Cipuri pentru cai si pasaport pentru vaci

de Alina Badalan     Adevarul
Sâmbătă, 9 octombrie 2004, 0:00



Printre problemele Romaniei, mentionate in raportul de tara al Comisiei Europene, se numara la capitolul Agricultura neindeplinirea programului de implantare a cipurilor la cai si pasaportul pentru vaci. Conform normelor europene, proprietarii de bovine trebuie sa intocmeasca pentru acestea un document de identificare a animalelor care sa contina un cod de bare si un numar unic.

De asemenea, proprietarii cailor sunt obligati sa cumpere un microcip care nu costa mai mult de 200.000 de lei, si sa-l implanteze animalului. Nu este vorba doar de caii de rasa, ci de toate cabalinele, inclusiv cele de la carutele tiganilor. Acestia protesteaza, spunand ca abia gasesc bani de mancare si ca nu le trebuie microcipuri.

Agentia Nationala Sanitar-Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) cauta o solutie pentru ca statul sa subventioneze costul microcipurilor, dar, deocamdata, nu stie nici macar de cati bani are nevoie. In evidentele veterinarilor sunt inscrisi 845.000 de cai, dar ramane necunoscuta cifra cailor detinuti de tigani, care nu prea trec pe la veterinar.

Desi de patru ani se tot discuta despre pasaportul si cercelul pentru vaci, primelor bovine- circa 20 de animale - li s-a bagat cercelul in ureche abia zilele trecute. Iar identificarea ovinelor, caprelor si suinelor va incepe de abia luna aceasta.

"Implantul este necesar pentru a controla mai bine bolile animalelor si pentru a gasi rapid vita care ne-a infectat, in cazul in care se intampla sa ne serveasca la restaurant o friptura care ne-a imbolnavit", explica specialistii veterinari. Nici controlul riscului de imbolnavire in unitatile alimentare si de productie nu e vazut cu ochi buni in raportul european.

Asta deoarece, conform reprezentantilor ANSVSA, Agentia nu a ajuns inca sa faca asemenea controale in restaurante si in alte unitati de alimentatie publica. In schimb, raportul prezinta ca pe o mare realizare in domeniu rezultatele in depistarea bolii vacii nebune (care nici nu a afectat Romania), clasificarea carcaselor de bovine, porcine si ovine si initierea legii protectiei animalelor.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


1927 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by