Cazul doctorului Naum Ciomu, care, la 13 iulie, i-a sectionat penisul unui pacient, este pe cale sa cunoasca o rasturnare senzationala de situatie. Printr-o hotarare a Colegiului Medicilor din Romania, lui Ciomu i s-a interzis sa mai practice profesia de doctor.

Era clar ca el nu va fi multumit cu aceasta decizie, dar nu ar fi avut ce face daca ea ar fi fost redactata si comunicata in conformitate cu prevederile Codului Muncii. Profitand de aceste "scapari", decizia a fost contestata la Judecatoria Sectorului 5 si Naum Ciomu are mari sanse sa devina din nou medic.

Nu chirurg, este clar ca el nu mai poate spera la asa ceva, dar Ciomu vrea sa faca ecografii sau sa dea consultatii de specialitate. Ramane de vazut ce barbat va mai avea curajul sa fie consultat sau tratat de acest personaj controversat.

Medicii nu isi pot explica de ce a fost sectionat penisul

Prezentam astazi in premiera decizia Comisiei Superioare de Disciplina a Colegiului Medicilor din Romania, prin care doctorul Naum Ciomu a fost indepartat din aceasta profesie. Este documentul pe care acuzatul il contesta acum in instanta. Trei elemente vrem sa scoatem in evidenta. Primul este ca victima chirurgului nu si-a dat consimtamantul scris inainte de operatie.

Este un fapt foarte grav, pentru ca pacientul nu era in stare de inconstienta si, din foaia de observatie, nu reiese ca a fost operat in regim de urgenta. Un alt element important este protocolul operator, documentul in care chirurgul noteaza cele mai importante coordonate ale interventiei.

Aici, sectionarea penisului este catalogata drept "o disectie laborioasa", iar medicul incepe sa isi pregateasca apararea inca din acel moment, pentru ca el spune ca testiculul atrofic (portiunea care trebuia extirpata) era aderent la corpul cavernos (partea interna a penisului).

Reproducem mai jos decizia luata la 30 iulie 2004, adica la 17 zile dupa operatia care a tinut pagina intai a ziarelor.

Pacientul nu si-a dat consimtamantul pentru operatie

In fapt, in data de 12.07.2004, ora 12.17, la Spitalul Clinic "Prof. dr. T. Burghele" – Sectia Urologie, se interneaza pacientul J.I., de 33 ani, din Bucuresti, Sector 4, cu F.O. nr.4549. Diagnostic la internare: ectopie testiculara stanga. Medic curant dr. Ciomu Naum Nicolae. Pacient investigat ambulator. La examenul urologic in pag. 7 a F.

O, citim: "Testiculul ectopic stang in canalul inghinal in vecinatate de orificiul superficial al canalului inghinal (ecografic)"

Nici pe pag. 2 a F.O., nici in formularul special al clinicii nu constatam prezenta semnaturii pacientului, atestand consimtamantul pentru interventie,. Cu toate acestea constatam ca in 13.07.2004 se intervine chirurgical cu protocol operator nr. 788 prin rahianestezie, continuata cu anestezie de blocaj intravenoasa. Din protocolul operator citam: "Incizie inghinala stanga.

Se incizeaza aponevroza muschiului oblic extern. Se evidentiaza funiculul spermatic care este atrofic. Se diseca spre radacina penisului unde se evidentiaza un testicul atrofic (2/2 cm) aderent la corpul cavernos. Disectie laborioasa cu care ocazie se sectioneaza corpul cavernos.

Avand in vedere complexitatea malformatiei congenitale si riscul prezentei altor malformatii arteriale sau venoase si neavand posibilitatea de chirurgie microvasculara, s-a luat legatura si s-a transferat de urgenta la clinica de chirurgie plastica si reparatorie a Spitalului Universitar. Refacerea anatomica a peretelui, tup de dren prin plaga. N.B.

sectiunea a fost in doua locuri (la distanta de 2 cm)". Constatand accidentul produs, medicul operator solicita prezenta inca a unui coleg, apoi anunta seful de clinica si impreuna iau decizia de a transfera pacientul la chirurgie plastica si reparatorie. Nu se face vorbire in documentele medicale despre testiculul ectopic pentru care s-a facut indicatia chirurgicala.

De asemenea, nu exista nici inscrisuri care sa dovedeasca ca piesa extirpata (testiculul) s-ar fi prelevat pentru examen histologic.

Confuzie inexplicabila intre penis si testicul

Ajuns la Spitalul Universitar – Clinica de chirurgie plastica si reparatorie, se constata leziunea si se opineaza asupra primordialitatii complicatiei urologice prin sectiunea uretei peniene, motiv pentru care se trimite la Clinica de urologie a spitalului Fundeni – Prof. dr.

Ioanel Sinescu – unde dupa cateterismul vezical si evaluarea leziunilor se hotaraste trimiterea la Clinica de chirurgie plastica si reparatorie – Prof. dr. Lascar, unde se afla si in prezent.

Examenele locale ulterioare accidentului descriu statusul anatomolezional dupa sectiunea accidentala a penisului la radacina.

Cazul devine de notorietate prin sesizarea mediilor de informare. Fata de aceasta situatie, Colegiul Medicilor Bucuresti s-a autosesizat. A convocat si audiat pe dr. Ciomu Naum, pe dr. Stoican Nicolae – medici urologi, dr. Sandu Daniela – medic anestezist, sotia pacientului, asistenta medicala de sala de operatie si asistenta medicala de anestezie.

In urma audierii si a studiului documentelor medicale, Colegiul Medicilor Bucuresti a constat ca erorile in cazul de fata au constatat in – neidentificarea imediata intraoperatorie a testiculului ectopic; - disectia laborioasa subtegumentara nejustificata ca durata; - confuzie inexplicabila a radacinii peniene cu testiculul ectopic, lucru care a dus la sectionarea repetata subtegumentara a

acestuia.

"Avem de-a face cu o greseala medico-chirurgicala"

Dupa intrarea dosarului catre Colegiul Medicilor din Romania cu propunerea de sanctionare, Comisia Superioara de Disciplina a solicitat in baza art. 37 alin. 3 alcatuirea unei comisii formate din 5 experti in specialitatea medicului intimat. Avand rezultatul expertizei cerute, Comisia Superioara de Disciplina a procedat la audierea medicului intimat.

In timpul audierii au rezultat urmatoarele aspecte care ar fi putut duce la regretabilul accident. Abordul chirurgical s-a facut prin incizie inghinala pe traiectul anatomic al canalului inghinal, locul de electie in care trebuia cautat testiculul ectopic.

Medicul intimat recunoaste faptul ca numai parasind accidental in timpul disectiei tegumentare pe care a efectuat-o distal numai digital, s-a apropiat primejdios de mult de radacina penisului, razant cu sinfiza pubiana, unde netinand cont de faptul ca s-a deplasat cu disectia mult intern fata de traiectul de electie, a confundat radacina penisului cu testiculul pe care il cauta, a ocolit cu

degetul disector radacina penisului, apoi a sectionat-o fara sa aiba vedere chirurgicala deschisa asupra zonei in care lucra. In acel moment al operatiei, in timpul audierii, dr.

Ciomu Naum afirma ca a avut o scurta pierdere a luciditatii, rapid trecatoare, dupa care, vazand si hemoragia, a aplicat, explorand in continuare numai palpator cateva pense mari, dupa care a sectionat si a obtinut hemostaza. Imediat a constatat ca a sectionat accidental in timpul acestor manevre corpii cavernosi si uretra care s-au exteriorizat prin tegumentul preputial.

Domnul dr. Ciomu Naum produce in fata Comisiei Superioare de Disciplina documente medicale (RMN Echo Doppler si EEG) care sugereaza prezenta unui accident cerebral pasager, dar fara urmari clinice in prezent.

Expertiza solicitata in cauza si efectuata de catre comisie alcatuita din 5 medici pr. de urologie de la Clinica de urologie a UMF, "V. Babes" din Timisoara inainte de a conchide, afirm ca, analizand literatura de specialitate, nu a gasit cazuri asemanatoare si afirma "ca avem de a face cu o greseala medico-chirurgicala".