In anul 2003 au fost infiintate peste 40.000 de intreprinderi private mici si mijlocii, ceea ce reprezinta o revigorare a acestui segment al economiei, a declarat, ieri, Ovidiu Nicolescu, presedintele Consiliului National pentru Intreprinderi Private Mici si Mijlocii (CNIPMMR).

Cu toate acestea, pentru a putea face fata competitiei de pe piata UE, reprezentantii CNIPMMR considera ca este necesara adoptarea unor masuri legate in special de fiscalitate, de activitatea comerciala, de codul fiscal sau legislatie si administratie.

In domeniul fiscalitatii, acestia propun, printre altele, diminuarea cu 75 la suta a contributiilor sociale platite de angajator pentru locurile de munca nou create, pentru o perioada de doi ani. Aceasta va avea ca efect, spun cei de la CNIPMMR, stimularea infiintarii de noi firme si a dezvoltarii celor existente, precum si scoaterea locurilor de munca din zona "gri".

De asemenea, reprezentantii IMM-urilor cer stimularea platitorilor de taxe si impozite de a achita inainte de termen obligatiile la bugetul de stat, in special cele trimestriale, prin acordarea unei bonificatii pentru sumele respective.

In plus, acestia solicita si introducerea declaratiei pe proprie raspundere, cu consecinte penale in caz de fals, atat pentru infiintarea, cat si pentru incetarea activitatii societatilor.