Ne place sau nu, aceasta e realitatea: varsta de pensionare va creste in urma-torii zece ani, astfel ca sistemul public de pensii sa se mai echilibreze putin.
In virtutea acestui deziderat, dar facandu-se abstractie totala de gestionarea dezastruoasa a acestui buget urias in ultimii 14 ani, varsta de pensionare este impinsa tot mai departe, spre limita senectutii, daca tinem cont de speranta de viata din Romania. Si ce speranta! Nu depaseste 68 de ani, conform statisticilor oficiale. Adica trei ani de la iesirea la pensie, pentru barbati.
Mai precis, un tanar care intra «in campul muncii» la 20 de ani va contribui 45 de ani pentru o pensie mizera de 100 de dolari (pensia medie in tara noastra). Suficient pentru a-si plati lunar intretinerea si celelalte facturi si pentru a-si cumpara ceva paine si cateva kilograme de cartofi si ceapa.
Aceasta perspectiva sumbra nu incurajeaza multe persoane sa lucreze pana la adanci batraneti. Drept care multi «oraseni» cu venituri modice si fara posibilitatea de a pleca la lucru in strainatate abandoneaza in ultimii ani apartamentele din blocuri, pentru a se muta la tara.
Satele din preajma Capitalei - si nu numai - au devenit locuri de refugiu pentru cei care nu mai fac fata la plata darilor catre stat si care se «reprofileaza» pe agricultura si zootehnia de autoconsum.
Cei care nu se simt atrasi insa de aceasta schimbare si ar dori sa lucreze pana la varsta la care nepotii le pleaca la facultate au putine sanse s-o faca. Pentru simplul fapt ca aproape nici un patron din Romania nu angajeaza persoane trecute de 50 de ani. Varsta devine, cu timpul, principalul criteriu de selectie a personalului.
Daca intelectualii mai au o sansa sa-si gaseasca o slujba si dupa 50 de primaveri, oamenii simpli sunt aproape condamnati. Pot doar sa se angajeze la negru si sa se multumeasca cu lefuri ridicole. Aceasta forma de discriminare afecteaza in principal femeile care au lucrat in intreprinderi de stat ce au dat faliment sau au fost privatizate cu implicite reduceri de personal.
La stat nu se mai pot angaja, iar patronii le intreaba de buletin si le refuza mai mult sau mai putin politicos.
Nu in ultimul rand, ma intreb ce vor face «obositii». Adica cei care nu rezista fizic sa lucreze pana aproape de 70 de ani. Oameni care au muncit in conditii grele, in schimburi, carora organismul nu le mai face fata la solicitari intense. Si cei bolnavi, dar nu intr-atat, incat sa se poata pensiona medical.
Viitorul lor e cat se poate de sumbru, daca nu au pe nimeni care sa-i ajute.
Se va intampla ca multi dintre acesti oameni vor muri pe la serviciu, pentru a plati, prin sacrificiul lor, costul valurilor de pensionari electorale din ultimii 14 ani.
