Sansa ca un MIG sa-ti dea Dacia cu rotile in sus e redusa. Dar, pana la urma, rezultatul conteaza: gipul, porsul, bemveul rezolva problema la fel de rapid, avand o viteza apropiata de a MIG-ului in cadere libera, chiar daca reactoarele soselei zboara la rasul solului. Si stirile despre betonierele care parcheaza in sufragerie s-au banalizat: simple intamplari din viata sau mai precis din moarte.

Pe primele sapte luni ale anului, 1.056 de romani au fost scosi dintre fiare si bagati intre scanduri. Si nu incepuse carnagiul de august, luna de vacanta pentru automobilisti, luna de foc pentru echipajele de descarcerare. Aproape 10.000 de "participanti la trafic" au ajuns in spital, multi fara o mana sau un picior, si totusi fericiti ca au avut noroc.

Impactul frontal, la o viteza de 50 la ora, poate fi comparat cu o cadere in gol de la etajul trei. Dar cine e fraier sa "circule" cu doar 50 de kilometri la ora? Smecherii cu masini tari, complexatii cu harburi, tinerii furiosi, pensionarii care si-au pierdut rabdarea, taranii cu pepeni, baietii cu termopane, cu totii se arunca in cursa.

Nici o clipa nu se pun in balanta riscurile si castigurile din aceasta competitie. De ce sa-mi risc postul bine platit, s-ar putea intreba unul de la o multinationala, de ce sa iau in carca povara intretinerii victimelor, ar putea cugeta altul, care trage de salariu de la o factura la alta.

La noi, nimic nu conteaza: moara de foame familia, duca-se dracului banii din banca, sa pierd tot, dar sa depasesc rugina de Wartburg din fata. In fond, e si asta o pasiune: sa simti adrenalina cum fierbe in vene la depasirea unei coloane care asteapta, ca proasta, la stop. Daca mai si mori, din cand in cand, e treaba ta.

Din pacate, viteza costa in egala masura si societatea, care se ocupa de ingrijirea copiilor orfani, de tratamentul fracturilor multiple si de pensia invalizilor, cazuti in razboiul prostesc de pe sosea. Costurile sociale sunt mari, iar limitarea numarului de accidente rutiere a devenit o prioritate, cel putin la nivelul declaratiilor. Rezultatele sunt firave.

Ciocnirile sunt tot mai dure, implica mai multe victime, iar pagubele cresc. Pentru ca viteza e principalul vinovat, Politia se pregateste sa introduca pedepsele "pe puncte". Pana acum, amenda pentru depasirea vitezei era considerata de soferi o taxa de drum in plus: o plateau si plecau mai departe.

Alta nu poate fi explicatia protestelor sindicale, atunci cand s-a propus "scumpirea" amenzilor. Nu le putem plati, s-a scandat la miting. Nimeni n-a spus, clar si pe fata: nu putem si nu vrem sa respectam legea. Negocierile s-au purtat ca intre client si vanzator: dorim amenzi confortabile si accesibile, pe care sa ni le putem permite la orice ora din zi si din noapte.

Evident ca, modeste cum sunt, amenzile n-au avut efect. In Ungaria, la inceputul anilor '90, amenda cea mai mica era de o suta de marci, suma considerabila, chiar si pentru nivelul lor de trai. Guvernul nu a cedat in fata protestatarilor: respectarea legii nu costa nimic! La noi, suta de euro e moft pentru cei cu bani.

"Punctajul" ar putea sa-i sperie, pentru ca, prin cumularea sanctiunilor, pe langa bani, vitezomanii risca sa-si piarda si carnetul. Din nefericire, detectoare de radar, superperformante, se gasesc in orice magazin de piese auto. Cand vad un bolid ca franeaza din senin si o ia la pas, soferii stiu: Mertanul a simtit pericolul cu cascheta si incearca sa circule la limita evitarii lui.

Politistul nu e vazut de soferi ca inca un inger pazitor, ci mai degraba ca un sacaitor "fir-ar al dracu'", care te cauta de becuri arse si de cutia de prim-ajutor. Ca urmare, nici n-ai nevoie de senzor. Iti fac semne cu farurile cei care au vazut radarul, venind din sens opus.

Depasirile riscante, intrarile pe contrasens, manevrele agresive si permanenta pendulare de pe o banda pe alta sunt tot atatea alte cauze de accident. Ca sa le poata sanctiona cu puncte-amenda, agentul ar trebui sa se afle in trafic.

Or, pana si copiii stiu unde stau politistii, le-au facut versuri: "Langa Stop e un curcan,/Conservat intr-un borcan!" E drept, dupa zeci de ani de pazit semafoarele, politistii s-au mai slefuit nitel: acum pandesc din tufisuri sau din spatele panourilor publicitare, asteptand, la mica ciupeala. Cel mai grav este ca soferii care vor sa respecte legea nu se simt aparati de aceasta.

Daca mergi cu viteza maxima, legala, printr-un sat de campie, te uiti mai mult in retrovizor decat prin parbriz. Cei care vin tare din urma, cu suta, si te sicaneaza cu farurile, claxoneaza cu furie, ti se lipesc de bara-spate. Daca sunt de la SPP, te si bat ca nu te-ai dat la o parte din drum! Si noi cum sa-i oprim?, vor replica politistii. Solutii ar fi.

Introducerea echipajelor in trafic, in masini fara insemne oficiale, le-ar permite sa-i tina in sah pe "agresivi". Dotarea cu camere video, simulatoarele de radar, machetele unor masini de politie, raspandite de-a lungul drumurilor, ar descuraja cursele nebunesti. Cu siguranta, politistii insisi ar gasi mult mai multe cai de a-i incetini pe vitezomani.

De ce n-o fac? Probabil, de lehamite, avand sentimentul muncii in zadar. M-am convins intr-o zi, cand m-a oprit un agent, sa-mi dea amenda. Asteptam sa scrie ce avea de scris, iar omul astepta, la randul sau. Ce faceti, nu folositi mobilul? Nu, de ce? Pana acum, toti cei pe care i-am oprit si-au sunat pilele.

Decat sa mazgalesc degeaba hartia, mai bine va intreb, de la inceput, pe cine aveti de sunat. Mai periculos decat automobilul, pe sosele, este telemobilul.