Strategia guvernamentala pentru imbunatatirea situatiei rromilor din Romania, implementata in urma cu trei ani, "face prea putin pentru combaterea discriminarii si excluderii sociale cu care se confrunta aceasta comunitate", se arata intr-un raport al UE, citat de "EUobserver".

Documentul subliniaza faptul ca "Guvernul Romaniei trebuie sa faca eforturi sustinute pentru a aborda probleme majore, care au un impact asupra vietii rromilor din Romania, cum ar fi violenta motivata rasial, discriminarea, accesul la educatie, la locurile de munca si la conditii adecvate de locuit".

Totodata, lipsa participarii romilor in procesul de luare a deciziilor si implementare a programelor este mentionata in mai multe sectiuni ale raportului.

In acest sens, recomandarile raportului cer autoritatilor locale sa creasca numarul de rromi care lucreaza in institutiile locale specifice implementarii strategiei si selectarea acestora din randul substantial al activistilor rromi calificati si cu experienta.

De asemenea, raportul solicita Guvernului Romaniei sa se consulte cu un spectru mai larg de reprezentanti ai societatii civile rrome, in vederea elaborarii strategiilor si a altor initiative.