Birocratia impusa de stat abonatilor care vor sa renunte la sistemul centralizat de incalzire a afectat puternic afacerile producatorilor si comerciantilor de centrale individuale.

“Piata romaneasca de centrale murale s-a injumatatit in acest an dupa ce autoritatile au ingreunat obtinerea avizelor pentru debransare”, a declarat, pentru Mediafax, Dieter Muller, directorul de marketing pentru Europa de est al grupului Vaillant Hepworth.

Informatia este confirmata si de un studiu efectuat de Asociatia Producatorilor si Importatorilor (APICT).

Din analiza rezulta ca, in primele sase luni ale anului, pe piata romaneasca s-au vindut 55.200 de centrale individuale, fata de 85.000, in 2003. Toate acestea, avind in vedere ca oferta este in crestere, iar posibilitatile de plata s-au diversificat.

“Oamenii sint foarte nesiguri, in conditiile in care autoritatile ar putea sa-i oblige sa se rebranseze la reteaua centralizata”, a explicat Muller.

El a adaugat ca Romania se afla intr-un moment in care autoritatile trebuie sa decida ce modalitati vor alege pentru incalzirea locuintelor, dar aceste decizii ar trebui sa fie in concordanta cu cerintele unei economii libere.

“Oamenii vor sa le fie cald in casa, si totul ar trebui sa mearga in aceasta directie, a confortului”, a spus Muller.

Oficialul grupului german afirma ca volumul vinzarilor din Romania este prea redus pentru a justifica, in prezent, investitia intr-o unitate de productie pe plan local.