Presedintele Senatului Romaniei, al doilea om in stat, s-a pronuntat in privinta spinoasei probleme a pensiilor. Cu degajarea cu care spui la bodega "Hai noroc, baiete, inca un rand pentru toata masa!", nea Nicu Vacaroiu a decretat jovial ca "tot romanul sa aiba pensie 10 milioane, iar parlamentarii - ceva mai sus".

Acum, problema unei asemenea declaratii nu e faptul ca domn' Vacaroiu nu s-a uitat deloc in buzunarul statului cand a lansat, scurt, comanda de dublare sau triplare a pensiilor.

Daca se uita, vedea ca o indexare amarata de cateva sute de mii de lei pentru fiecare din cele 6 milioane de pensionari de la noi implica eforturi bugetare majore si calcule laborioase, acesta fiind si motivul pentru care cresterile reale ale pensiilor se fac foarte greu.

Dar asta nu conteaza, lumea il stie pe nea Nicu, cum lucreaza pentru binele tarii, el, saracu', e om bun la suflet, ar da, daca ar fi de unde. Problema declaratiei consta in convingerea ca parlamentarii trebuie sa fie "ceva mai sus" de oameni. Convingerea asta e larg raspandita in randul alesilor, care nu rateaza nici o ocazie de a incerca s-o puna in practica.

Astfel, acum cateva zile, printr-o gaselnita anticonstitutionala, domnii deputati si senatori au incercat sa-si umfle viitoarele pensii asimilandu-le celor ale magistratilor. N-a contat faptul ca magistratii si parlamentarii reprezinta doua puteri distincte ale statului, importanta era ideea lui "ceva mai sus".

Din pacate, 2004 e an electoral, asa ca proiectul pensiilor speciale a fost amanat, Doamne fereste, nu respins, doar amanat, dupa alegeri. Acum, sa nu credeti ca parlamentarii n-au probleme. De exemplu, unii dintre ei, care nu mai apar pe liste, o sa devina someri.

Dar parlamentarul, chiar si somer, nu poate sa fie tratat ca omul de rand, asa ca PSD-ul a infiintat o comisie speciala pentru ocrotirea disponibilizatilor din Senat si Camera.

Pe principiul asta, de parca Parlamentul ar fi o zona monoindustriala unde ne-a cerut FMI-ul sa facem restructurare, unii au cerut chiar 12 salarii compensatorii. La fel, pentru eliminarea pasapoartelor diplomatice pentru rudele parlamentarilor, s-a dat o adevarata batalie juridica. Alte batalii individuale dau parlamentarii ca sa obtina ceva in plus fiecare in parte.

Un bun exemplu e Vasalie Mois, de la PRM. Omul are naturelul mai simtitor si s-a speriat de un zbor cu avionul prin Turcia "la ore tarzii din noapte". Mois a cerut senin 2.000 de euro, adica vreo 15 pensii medii, ca sa faca un ocol prin Germania, unde, in aer, e "securitatea mai buna". In plus, o droaie din deplasarile peste hotare ale parlamentarilor sunt adevarate excursii turistice.

Anul trecut, patru deputati PSD s-au deplasat la Bruxelles la un "mic dejun de rugaciuni european", altii s-au dus la forumuri ale muntilor, ale apelor, un campion la acest capitol fiind chiar Nicolae Vacaroiu, care mai are de studiat sistemul de termoficare din Ghana, caci in rest a cam terminat obiectivele importante de pe mapamond.

Acum sa nu credeti ca parlamentarii au numai privilegii, de genul pasapoartelor diplomatice sau masinilor de serviciu. Ei trebuie sa faca fata si unor constrangeri impuse chiar de partidele din care fac parte. Una dintre acestea este interdictia avocatilor-parlamentari de a apara persoane acuzate de fapte de coruptie.

Reglementarea asta i-a lovit rau pe Antonie Iorgovan, "tatal hotilor", si pe Constantin Badoiu. Dar Iorgovan si Badoiu au incalcat interdictia pentru simplul motiv ca "pierdeau prea multi bani".

Oare cati dintre clientii celor doi se numara printre cei "500 de rechini care inoata dupa propriile legi" pomeniti de Gilbert Wood, presedintele Consiliului Investitorilor Straini? Cetateanul, dupa ce citeste toate aceste stiri, ramane cu o singura impresie: in Romania sunt doua feluri de oameni, cei obisnuiti si cei "mai sus".

Din acest motiv, Parlamentul are o imagine proasta in sondaje, caci asa cum frumos explica Ion Iliescu la sedinta solemna dedicata implinirii a 140 de ani de la infiintarea sistemului bicameral in Romania, "prestigiul unei institutii se construieste greu, dar se poate pierde foarte usor".

Si e pacat, pentru ca acest sistem democratic, cu institutii precum Parlamentul, e singurul care s-a dovedit viabil pana acum. Presedintele a mai declarat ca "A sosit vremea sa manifestam toleranta zero fata de coruptia politica".

Probabil, pana acum, toleranta sefului statului fata de Nicu Vacaroiu de ale carui degete s-au lipit cateva sute de mii de dolari - "onorariul de consultanta" de la banca lui Vantu -, fata de Dan Iosif sau Talpes a fost ceva mai mare, de 1-2 la suta.

In concluzie, in Romania problema sunt oamenii care vor "mai sus", fata de ceilalti, macar cu 1 la suta.