Traian Basescu este, prin votul unanim dat ieri de liberali si democrati, candidatul Aliantei pentru Presedintia Romaniei. “Vom fi alaturi de tine, Traiane, si la bine si la greu!” l-a asigurat, ieri, pe Basescu, noul co-presedinte al Aliantei, Calin Popescu-Tariceanu, de sprijinul liberalilor.

Ovationat la unison atit de pedisti, cit si de penelisti, Basescu a rostit un discurs tipic pentru un candidat la presedintie: impanat cu elemente de politica externa, integrare, relatia cu parlamentul si primul-ministru, libertatea presei. El a evitat un discurs rigid, presarindu-l cu glume si sageti aruncate in directia PSD si a lui Adrian Nastase.

“Adriane, nici nu stii cit de mic incepi sa fii!” si-a inceput Basescu discursul, dupa ce a primit girul pentru a se inscrie in cursa pentru presedintie.

Aplaudat frenetic de sala intesata de liberali si democrati, Basescu l-a amintit pe ex-partenerul sau de alianta, Theodor Stolojan, pronuntindu-i numele de zeci de ori: “Retragerea fortata a prietenului si colegului nostru Theodor Stolojan a fost un adevarat test de rezistenta. Structurile politice ating maturitatea atunci cind supravietuiesc fondatorilor lor.

Noi sintem o echipa puternica si unita care va merge mai departe!”, i-a mobilizat Basescu pe aliati. Dorind sa le arate celor prezenti ca si-a luat deja rolul in serios, Basescu a vorbit despre “transformarea radicala a institutiei presedintiei”.

“Nu vreau sa fiu al nu stiu citelea ocupant al fotoliului de la Cotroceni! Nu vreau sa ma plimb fara rost prin strainatate!”, a exclamat Basescu. El a subliniat prin exemple lipsurile presedintelui in exercitiu Ion Iliescu fara a-i pronunta insa numele: “Nu ajunge ca presedintele sa dea sentinte despre faptul ca societatea este distrusa de coruptie si sa se intimple...

nimic! Nu ajunge ca presedintele sa compatimeasca poporul roman ca e sarac si sa se intimple... nimic! Nu ajunge ca presedintele sa se plinga ca inaltii demnitari de stat sint aroganti si pusi pe capatuiala si sa se intimple... nimic !”.

Gruparea Patriciu s-a cumintit

Cu o jumatate de ora inainte de a da ochii cu Basescu la reuniunea Aliantei, liberalii au reusit performanta sa se pronunte in unanimitate pentru candidatura liderului PD la presedintie. Spre surprinderea tuturor, rivalii lui Basescu din PNL, Dinu Patriciu si Viorel Catarama, au renuntat la votul negativ de acum doua zile, din sedinta PNL cu usile inchise.

Probabil ca cei doi au fost demotivati si de noul lider al PNL, Calin Popescu-Tariceanu, care le-a spus, in discursul sau, ca “sustinerea pentru Traian Basescu nu se bazeaza pe sentimente, ci pe ratiuni politice”.

De altfel, Tariceanu a avut un mesaj pacificator, amintindu-le colegilor sai ca, daca vor fi pragmatici si uniti, intr-un viitor guvern “politica liberala va fi pusa in practica.”

Transformarea PNL din ultimele zile, prin schimbul de putere intre Stolojan si Tariceanu la conducerea partidului, si rocada Stolojan-Basescu in campania prezidentiala au atras in Bucuresti multi liberali. In numar foarte mare, peste 300 de activisti PNL au tinut sa fie prezenti la momentul transferului de putere.

Spre deosebire de democrati, care s-au intilnit la parlament, liberalii si-au tinut propria sedinta a Delegatiei Reprezentantilor Nationali intr-un loc mult mai select, la Hotel Marriott.

Tariceanu, confirmat presedinte interimar

In plus fata de desemnarea lui Basescu, Calin Popescu-Tariceanu a tinut sa-si testeze propriii colegi pentru a vedea daca delegarea sa in functia de presedinte interimar beneficiaza de sprijinul partidului.

Laolalta cu propunerea de desemnare a lui Basescu, Tariceanu a supus la vot si “confirmarea sprijinului politic” pentru pozitia sa ca interimar, dar si “confirmarea deciziei PNL de a continua alianta cu PD”. Astfel, prin votul comun pe cele trei puncte, Tariceanu a obtinut unanimitate.

Independent de aceasta solidaritate, inaintea sedintei, prietenii din PNL s-au grupat in functie de preferinte. Patriciu si Melescanu au sosit impreuna, ca mai apoi Melescanu sa se aseze la prezidiu alaturi de Tariceanu. Radu Campeanu a fost insotit de fostii sai colegi din PNL Campeanu, iar fostii ufedisti Adrian Iorgulescu si Varujan Vosganian au stat impreuna.

Singurii care pareau ai nimanui erau oamenii de incredere ai lui Stolojan, Paul Pacuraru si Gheorghe Flutur, care aratau destul de stingheri in marea masa liberala. (Alina Mihai)