara, iar legenda Stevie Wonder, la pian. Si pentru ca vorbim de legende, a fost rezervat un scurt moment de reculegere in cinstea lui Ray Charles.

IRONII INTRE COLEGI

Caracterul oficial al ceremoniei a fost condimentat cu mici intepaturi pe care vedetele le-au indreptat catre colegii de breasla. Dave Chappelle a asigurat MTV-ul ca alegerea sa de a prezenta un premiu a fost cea mai mare greseala comisa de postul muzical de cand Janet Jackson si-a expus vederii sanul la inceputul acestui an, la Superbowl.

Dupa ce a castigat premiul pentru cel mai bun videoclip dance, Usher a tinut sa multumeasca mentorului sau, Michael Jackson, asigurand publicul ca nu exista o competitie intre el si Justin Timberlake, cunoscut ca un alt copiator al megastarului.

CASTIGATORII

Videoclipul anului - Outkast - „Hey ya“

Cel mai bun clip al unui solist- Usher featuring Lil Jon & Ludacris, „Yeah!“

Cel mai bun clip al unei soliste - Beyounce - „Naughty girl“

Cel mai bun clip al unei trupe- No doubt - “It’s my life“

Cel mai bun clip rap - Jay-Z- „99 problems“

Cel mai bun clip r&b - Alicia Keys, „If I Ain’t Got You“

Cel mai bun clip hip-hop - Outkast - „Hey ya“

Cel mai bun clip dance - Usher featuring Lil Jon & Ludacris, „Yeah!“

Cel mai bun clip rock - Jet - „Are you gonna be my girl“

Cel mai bun clip pop - No doubt „It’s my life“

Cea mai buna regie - Jay-Z - „99 problems“

Premiul publicului - Linkin Park - „Breaking the habit”

O PALMA PE FUND

Show-ul a inceput cu reprezentatia lui Usher, un mixaj alcatuit din „Confessions, pt2“ si „Yeah“. Printre gafaieli si miscari a la Michael Jackson, mulatrul si-a aruncat palaria in public la fel ca Regele muzicii pop.

Au mai cantat pe scena rockerii de la Jet, Hoobastank si Yellowcard, o mare gasca de rapperi, formata din Lil Jon si East Side Boys, ritmuri incendiare care i-au ridicat de pe scaun pe Usher, Queen Latifa, P. Diddy si Bruce Willis. Jessica Simpson a mai calmat atmosfera cu interpretarea lasciva a pieselor „With You“ si „Angels“.

Un duet inedit a fost acela intre Christina Aguilera, care a adoptat un look a la Marlyn Monroe, si Nelly, imbracat la fel ca dansatorii si figurantii, intr-un costum de mafiot din anii ’20. De altfel, cei doi au fost asemuiti de prezentatorii X-ibit si Ludacris cu „Frumoasa si bestia“.

La finalul piesei „Tilt’cha Head Back“, rapperul a facut un gest ce va crea cu siguranta comentarii: a altoit-o pe Christina cu o palma pe bombatul posterior.

SE INTAMPLA SI LA EI

Organizatorii de spectacole din Romania pot rasufla usurati. Pana si la show-urile din America sunt probleme tehnice. Microfoanele au incetat sa mai functioneze in momentul cand Shaquille O’Neal a anuntat castigatorii premiului pentru cel mai bun clip pop. No Doubt.

Baschetbalistul a ramas surprins de ce nimeni nu se ridica de pe scaun dupa ce a strigat la microfon care este rezultatul votului. Abia dupa cateva secunde de zapaceala, cineva i-a adus un alt microfon pentru ca si publicul sa auda ce se spune pe scena.

VOTEAZA SAU MORI!

Show-ul, parca mai bine pus in scena decat oricand, a fost umbrit de cateva neinspirate momente, regizate din umbra de cei doi candidati la presedintia Americii, John Kerry si George Bush.

Pe scena din Miami au aparut fetele democratului Kerry, Vanessa si Alexandra, care s-au declarat magulite ca se afla in fata atator oameni, dupa care au profitat de moment si i-au indemnat sa mearga la vot in 2 noiembrie si sa-l voteze pe tatal lor. La auzul acestor cuvinte, sala s-a umplut de huiduieli.

Aparent neafectate, cele doua surori au schimbat brusc subiectul si i-au sfatuit pe americani sa doneze bani pentru victimele uraganului Charlie. Ca o contrabalansare, prin intermediul satelitului, fiicele lui George Bush, gemenele Jenna si Barbara, au urmat aceeasi cale ca si fiicele democratului si au sfatuit publicul sa le voteze tatal.

Acest al doilea moment electoral nu s-a lovit de proteste atat de violente ca primul, probabil din cauza nenumaratilor sustinatori ai republicanilor din Florida. Festivitatea premiilor MTV a abundat in incercari de convingere a populatiei sa mearga la vot. P.

Diddy a scandat „Vote or die“ („Voteaza sau mori!“), iar Outkast au creat o coregrafie speciala in care atat dansatorii, cat si publicul purtau pancarte cu iz electoral inscriptionate cu sloganul „Choose or loose“ („Alegi sau pierzi“).