Prevederile privind pensiile parlamentarilor ce ar trebui introduse in statutul acestora au blocat negocierile pe marginea proiectului. Partidul de guvernamant nu doreste sa-si asume singur raspunderea pentru acest proiect.

"PSD nu-si asuma singur raspunderea introducerii pensiilor pentru parlamentari", a declarat ieri vicepresedintele Senatului Doru Ioan Taracila. Astfel, in sedinta Biroului Permanent de ieri s-a anuntat ca situatia reglementarii pensiilor se va decide prin consens politic cu toate formatiunile politice parlamentare.

Acum, in prag de alegeri, liderii PSD nu vor sa arunce in aer subiectul pensiilor preferentiale pentru parlamentari.

Potrivit lui Taracila, membru al Comisiei juridice, situatia pensiilor nu se va transa prin pensii private sau de serviciu.

Taracila a sustinut ieri ca singura formula valabila ar putea fi cea potrivit careia orice parlamentar care atinge varsta de pensionare in timpul mandatului sau la finalul lui sa i se calculeze o pensie si in functie de cotizatia parlamentara. Adica sa poata beneficia, ca si magistratii sau diplomatii, de un calcul preferential, respectiv 80% din indemnizatia ultimei luni de mandat.

Totusi, PSD nu-si asuma nici aceasta varianta decat daca se incheie un acord intre partidele politice. Surse din PSD ne-au confirmat insa ca un astfel de acord nu va fi posibil. Ca urmare, exista posibilitatea ca statutul parlamentarului sa nu fie votat in actuala legislatura.

Vacaroiu vrea fond privat

In timp ce juristii se chinuie sa gaseasca o formula care sa nu iste scandal la reglementarea pensiilor, Nicolae Vacaroiu este de parere ca infiintarea fondului privat pentru toate categoriile de contribuabili este singura varianta.

"Pensia privata reprezinta si o contributie suplimentara de la bugetul statului. Statul nu ar fi implicat decat in primii doi ani, pana la echilibrarea fondului privat", a explicat Vacaroiu care, se pare, a gasit formula pensiilor babane pentru alesi, dar tot pe bani publici.

Presedintele Senatului nu crede ca ar fi un sacrificiu bugetar prea mare pentru stat, dat fiind faptul ca doar 20-30 de parlamentari actuali ar putea beneficia de pensie suplimentara.