Un cititor din Constanta ne-a semnalat ieri faptul ca in orasul de la malul marii au aparut scurtcircuite in livrarea noii masini Dacia Logan: “De simbata dupa-amiaza nu se mai fac livrari. Am fost informati de catre dealer-ul local, din Constanta, ca sistemul informatic de evidenta a livrarilor/facturarilor a fost virusat”.

Conducerea uzinei de la Colibasi a negat ieri aparitia vreunui scurtcircuit in ritmul de productie. “De cind a inceput productia Logan, nu s-au inregistrat fenomene care sa afecteze calitatea sau cadenta impusa pentru Logan”, au precizat sefii uzinei argesene.

In schimb, directorul general al Group Renault Constanta, Constantin Olteanu, a declarat ca vinzarile autoturismelor Dacia Logan au fost sistate in toata tara, nu numai la Constanta. El a primit informatii ca vinzarile s-au blocat din cauza unor probleme aparute in sistemul informatic al Grupului, sistem care este coordonat direct de la Paris.

Se pare ca cineva a provocat un incident in acest sistem si a incercat ceva, s-a exprimat Olteanu, fara a intra in amanunte. Se pare ca totul va reintra in normal astazi.

Constantin Olteanu a adaugat insa ca in zilele urmatoare, din dispozitia directorului general al fabricii de la Pitesti, in toate reprezentantele din teritoriu vor fi trimise comisii din partea producatorului pentru reverificarea autoturismelor Logan care vor fi scoase la vinzare.